În Duminica a 4-a după Rusalii; Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 5-13 (Vindecarea slugii sutaşului), glas 3, voscr.4, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie se va citi din Sfânta Evanghelie un text care se referă la faptul că lumea în care trăim a fost şi rămâne plină de aspecte imprevizibile, pentru că acolo unde ne-am aştepta să fie mai multă credinţă, din păcate, această credinţă lipseşte sau rămâne doar la nivel de opinie despre cele sfinte. Desigur, era de aşteptat ca la iudei să fi aflat Iisus cea mai puternică şi întemeiată credinţă, întrucât ei erau cei mai motivaţi şi lor, cei care sunt poporul ales, li Se revelase Dumnezeu şi le trimisese profeţi care să le reamintească şi să le explice taina cuvântului revelat. De fapt, nedumerirea se dovedeşte mai mult un fel de amărăciune pentru că ai Săi nu L-au primit şi nu vor crede decât puţini în El, iar, ca Profet, prin cuvintele „neamurile vor fi părtaşi bucuriei patriarhilor” se întăresc de Domnul vechile profeţii că prin Avraam «se vor binecuvânta toate neamurile pământului» (Facerea 12, 3; 26, 4; 28,14). Cu acea tristeţe înrourată de stropii de smarald ai cerului, Iisus prooroceşte iarăşi că cei pentru care s-a pregătit împărăţia, adică «fiii lui Dumnezeu» sau «fiii împărăţiei», numai şi numai din cauza lor, vor rămâne pe dinafară şi nepăsători, iar, avertismentul Domnului ne poate privi direct şi pe noi, creştinii de astăzi, anume, că nu-i suficientă doar apartenenţa cu «certificat de botez» la o Biserică spre a ni se deschide uşile împărăţiei, dacă nu lucrăm cu frică şi cu cutremur pentru mântuirea noastră şi a sufletului nostru! Din conţinutul textului Evanghelic se desprinde faptul că Dumnezeu împlineşte întotdeauna rugăciunea, când vede iubirea curată şi ostenitoare pentru aproapele, aşa cum este şi iubirea sinceră a sutaşului pentru sluga sa, mai ales într-o lume în care sluga nu întrunea condiţia de om, ci, pur şi simplu era considerată un fel de «unealtă vorbitoare», de viaţa căreia stăpânul său dispunea după bunul plac, pentru că îl putea vinde în piaţă ca pe o vită sau ca pe o marfă, luându-i chiar şi viaţa! Pe de altă parte, în cazul sutaşului, avem o dovadă de necontestat a rugăciunii de mijlocire a drepţilor şi a sfinţilor la Bunul Dumnezeu, pentru oamenii aflaţi la nevoi sau în suferinţă, cu toate că un credincios adevărat, nu trebuie să se amăgească prea uşor cu ideea că dacă Biserica are atâţia sfinţi mijlocitori, în frunte cu Maica Domnului, pur şi simplu, el poate trăi liniştit, fiindcă sfinţii care mijlocesc vor rezolva chiar totul pentru bunăstarea şi pentru sănătatea creştinului, mai ales că Dumnezeu dă întotdeauna darul rugăciunii, atunci când vede iubirea sinceră şi lucrătoare pentru aproapele, aşa cum este iubirea sutaşului pentru vindecarea slugii sale!
«Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea»!
Aşadar, Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a după Rusalii relatează faptul că într-o zi, pe când Mântuitorul Iisus Hristos intra în Capernaum, L-a întâmpinat un ofiţer roman pe care textul Evanghelic îl numeşte «sutaş», pentru că avea în subordine cam o sută de ostaşi, iar, acest sutaş al nostru I-a spus Mântuitorului: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit», după care Iisus i-a zis: ,,Voi veni şi-l voi vindeca” (Matei 8,6). Pin urmare, constatăm că sutaşul roman L-a uimit pe Hristos, cu un răspuns cât se poate de impresionant şi de edificator: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face». Deci, văzând cu surprindere Domnul această logică simplă şi tranşantă, S-a întors către ceilalţi şi le-a zis: ,,Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă” (Matei 8,8-10). Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela! Putem înţelege, în felul acesta, pe de o parte, credinţa puternică în Dumnezeirea Lui Iisus şi dragostea fierbinte faţă de omul aflat în suferinţă, de a cărui însănătoşire sutaşul se îngrijeşte, întocmai ca şi pentru un frate al său apropiat, însă, ceea ce impresionează la atitudinea sutaşului este rugăciunea pentru sluga sa, pentru că sunt mulţi dintre noi care pretindem că ne rugăm cu aceeaşi destoinicie şi osârdie pentru aproapele, căutând mai mult foloasele şi câştigul imediat, pentru că, în cazul vizat, sutaşul s-a rugat nu pentru unul dintre aceştia care sunt în jurul său, ci pentru slujitorul lui, iar, în acest fel devine impresionantă credinţa atât de puternică a acestui păgân de la care trebuie să învăţăm să ne rugăm, pentru că este de folos şi primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră din sfânta biserică, pentru cei care nu vin cu noi la rugăciune. Pe lângă aceasta, să avem o credinţă, pe cât de simplă, pe atât de puternică, și să căutăm la smerenia sutaşului. Constatăm că în această pildă, vedem împlinirea cuvintelor sfinte: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33), iar, pentru că sutaşul a arătat multă credință și smerenie, Domnul i-a dăruit sutaşului și cerul și i-a adăugat și sănătatea subordonatului său. De altfel, destoinicul şi mândrul sutaş s-a smerit în faţa Mântuitorului Hristos şi s-a arătat nevrednic să-L primească în casa lui, iar, din acest lucru să înțelegem un adevăr foarte important, deoarece, chiar de ar avea cineva toate virtuţile din lume, fără smerenie acestea nu au nici o valoare. Figura emblematică a sutaşului devine un model pentru toţi cei care caută împărăţia lui Dumnezeu, deoarece, numai iubirea de oameni, smerenia şi credinţa sunt pârghii ale vieţii noastre spirituale. Deci, să luăm aminte la smerenia sutașului din Evanghelie, care se socotea nevrednic de a-L primi pe Iisus sub acoperișul casei sale şi dacă noi vedem pâinea și vinul de la Sfânta Împărtăşanie, numai credința noastră trebuie să ne convingă că este trupul și sângele Domnului, așa cum Apostolii l-au văzut pe Iisus un Om, dar L-au mărturisit ca pe un Dumnezeu, de aceea, să urmăm exemplul credinţei sutaşului roman din Evanghelie şi să învăţăm că Bunul Dumnezeu dă întotdeauna darul rugăciunii, atunci când vede iubirea sinceră şi lucrătoare pentru aproapele, aşa cum este iubirea sutaşului pentru vindecarea slugii sale!
,,Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă”!
Pentru a concluziona cele analizate, să mai reţinem faptul că Iisus Hristos i-a zis în cel din urmă sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!”, şi pentru că s-a însănătoşit servul său în ceasul acela, putem înţelege, ce mare lucru este credinţa care se întăreşte cu ajutorul rugăciunii, pentru că un om care nu şi-a cultivat credinţa sa de mic, dar are intenţie bună, o poate cultiva prin rugăciune, cerând de la Domnul Iisus Hristos ca să-i adauge credinţă şi s-o mărească, ştiind că şi Apostolii lui Hristos au cerut Domnului: «Sporeşte-ne credinţa!», iar, dacă spui sincer «sporeşte!», înseamnă că te încredinţezi pe tine în grija Lui Dumnezeu. Pentru că de nu se încredinţează cineva pe sine lui Dumnezeu, va pierde încrederea în sine, iar, când Îi cerem Lui Dumnezeu ca să ne sporească în credinţa noastră, acest lucru se justifică, nu doar ca să facem nişte minuni, ci ca să-L iubim mai mult pe Dumnezeu! Se cunoaşte că autoritatea morală a sutașului în trupa sa nu vine din presiune sau dintr-o aroganţă cazonă, nu vine din lovire ori persecuție, ci, are ceva pe care numai Dumnezeu îl distribuie în cantități echilibrate, pentru a nu deveni ispită: ascendentul moral prin făptuire! Este lucrul pe care nu-l poți cumpăra de la piaţă și care prețuiește dinaintea oricărei comunități. Se vede că sutașul acesta pus peste… o sută de ostași are acest ascendent, iar, un ocupant vorbindu-i poporului şi omului pe care-l cotropise cu aceste cuvinte: nu sunt vrednic, trebuie să ne dea de gândit! Sutașul nu o spune ca noi şi de aceea, ori de câte ori simţim că suntem ameninţaţi, noi sau cineva din casa noastră, de vreuna dintre păcatele anormalităţii, să alergăm la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum ne-a dat exemplu sutaşul din Evanghelie! Evenimentul din Evanghelia acestei Duminici mai este povestit și de către Sf. Ev. Luca (7, 1-10) şi chiar de către Sf. Ev. Ioan, dar, în relatarea doctorului Luca, mai este menționat un amănunt care aici lipsește, anume, că Iisus a fost întâmpinat în oraș, nu de sutaș, ci de bătrâni ai orașului care povestesc că sutașul cu pricina era prietenul lor, ba chiar le zidise sinagoga din oraș. În acest fel, distanţarea dintre romani și iudei este aici depășită chiar de către liderii religioși locali. În fine, ca să se mărească în sufletul omului credinţa în Dumnezeu, toate ne ajută, chiar şi florile, şi lăcustele, şi stelele, şi trăznetele chiar, şi calamităţile naturale, inundaţiile şi cutremurele, pentru că toţi le vedem şi le simţim pe acestea, dar nu ne folosim de ele în totalitate şi nu toţi suntem receptivi la mesajele primite întru credinţă, fiindcă ne derutează şi ne rătăcesc ispitele pe care ni le aduce vrăjmaşul. Dacă lucrează cineva cu dăruire de suflet, cu gândul bun, chiar şi cele mai neorânduite situaţii, omul credincios le vede cu alţi ochi, deoarece, cu o iluminare proniatoare, cu iubire şi cu nădejde, omul credincios Îl vede şi Îl slăveşte pe Dumnezeu Care îi dă întotdeauna darul rugăciunii, atunci când vede iubirea sinceră şi lucrătoare pentru aproapele, aşa cum este iubirea sutaşului pentru vindecarea slugii sale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
