VIDEO: DESCINDERE la COBRA, în Târgu-Jiu

791

Polițiștii de investigații criminale și luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au descins, aseară, într-un bar din Târgu-Jiu, pentru prinderea bărbatului de 35 de ani, din comuna Fărcășești, reținut ulterior pentru șantaj și amenințare. Cătălin Alexe Munteanu, zis Honcilă, va ieși, peste puțin timp, din arestul IPJ Gorj, însă doar pentru a fi prezentat în fața procurorilor, pentru noi audieri în urma cărora se va stabili dacă va fi dus și în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Tot ieri, oamenii legii au efectuat două percheziţii pe raza localităţilor Rovinari şi Fărcăşeşti. Faptele ar fi fost comise în perioada septembrie – octombrie, asupra unor persoane din Rovinari, Fărcăşeşti şi Mătăsari.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române”, anunță IPJ Gorj. Detalii în ediția de mâine!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here