Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Domnul Iisus Hristos, terminându-Şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea Dumnezeului Cel adevărat!

1101

În Duminica a 6-a din Post (+) Intrarea Domnului în Ierusalim (a Floriilor) Toate ale praznicului; Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie trăim clipele sărbătorii care a fost prevestită de prooroci cu mulţi ani înainte: «Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare şezând pe mânzul asinei» (Zaharia 9, 9), deci, o proorocire ce se referea la Mesia, Cel Care vine pentru a intra în Ierusalim ca să se împlinească legea, căci «a venit ceasul ca să fie mărit Fiul Omului» (Ioan 2, 1, 3). Se ştie că intrarea în Ierusalim era prilejuită de sărbătoarea Paştilor la evrei şi împreună cu toată lumea din Betania, vine şi Iisus Hristos urmat de ucenici, iar, ca să se împlinească proorocirile, intră în Ierusalim pe mânzul asinei, animal care simbolizează blândeţea şi pacea sufletească. Fiind cunoscute minunile Sale, întreg poporul îl întâmpină Pe Domnul ca pe un împărat, pentru că unii aşterneau hainele în calea Lui, alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum, chiar, luând ramuri de finic, ieşeau în întâmpinarea Lui strigând: «Osana, bine cuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel»! Dar, cu totul altfel a fost primit Mântuitorul de către arhierei şi cărturari, care ziceau cu invidie: «Ce facem pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul» (Ioan 11, 47-48), iar, din acest motiv: «din ziua aceea, au decis ei ca să-1 ucidă» (Ioan 11, 53). Momentul intrării Lui Iisus în Ierusalim înseamnă intrarea în săptămâna patimilor Sale, pentru că El a venit ca să pătimească de bunăvoie şi să primească moartea pe cruce pentru mântuirea întregului neam omenesc, deoarece, Domnul Iisus Hristos, terminându-Şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea Dumnezeului Cel adevărat!

«Osana Fiului lui David, bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului»!
Domnul a săvârşit această intrare ca împărat şi biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevoinţa hotărâtoare care se tâlcuieşte prin călcarea morţii prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa, pentru că El a săvârşit intrarea în cetatea împărătească pe mânzul asinei (Ioan 12, 15), pe care nimeni dintre oameni niciodată n-a şezut, ca să înapoieze omenirii vrednicia împărătească pierdută de strămoşul nostru şi apoi să i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30), ceea ce înseamnă că neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Călăreţ! Prin entuziasmul poporului, al mulţimii care ovaţiona, Apostolii şi-au pus hainele pe mânz, iar, mulţimea de popor care ieşise în întâmpinarea Domnului şi-L însoţea cu strigări de bucurie: «Osana Fiului lui David, bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului»! (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8). Astfel, după Voia Domnului a fost vestit ca împărat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu după ştiinţa şi voia omenească, pentru că acelaşi popor, după patru zile, striga despre Cel pe care L-a numit împărat: «Răstigneşte-L, răstigneşte-L pe El; nu avem împărat, fără numai pe Cezarul» (Luca 23, 21; In. 19, 15). De fapt, intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asină are un înţeles profund prorocesc, în sensul că Atoatevăzătorul nostru Domn văzuse deja venirea apostaziei de pe urmă, de acum nestrămutate, a iudeilor, iar, El a prevestit această apostazie încă din vremea când a fost dată israelitenilor Legea în Sinai, fiindcă a prevestit-o prin spusele Lui Dumnezeu insuflatului Legiuitor, mai ales că spune Moise: «Greşit-au», ca despre un lucru deja săvârşit, despre păcatul pe care aveau să-l săvârşească iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, care considerau că: «Nu sunt ai Lui fiii cei cu prihană: neam îndărătnic şi răzvrătit, au acestea Domnului răsplătiţi? Neam ce şi-a pierdut sfatul este şi nu este întru dânşii ştiinţă, n-au gândit să înţeleagă», aşa cum cugetau cărturarii din Ierusalim! Dimpotrivă, semnul bucuriei Învierii este acesta: „Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El – cu Fiul lui Dumnezeu – şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu: veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui şi să se întărească Lui toţi fiii lui Dumnezeu” (Deuteronom 32, 5, 28, 32, 43). Oricum, intrarea în Ierusalim pe asin neînvăţat la călărit este o repetare a prorociei lui Moise, dar, nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Chiar Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepădaţi: aici, asinul neîmblânzit, pe care nimeni dintre oameni niciodată n-a şezut, îi închipuie pe păgâni, iar, hainele Apostolilor sunt învăţătura lui Hristos, cea propovăduită de ei neamurilor, căci S-a îndreptat spre neamuri Domnul, făcându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim, în sânul Bisericii Sale, în veşnica, nefăcuta de mână cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii şi a fericirii veşnice! Iudeii vesteau cu gura lor împăratul lui Israel, iar în sufletul lor, în Sinedriul lor, hotărâseră deja uciderea Mântuitorului, pentru că mânzul asinei mai înseamnă şi faptul că fiecare om mânat de pofte animalice, lipsit de libertatea sa duhovnicească, legat de împătimire şi de obişnuinţa vieţii trupeşti, configurează metaforic Învăţătura lui Hristos care desface asinul de iesle, adică de împlinirea voii păcătoase şi trupeşti. Un moment relevant apare atunci când Apostolii aduc asinul la Hristos, îşi pun pe asin hainele, apoi Se aşează Domnul şi intră în Ierusalim. Acest lucru înseamnă că după ce părăseşte viaţa păcătoasă, omul este adus la Evanghelie şi îmbrăcat, ca în nişte haine apostoleşti, în cea mai amănunţită şi mai subţire cunoaştere a lui Hristos şi a poruncilor Lui, deoarece, Domnul Iisus Hristos, terminându-Şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea Dumnezeului Cel adevărat!

„Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte..”!
De aici, trebuie să înţelegem faptul că intrarea Domnului în Ierusalim e plină de simboluri şi de subînţelesuri care scapă cugetului omenesc! Deci, Se aşează pe asin Domnul, arătându-I-Se duhovniceşte şi sălăşluind duhovniceşte în el, precum a binevoit a făgădui: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte: şi cel ce Mă iubeşte, iubit va fi de Tatăl Meu. De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi la el vom veni şi locaş la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23), deci, ca un legământ întru credinţă sunt cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să fim bine înţeleşi, intrarea Domnului în Ierusalim este însoţită de pacea mai presus de cuvânt şi de înţelegere, de pacea harică, vrednică de Dumnezeul înomenit, mai ales că această pace nu suferă asemuire cu liniştea firească a omului decăzut, care poate simţi linişte şi mulţumire şi în urma desfătării trupeşti, care poate socoti drept linişte chiar nesimţirea sa, însăşi moartea sa veşnică datorită păcatelor! Deci, Domnul Se aşază pe însuşirile fireşti ale omului care s-a supus Lui, care şi-a însuşit învăţătura Lui cea sfântă şi îl aduce, şezând pe el, în cetatea duhovnicească a lui Dumnezeu, în cetatea păcii, în Ierusalimul al cărui ziditor este Însuşi Dumnezeu, nu omul. Bucuria primirii Mântuitorului demonstrează faptul că Sufletul care îl poartă pe Domnul este plin de Sfântul Duh care înseamnă bucurie duhovnicească, nestricăcioasă, veşnică. „Bucură-te şi bucură-te foarte, fiica Sionului, fiică a Sfintei Biserici: fiindcă nu eşti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu. Propovăduieşte, fiica Ierusalimului! Iată, împăratul tău vine la tine drept şi Însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr. Tu, simţind în tine pacea harică a lui Hristos şi făcându-te fiică a acestei păci, te-ai înnoit cu tinereţe duhovnicească şi cunoşti din cercetare împărăţia lui Hristos. În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harică a Călăreţului care te cârmuieşte: însuşirile tale cele fireşti nu pot să calce legile firii lor, nu pot să treacă şi să se prefacă în patimi fără frâu!”, căci, vai, Doamne, ce cuvinte frumoase şi pline de înţelepciune! Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc dovedeşte faptul că Dumnezeul nostru este Duh, neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinţe se deosebeşte nesfârşit de toate făpturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele şi carele Lui. El şade şi umblă pe heruvimi, El şade şi umblă pe acele fericite suflete omeneşti care I-au supus Lui şi I-au adus Lui ca ardere de tot însuşirile lor fireşti. În concluzie, Duminica a 6-a din Post, a Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim, ne arată că începe Săptămâna Mare cu un gest de adevărată iubire, pentru că un vas cu mir de mare preț este zdrobit pentru a unge picioarele lui Iisus! Chiar dacă ar fi fost de ajuns doar câteva picături, însă Maria, cea care a experimentat iubirea fără margini a lui Dumnezeu, răspunde cu un gest similar de iubire umană, fiindcă ea nu calculează cât ar fi costat, la fel ca Iuda, nu măsoară o parte din mir, ci îl dăruiește tot, iar, acesta e un gest de iubire umană ce trebuie să fi contat mult pentru Iisus la începutul Săptămânii Patimilor Sale! Deci, făptura răspunde cu iubire Creatorului, un gest similar cu întâlnirea învăluită în iubirea suferindă a mamei Sale Maria pe calea Crucii! Da, e o picătură de dragoste adevărată, în viforul patimilor mântuitoare, iar, în scurt timp, vasul trupului Său avea să cunoască momentul pentru ca mirul mântuitor să se reverse de pe cruce pentru noi toți, pentru că, în Duminica Floriilor, Domnul Iisus Hristos, terminându-Şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea Dumnezeului Cel adevărat!
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here