În Duminica a 3-a după Rusalii; Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33(Despre grijile vieţii); glas 2, voscr.3, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie se va citi din Sfânta Evanghelie un text care se referă la «grijile vieţii», dar, nu numai la grijile de trebuinţă ale vieţii de aici, de pe pământ, sub aspect material şi consumist, dar, şi la cele privitoare la trebuinţele spirituale, atât cele prezente, cât şi cele viitoare, fiind invitaţi, în acest fel, ca să ne îngrijim cu deosebire de grijile şi de trebuinţele sufleteşti. În felul acesta, la Sfânta Evanghelie oamenii sunt îndemnaţi să nu fie robii materiei, să nu se lase biruiţi de grijile materiale, pentru că în «Predica de pe Munte», adresându-Se ascultătorilor Săi, Iisus le spune oamenilor: „Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca…Priviţi la păsările cerului, luaţi seama la crinii câmpului” (Matei. 6; 25, 26, 28), iar, în acest fel, Mântuitorul Hristos vrea să întărească încrederea oamenilor în harul divin, arătându-ne puterea Lui Dumnezeu în conducerea lumii. El ne îndeamnă să nu ne încredem prea mult în ştiinţa omenească şi în puterea noastră, ci, căutând Împărăţia lui Dumnezeu, să ne bazăm pe darul ce vine, în mod sigur, de la Părintele luminilor (cf. Mt. 6, 33; Ic. 1, 17). Poate că nu este om care de-a lungul vieţii sale, să nu fi fost, la un moment dat, împovărat de grijile care îl apasă pe cel ce se gândeşte la ce va mânca mâine sau cu ce-şi va plăti rata la bancă, dar şi pe filosoful care găseşte că fiinţa omului este una definită de îngrijorare şi chiar de frică, de aceea se şi vorbeşte, după Martin Heidegger, despre «omul-grijă» sau omul împovărat de trebuinţele cotidiene. De multe ori, grijile ajung să ne copleşească din greu şi toată energia noastră, toată viaţa noastră să o regăsim în îngrijorările noastre! Şi oricât de bogaţi am fi, oricât de bine am fi poziţionaţi social, oricât de multă ştiinţă am avea, tot avem griji care ne apasă şi ne copleşesc! Pentru fiecare dintre noi, de fapt, Mântuitorul are un cuvânt cuprins în Pericopa Evanghelică intitulată «Despre grijile vieţii», mai ales că în cuvântul Său despre griji, Mântuitorul nu spune să nu facem nimic, nu spune să nu muncim, nu spune să nu mergem la şcoală sau să nu agonisim, ci, spune să nu ne îngrijorăm pentru asta, pentru că Dumnezeu este Creatorul acestei lumi şi purtătorul de grijă Care ne ajută să le facem pe toate, cu nădejdea că El este Părintele luminilor şi Cel care ni le dăruieşte pe toate!
«Zis-a Domnul: ,,Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat!”»
Aşadar, din textul Sfintei Evanghelii aflăm că prima grijă menţionată este preocuparea excesivă a omului de a strânge cât mai mulţi bani şi de a-i păstra exclusiv pentru sine, pentru că nu se poate sluji la doi domni: lui Dum¬nezeu şi lui Mamona, acesta din urmă fiind zeul banului, al avariţiei, al egoismului, al posesiunilor materiale. Prin urmare, nu bogăţia în sine e rea, mai ales că printre prietenii Mântuitorului s-au numărat şi oameni bogaţi, dar ea e primejdioasă prin aceea că poate deveni un viciu, o obsesie apăsătoare. În acest caz, nu omul stăpâneşte banul, ci banul îl stăpâneşte pe om, aşa cum se întâmplă, de pildă, cu alcoolul, cu fumatul sau, mai nou, cu consumul de droguri. De aceea, să reţinem faptul că Dumnezeu e bogat, e generos, pentru că şi Iov era un om foarte bogat, dar I s–a asemănat lui Dumnezeu, tocmai prin aceea că era şi foarte generos, atunci când căuta ca din avuţia lui să-i ajute pe toţi nevoiaşii, fapt de care s–a ţinut seamă când, după încercările la care fusese supus, şi-a redobândit averile. Să mai constatăm şi faptul că cea de-a doua grijă este aceea pentru hrană şi îmbrăcăminte. Desigur, dacă am interpreta această poruncă în litera ei, ar însemna, pur şi simplu, să nu muncim, să nu mai luăm nimic pentru noi înşine şi să aşteptăm ca totul să ne vină de-a gata, cu atât mai mult cu cât ni se dau ca exemple păsările cerului şi crinii câmpului! Aceasta, însă, ar fi în contradicţie cu numeroasele locuri din Sfânta Scriptură în care ni se spune că omul trebuie să lucreze, adică, să producă, atât pentru el, cât şi pentru comunitatea din care face parte. Munca şi capacitatea omului de a munci sunt un dar al lui Dumnezeu, încă dintru început, iar, după ce l-a făcut pe Adam, ni se spune în Sfânta Scriptură că Domnul Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise şi l-a pus în rai ca să-l înveţe şi să-l păzească. Mai ştim, de asemenea, că Dreptul losif era dulgher de meserie şi că muncea pentru întreţinerea casei, iar, ucenicii lui Iisus, cei mai mulţi, aveau meseria de pescari şi au exercitat-o nu numai înainte de chemarea la apostolat, dar şi după învierea Dom¬nului. Apostolatul însuşi, adică, propovăduirea Evangheliei printre neamuri, era o îndeletnicire profesională pentru care ucenicii Domnului fuseseră anume pregătiţi şi din care aveau dreptul şă se întreţină pe ei şi familiile lor. Trimiţându-i în misiune, Domnul le-a poruncit să nu-şi ia bani sau hrană asupră-le, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. De aceea, trebuie să nu ne lăsăm împovăraţi de aceste preocupări acaparatoare, ci să le facem pe toate cu nădejdea că Dumnezeu este Cel care ni le dă pe toate. De cele mai multe ori, ne închipuim că pe toate le obţinem cu puterile noastre omeneşti, prin râvna noastră, prin munca noastră de zi cu zi şi uităm că pe toate le-am primit şi le primim din mâna lui Dumnezeu şi uităm că însuşi trupul nostru, însăşi viaţa noastră sunt primite de la Dumnezeu. Pentru orice om cu judecată sănătoasă e limpede că cine are bunătatea de a le dărui pe cele mai de preţ, le va oferi şi pe cele mărunte ca importanţă, deoarece, numai Dumnezeu este Creatorul acestei lumi şi purtătorul de grijă Care ne ajută să le facem pe toate, cu nădejdea că El este Părintele luminilor şi Cel care ni le dăruieşte pe toate!
,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”!
În Evanghelia acestei Duminici a 3-a după Rusalii, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că trebuie să acordăm prioritate sau întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti pentru a nu fi înrobiţi de grijile pentru bunurile material! Poate, mai mult ca oricând, în zilele noastre providenţa divină adică purtarea de grijă a Creatorului faţă de creaţie este contestată, dacă nu chiar tăgăduită total, iar, motivul contestării îl constituie, printre altele, marile nedreptăţi ce se pot observa astăzi în lume, marile contraste şi marile proocări, care, de altfel, s-au făcut remarcate pe tot parcursul istoriei. În stresul alergăturii cotidiene, în vederea câştigării celor absolut necesare vieţii de zi cu zi, noi suntem atenţionaţi de către Mântuitorul Hristos ca să nu pierdem din vedere că Cineva veghează totuşi deasupra noastră. Suntem, aşadar, anunţaţi că Dumnezeu poartă încă grijă de noi toţi, în toate împrejurările vieţii, de la naştere şi până la moarte, şi ni se cere să avem credinţă că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, bun sau mai puţin bun, favorabil sau mai puţin favorabil, nu este cu totul întâmplător. Mai ales că se pot întâlni adesea în viaţă destui oameni care şi-au câştigat şi consolidat credinţa, mai mult datorită necazurilor şi încercărilor vieţii, decât din avantajele ori foloasele dobândite, iar, nu de puţine ori, Dumnezeu Îşi descoperă pronia Sa, evident, pentru cel care are ochi să o vadă, chiar prin lucrurile mici, aparent insignifiante, dar cu urmări majore pentru întreaga noastră viaţă. Prin cuvântul Său, Hristos nu ne învaţă că nu se cuvine să mai avem grija procurării celor necesare vieţii personale sau cele ale membrilor familiei de care suntem responsabili şi nici nu opreşte pe cineva de la a mai lucra, ci, îndeamnă omul să se oprească răbdător doar de la grija şi goana exagerată după câştiguri superflue, care ne duc în ispita uitării totale de Dumnezeu şi de sufletul nostru! Concluzia textului Evanghelic al Duminicii a 3-a după Rusalii este cuprinsă într-o singură frază: ,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), pentru că zadarnic ne ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare, în van alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Din păcate, uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mai mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte, doar frica de cutremur şi de inundaţii, doar lipsa de bani înseamnă totul şi parcă ne copleşesc grijile vieţii! Toți dorim cât mai multe şi visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită, dar, de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape toți ne adâncim în vâltoarea groazei care ne înconjoară şi uităm că Dumnezeu este Creatorul acestei lumi şi purtătorul de grijă Care ne ajută să le facem pe toate, cu nădejdea că El este Părintele luminilor şi Cel care ni le dăruieşte pe toate!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
