Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne apropie de un înţeles tot mai adânc şi mai cuprinzător al crucii şi al purtării ei, care nu este numai încercare şi suferinţă, dar şi asumarea Crucii Lui Hristos!

1211

În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei: 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1 (Luarea crucii şi urmarea lui Hristos); glas 7, voscr 7, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie, Evanghelia ne dezvăluie faptul că la înjumătățirea Postului prăznuim Sfânta Cruce, pentru că sâmbătă seara, după Doxologia cea Mare, Sfânta Cruce este adusă într-o procesiune solemnă în mijlocul Bisericii, în cadrul unui ritual special de închinare, rămânând acolo pentru toată săptămâna, ca un semn că, pe de o parte străduinţele noastre spirituale, dacă sunt sincere şi consecvente, încep să se facă simţite prin însăşi nevoia de sprijin şi de încurajare, iar, pe de altă parte, suportând această osteneală, parcurgem drumul până la acest punct şi începem să vedem sfârşitul călătoriei noastre, iar bucuriile apropierii Paştelui cresc în strălucire. De aceea, postul trebuie să fie propria noastră răstignire, trăirea noastră, aşa cum este ea, limitată, a poruncii lui Hristos pe care o desluşim chiar în Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia: „Dacă vreun om vrea să-Mi urmeze Mie, acela să se lepede, de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 8, 34), iar, din sinaxarul Duminicii Sfintei Cruci aflăm următoarele: «Pentru că în timpul postului celui de patruzeci de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie. Dacă Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, oare, nu trebuie ca şi noi să lucrăm mai mult pentru El? Nevoinţele noastre ni se uşurează când ni se aduce aminte şi de nădejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Căci după cum Mântuitorul nostru, urcându-se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El şi prin amărăciunile ce I-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El, îndurând nevoinţele postului, pentru că Dumnezeu ne apropie de un înţeles tot mai adânc şi mai cuprinzător al crucii şi al purtării ei, care nu este numai încercare şi suferinţă, dar, şi asumarea Crucii Lui Hristos!

,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”!
În prealabil, vom aminti faptul că într-un manuscris de la Ierusalim, din secolul XIII-lea d.H., prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula «Praznicul celei de a treia închinări a Crucii» şi el completa sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, și cea a procesiunii Crucii, din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 630 d.H. De-a pururea şi în vecii vecilor, Cuvântul Crucii, pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, iar, pentru a uşura nevoinţa postirii, Sfânta Biserică a rânduit ca la mijlocul Postului să se scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului şi cine posteşte cu adevărat, va trebui neapărat să rabde necazul trupului, lupta dârză cu el a duhului şi pe deasupra cursele diavolului care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri amăgitoare şi chiar aducătoare de întristare, mai ales celor ce nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină. Cu semnul său tămăduitor, să ne mângâie Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului, care a fost scoasă acum spre închinare şi spre privirea şi sărutarea ei cu inima curată, ca să ne uşureze nevoinţa şi să nu fim lipsiţi de mângâierea ei, chiar cu smerenie fiecare dintre noi să alerge cu credinţă în suflet şi cu dragoste în inimă, să meargă să-L sărute pe Cruce pe Mântuitorul Iisus Hristos! Atât prin textul Evangheliei, cât şi prin însuşi faptul că în această duminică cinstim într-un mod cu totul deosebit Sfânta Cruce, acest lucru ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră! Credincioşii trăiesc şi simt cu evlavie momentul reprezentat de ritualul scoaterii solemne şi al cinstirii Sfintei Cruci, la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa şi care înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a cinstirii Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor. Aşadar, în Duminica a treia a Postului Mare, când se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, vom asculta minunatul cuvânt de zidire duhovnicească adresat nevoinţei purtării crucii fiecăruia dintre noi, prin care ni se spune de către Mântuitorul Hristos: ,,Dacă voieşte cineva să vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze”, ceea ce înseamnă că pentru a putea urma lui Hristos, e nevoie ca omul să se lepede de sine şi de toate grijile lumeşti care îl apasă zi de zi! Oricum, a te lepăda de sine, în înţeles biblic, înseamnă a lepăda păcatul, patimile, aceste neajunsuri omeneşti pe care viclenia diavolului le-a intarsiat la ceea ce Dumnezeu a lucrat bun în firea omenească! De asemenea, a te lepăda de sine mai înseamnăşi a nu pune nimic mai presus de Dumnezeu şi de mântuirea ta, din ceea ce îţi oferă lumea secularizată în care trăieşti, cu înclinaţiile sale consumiste, cu desfătările sale, cu spaimele sale, pentru că multe ne sunt necesare şi îndeaproape folositoare în viaţă, cum ar fi: bunurile materiale, averea, familia, serviciul, învăţătura, educaţia şi altele, dar nimic nu trebuie pus mai presus de Dumnezeu şi de mântuirea sufletului pe care ni l-a dat Dumnezeu! A ne lua crucea şi a o duce spre urcuşul Golgotei noastre înseamnă a suferi cu multă resemnare, şi chiar cu bucurie, toate ispitele şi necazurile care se ivesc pe calea urmării lui Hristos, dar, mai înseamnă a trece peste mândria şi slava deşartă atât de răspândite în firea omenească, mai ales în vremea noastră siderată de spaima apocaliptică! Prin alcătuire divină, Crucea lui Hristos devine şi crucea noastră şi în loc să ne înspăimânte şi să ne descumpănească, în ultimă instanţă ne întăreşte, împărţind existenţa noastră în două componente distincte: cea de ieri, a morţii, a putreziciunii şi a pierzării, cealaltă fiind a vieţii, care întăreşte credinţa noastră în Învierea lui Hristos şi a fiecăruia dintre noi, pentru că numai Dumnezeu ne apropie de un înţeles tot mai adânc şi mai cuprinzător al crucii şi al purtării ei, care nu este numai încercare şi suferinţă, dar, şi asumarea Crucii Lui Hristos!

,,Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el”!
Printr-o deplină conştientizare, la mijlocul Postului Mare, Crucea apare ca un pom al vieţii din mijlocul raiului, pentru că defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile o cale anevoioasă ce duce la Paşte şi care este marcată de semnul Crucii, timp în care ne asumăm Sfânta Cruce, pentru a elimina din inima noastră orice patimă și orice păcat ca să putem primi la capătul acestui urcuș duhovnicesc pe Hristos Cel Înviat, cu tot ceea ce înseamnă bucuria și nădejdea mântuirii noastre! Închinându-ne şi însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, noi mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de-o ființă și nedespărțită, pentru a cere ocrotire împotriva răului și dobândirea binecuvântării Preasfintei Treimi. Aşa se explică faptul că la Taina Sfântului Maslu ne rugăm cerând ocrotire de la Bunul Dumnezeu prin Sfânta Cruce, rostind cu smerenie: «Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii», aceasta fiind taina şi dezlegarea, cel puţin în parte, a chemării la lepădarea de sine. Dacă vom căuta un răspuns la momentul venirii Mântuitorului pe pământ şi al înomenirii Sale, putem deduce faptul că El a venit, să-Şi asume natura noastră omenească, firea noastră, cu tot ceea ce are ea mai bun, dar și cu tot ceea ce are ea mai înfricoşător, mai ales că Domnul a știut dinainte că va fi crucificat, dar, de câte ori a vorbit despre răstignirea Sa, a folosit cuvântul «Înălțare», deci, Înălțarea Lui la Cer. În acest fel, referindu-Se la răstignirea Lui, la înălțarea Lui pe Sfânta Cruce! Domnul Şi-a asumat natura umană împreună cu toată suferința ei cea mai adâncă și mai degradantă, deoarece, împreună cu El au fost răstigniți, de-a dreapta și de-a stânga, cei doi tâlhari de drumul mare, ucigași de oameni. Iisus Hristos a acceptat ca să poarte prin Crucea Sa fărădelegile noastre, socotindu-Se împreună cu nelegiuiții, pentru ca, prin aceasta, să ne mântuiască pe noi, cei păcătoşi! Să ne amintim că atunci când Și-a dat Duhul pe Cruce, a ridicat ochii la cer, spre Părintele Său ceresc, pe Care L-a rugat să-I primească Duhul. Aceasta s-a întâmplat vineri spre seara, iar, pentru că a doua zi era sâmbătă, sărbătoarea iudeilor, în care nu se lucra absolut nimic și care începea de vineri seara la apusul soarelui, atunci s-au grăbit să-L coboare de pe Cruce și să-L așeze în mormânt, cu foarte mare grabă și cu foarte mare pază, pentru ca să nu-i apuce apusul soarelui cu trupul neîngropat, iar, ceea ce a urmat a fost Învierea de Duminică dimineață, pentru ca prin jertfa Sa, Dumnezeu să ne apropie de un înţeles tot mai adânc şi mai cuprinzător al crucii şi al purtării ei, care nu este numai încercare şi suferinţă, dar, şi asumarea Crucii Lui Hristos!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here