Viitorul s-a salvat: ,,Moralul este foarte bun”

615

Viitorul a scăpat de griji. Formația din Târgu Jiu va juca în liga secundă și în viitorul sezon fotbalistic. Gorjenii au obținut succesul ,,izbăvitor” sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a treia a play-out-ului. Trupa pregătită de Călin Cojocaru a învins-o pe Chindia Târgoviște cu 1-0. Singurul gol al gazdelor a fost marcat după un corner. Moisie a semnat reușita în minutul 29. Până atunci, Geantă și-a făcut datoria. A scos două șuturi grele, la Boțoab (`9) și Fedele (`24). A fost al doilea succes consecutiv pentru alb-albaștrii, care în runda precedentă au câștigat la Progresul Spartac, 1-3. ,,Vreau să-i felicit pe baieți pentru atitudine, pentru modul cum s-au prezentat astăzi, au arătat forță, au arătat agresivitate și am arătat că suntem puternici, și că rezultatele din prima parte nu au fost o întâmplare. Venim după un rezultat pozitiv, și eu spun că am practicat un joc solid, agresiv. Nu cred că le-am dat șansa adversarilor să aibă ocazii, chiar dacă în unele momente ne-au presat. Obiectivul nostru e să câștigăm tot ce se poate, mai avem încă trei etape. Ne focusăm pe următorul meci de la Slatina. Astăzi ne bucurăm și de luni suntem concentrați pe acea partidă, fiindca e o echipă bună și ne așteaptă un joc greu. Eu încerc tot timpul să construiesc, dar nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri (n.r. – dacă va rămâne la echipă și în sezonul următor). Cum v-am zis, mai avem trei etape și vreau să mă focusez pe următorul meci de la Slatina. Moralul este foarte bun. Venim după o victorie la Spartac, chiar dacă e ultimul loc, e o echipă incomodă. Am reușit să marcam trei goluri, lucru care nu s-a întâmplat până la meciul trecut. Astăzi am bătut o echipă grea, o echipă puternică. Schimbarea de atitudine a venit de la toți jucătorii”, a declarat antrenorul Cojocaru după meci. Cu succesul de pe ,,Constantina Diță”, Viitorul a acumulat 29 de puncte.
Viitorul în meciul cu Chindia: Geantă – Croitoru, Bîrzu, Savu, Godja – Brînzan (C) (86′ Acolatse), Tiihonen – Gîrbiță, Moisie (66′ Lupulescu), Popa (86′ Voinea) – Nikpalj (79′ Geană). Rezerve: Lupescu – Krupenschi, Cojocaru, Toure, Andreaș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here