Viitorul Târgu Jiu, echipa care a schimbat cei mai mulți antrenori

1192

Gorjenii nu lipsesc din topurile statistice ale sezonului recent încheiat în liga secundă. Potrivit Liga2.ro, Viitorul Târgu Jiu conduce clasamentul în ceea ce privește antrenorii schimbați de-a lungul campionatului 2021-2022. Viitorul a avut nu mai puțin de șase principali, pe Eugen Trică chiar de două ori. De altfel, Eugen Trică (Viitorul Târgu Jiu) și Ianis Zicu (Unirea Constanța și Concordia Chiajna) sunt tehnicienii care au antrenat de două ori în campionat. Trică a fost singurul care s-a aflat în situația de a reveni pe aceeași bancă, iar Zicu a fost singurul care a pregătit două echipe de eșalon secund în același sezon. Și Antonio Foale a condus Poli Timișoara în două rânduri, însă doar ca interimar, el fiind pe tot parcursul sezonului în staff. Astra Giurgiu, Dunărea Călărași și Ripensia Timișoara au avut câte patru antrenori. Nu au purces la schimbări 10 echipe: FC Buzău, FC Hermannstadt, Poli Iași, Metaloglobus București, Petrolul Ploiești, Steaua București, CS Comunal Șelimbăr, Unirea Dej, Unirea Slobozia și ”U” Cluj. Antrenorii care au pregătit Viitorul: Cristian LUPUȚ (et. 1-7, 7 jocuri) / Eugen TRICĂ (et. 8-13 și 17-19 / 1-4out, 12 jocuri) / Alexandru CIOBANU (et. 14, 1 joc) / Octavian BENGA (et. 15-16, 2 jocuri) / Ovidiu DĂNĂNAE (5out, 1 joc) / Gabriel RĂSCOL (6-7out, 2 jocuri) – în etapa 4 a play-out-ului, Viitorul a stat. Pe cele 20 de bănci tehnice, au stat un total de 42 de antrenori principali sau interimari, toți români. 17 dintre cei 42 de antrenori au debutat în Liga 2 în acest sezon: Florin Stîngă, Daniel Movilă, George Șanțmare, Cătălin Teodorescu, Andrei Șanta, Francisc Dican, Laurențiu Ivan, Mirel Condei, Marius Milea, Marius Păun, Călin Mada, Eugen Beza, Dumitru Faitaș, Dragoș Militaru, Alexandru Ciobanu, Ovidiu Dănănae și Gabriel Răscol. Nu toți se încadrează însă la statutul de antrenor și în mod legal, cu o diplomă recunoscută în acest sens. Născut la 2 martie 1990, antrenorul gorjean Dragoș Militaru, care a condus-o pe Unirea Dej, rămâne cel mai tânăr tehnician din liga secundă. Vergilică Bogatu (Dunărea Călărași), născut la 9 octombrie 1960, este cel mai vârstnic.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here