Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu săvârşeşte această vindecare, pentru a ne arăta semnificația duhovnicească a sărbătorii și rolul deosebit al întâlnirii tămăduitoare, care este rodul iubirii!

1506

În Duminica a 27-a după Rusalii; Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove); glas 2, voscr. 5, la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne aduce înaintea ochilor inimii, momentul revelator în care Mântuitorul Iisus Hristos a făcut o minune demnă de atenţia noastră, vindecând o femeie care timp de «optsprezece ani avea un duh de neputință și era gârbovă» (Luca 13, 11), dar, pe care a vindecat-o într-o zi de sâmbătă, motiv pentru care Domnul a fost mustrat de către mai-marii slujitori în templu ai iudeilor, care Îi reproşau Domnului cu multă răutate: «Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta» (Ioan 19, 16), iar: «Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta» (Ioan 5, 16), ceea ce înseamnă că învăţătorii de lege dobândiseră o atitudine hotărât negativă împotriva Lui Iisus pe care și-o exprimau ori de câte ori aveau ocazia. Însă, răspunzând acestei atitudini ostile, Mântuitorul le dă un argument de bun simț: „Fățarnicilor! Fiecare dintre voi, nu dezleagă oare, sâmbăta, boul său sau asinul său de la iesle și nu-l duce să-l adape?” (Luca 13, 15)! În acest fel, Mântuitorul spune că sâmbăta nu este un blestem, ci o binecuvântare: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27), căci „Fiul Omului este Domn și al sâmbetei” (Marcu 2, 28), deci, sâmbăta nu este o piedică pentru lucrarea binelui omului aflat în suferinţă. Prin aceste vindecări, Mântuitorul Iisus Hristos are autoritatea divină de a opera o astfel de schimbare prin Însăși Învierea Sa, pentru că de la Învierea Domnului «ziua întâi a săptămânii» este numită de către creștini «Ziua Domnească» (Fapte 1, 10), de unde și în limba română avem denumirea de Duminică. Fără Slava Domnului, nu putem trăi duhovnicește, fiindcă ea este mai importantă decât viața pentru noi! De aceea, trebuie să ne aducem aminte și să-i dăm importanța cuvenită, deoarece Duminica parcurge săptămâna ca ziua a opta, după cele șapte zile, deschizând o fereastră spre veșnicie, ceea ce înseamnă că Dumnezeu săvârşeşte această vindecare, pentru a ne arăta semnificația duhovnicească a sărbătorii și rolul deosebit al întâlnirii tămăduitoare, care este rodul iubirii!

Iar Iisus, i-a zis: ,,Femeie, ești dezlegată de neputința ta”!
Aşadar, minunea pe care Domnul a făcut-o într-o sinagogă, vindecând cu o femeie gârbovă, tinde să se lase minimizată printre numeroasele miracole săvârșite, printre altele tot în zi de sabat, înfruntând supărarea celor care respectau rânduiala zilei de odihnă cu strictețe absolută, dar, Domnului Iisus îi sunt aduși înainte tot felul de bolnavi, iar El îi întreabă pe aceștia sau pe cei ce i-au adus, dacă ei cred că El, pentru că astfel poate să le aducă vindecarea! Deci, femeia gârbovă nu schițează nici un gest, sau cel puțin Evanghelistul nu înregistrează o cât de mică inițiativă a femeii de a cere vindecarea, însă, nici nu e de mirare, deoarece, boala de care suferea, îi făcea imposibilă privirea în sus și tot la fel comunicarea cu ceilaţi oameni! E destul de greu să comunici cu o persoană, dacă stai cu capul plecat în pământ, eventual, doar întorcându-te cu greu pe o parte, poți spune câteva cuvinte, dar, din perspectiva celor sănătoși, cu propriile probleme, o persoană cu un asemenea handicap e un fel de om abătut şi bătut de soartă, iar, dialogul cu el înseamnă aproape întotdeauna că acela va cere, ori ajutorul în deplasare, ori o mică pomană! Mulți oameni gârboviți trăiesc din cerșit și viața lor e un chin permanent, nu numai din cauza mobilității reduse, ci și din cauza vieții decăzute, iar, într-o asemenea stare se afla probabil și femeia gârbovită pe timpul celor optsprezece ani, dar ea se afla, totuși, de sabat în sinagogă. Constatăm şi la noi, că multe dintre bisericile noastre de la sate sau de la oraș au şi ele «gârbovii» obişnuiţi, care cer câte ceva sau pur şi simplu, nu cer nimic! Dacă ne cercetăm amintirile, aproape întotdeauna o să dăm de un asemenea bărbat sau o asemenea femeie care vine la slujbă, atunci când te aștepți mai puțin şi se nimerește să blocheze intrarea sau ieșirea credincioșilor veniți și ei la slujbă, ba chiar și preotul ieșit la vreun moment rânduit cu cădelnița se împiedică de el (sau ea) și uneori le grăieşte la repezeală ca să se dea din drum! Acești oameni există și nu sunt chiar rari, dar memoria noastră adesea tinde să lase în derizoriu persoanele care ne întâmpină cu nevoile lor speciale şi cu nevoinţele lor! Dar, Mila Lui Iisus contrastează cu insensibilitatea și cu nepăsătorul cinism al unor oameni, chiar dacă unul sau altul se mânie nejustificat, dar, nu negând minunea, ci, răstindu-se la bieţii oameni gârboviţi de necazuri şi nevoi! Constatăm că reproşul mai marilor templului e adresat Domnului, din făţărnicie, dar el sună astfel: «Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei!», pentru că se exprimă de parcă boala femeii era vindecabilă și sinagoga era un spital cu doctori în alb! Nu putem judeca dacă femeia gârbovă, timp de optsprezece ani, a trecut numai sâmbăta pe la sinagogă și în oricare din restul zilelor de ar fi venit, s-ar fi putut vindeca! Măcar de i s-ar fi spus direct Domnului că încalcă sabatul și ar fi bine să își manifeste puterea vindecătoare în alte zile, atunci fățărnicia ar fi fost una obișnuită a fariseilor, dar pretinsul învățător al templului, nici nu are curajul ca să se adreseze direct Lui Iisus sau să Îl critice direct pe Cel Care săvârşeşte această vindecare, pentru a ne arăta semnificația duhovnicească a sărbătorii și rolul deosebit al întâlnirii tămăduitoare, care este rodul iubirii!

«Omul n-a mers spre descoperirea semnificaţiei curate a creaţiei»!
Iar, pentru că sunt un admirator nedezminţit şi doresc să fiu un ucenic devotat al Părintelui Dumitru Stăniloae, voi prezenta în partea finală a tâlcuirii Pericopei Evanghelice din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove), o referire a celui mai mare teolog român al secolului al XX-lea, un text care m-au impresionat cel mai mult! Astfel, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că: «Omul n-a mers spre descoperirea semnificaţiei curate a creaţiei, spre descoperirea transparenţei ei pentru Dumnezeu, deci, nici spre descoperirea tainei spirituale a sa şi a semenilor săi, care îl putea ajuta să descopere adâncimile lui Dumnezeu cel personal. El a fost ispitit să rămână la suprafaţa naturii sale, să se mulţumească cu satisfacerea plăcerilor pe care i le dă suprafaţa pur materială a lumii. El a rămas la folosirea trupească a naturii, care îi oferă nişte plăceri pe care le socoteşte bune, când, de fapt, ele îi aduc urmări rele, şi-a scos trupul de sub puterea spiritului, şi deci, a rămas la treapta de descompunere a lui, şi chiar la moartea lui. El a lăsat, deci, acoperită natura ca „pom al vieţii“, văzând-o numai ca „pom al cunoştinţei binelui şi răului“. Aceasta l-a scos din legătura conştientă cu Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din adevărata raţionalitate imprimată de El creaţiei şi fiinţei omului, ca şi din sentimentul filial faţă de Dumnezeu, din conştiinţa, întreţinută în el de Fiul, că lumea îi este dăruită de Tatăl ceresc, şi din bucuria de acest fapt, dăruită de Duhul. Această împătimire, egoistă şi oarbă, de suprafaţă pur materială a lumii a adus şi o tot mai mare divizare şi luptă între oameni. Chiar Adam şi Eva dau vina unul pe altul, pentru căderea lor din viaţa spirituală trăită în comuniune cu Dumnezeu, fapt care a slăbit şi comuniunea dintre ei. Această cădere din unirea prin Cuvântul şi îndepărtarea de „pomul vieţii“ echivalează cu scoaterea oamenilor din Rai, din comuniunea cu Dumnezeu şi întreolaltă», iar, având ca reper esenţial învăţătura Pericopei Evanghelice, Părintele Stăniloae concluzionează prin faptul că oamenii din viaţa aceasta trecătoare, nu pot găsi «viaţa» cea fără de sfârşit, deci «odihna» cea mult aşteptată, dincolo de frământările şi îndoielile lor cu rost şi fără de rost, decât în Tatăl – ca fiind Izvorul nesfârşit a toată «viaţa», sau Izvorul iubirii, pentru că numai Tatăl uneşte în Sine izvorul vieţii nesfârşite cu izvorul iubirii nesfârşite, iar, la El nu putem ajunge şi nu ne putem simţi fericiţi decât în calitate de fii, pe care n-o putem dobândi decât în unire cu Fiul Lui Unul-Născut, făcut Om, fiindcă Dumnezeu săvârşeşte această vindecare a femeii gârbove, pentru a ne arăta semnificația duhovnicească a sărbătorii adevărate și rolul deosebit al întâlnirii tămăduitoare, care este rodul iubirii!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

2 COMENTARII

  1. Accept invataturi crestine de la oameni in domeniu nu dela Gogonea care vrea sa se popeasca pe la 80 de ani si de la niste popi de pe la …car nu cred sa-si plagiat articolele(care cred ca nu erau ale lor:Nabarca,Fainisi,Stoichitoiu,s.a).Oare cine era un mare propagandist comunist prin anii 70?Nu era Gogonea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here