Viaţa sănătoasă – Leacuri din natură pentru tratarea sinuzitei

1067

Chiar dacă se manifestă cel mai frecvent iarna, sinuzita este o afecțiune care nu ne dă pace în niciun anotimp. Vântul, umezeala, curentul, dar și anumite probleme de sănătate precum rinita alergică, polipii nazali, dar și infecţiile fungice, care apar la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, pot cauza sinuzita.
Cavitățile sinusale (sinusuri) sunt legate de cavitatea nazală prin niște canale înguste, care câteodată se infundă și astfel închid sinusurile. Medicii specialiști sunt de părere că, în interiorul cavităților, poate lua naștere o infecție care se poate extinde la oasele sau structurile vecine, complicând lucrurile.
Ei sunt de părere că infecția din interiorul sinusurilor apare, de cele mai multe, ori atunci când există o inflamație a mucoasei nazale, răceli puternice, guturai, infecții dentare sau chiar alergii. De obicei, apare în sezonul rece, în urma răcelilor mai ușoare sau mai puternice. Și poluarea poate să provoace inflamații ale sinusurilor. Dacă nu este luată în serios și tratată corespunzător, sinuzita se poate croniciza reapărând în special în timpul sezonului rece. O durere groaznică de cap, în zona frunţii şi în spatele ochilor, nasul înfundat şi febra pot fi simptome clare ale sinuzitei, afecţiunea fiind, pe nedrept, considerată minoră. În unele cazuri, când tratamentul medicamentos nu dă rezultate, este nevoie de o intervenţie chirurgicală prin intermediul căreia să fie deschise sinusurile (cavităţile localizate în jurul ochilor, obrajilor şi nasului) şi extirpate tumorile membranei mucoase. Astfel că, respiraţia urât mirositoare, durerea de cap, durerea în spatele ochilor şi în zona frunţii, febra, durerile dentare, secreţiile gălbui-verzui care se scurg din nas dinspre partea posterioară a gâtului, tusea productivă, sunt câteva dintre simptomele sinuzitei care ar trebui să vă trimită la medic. Factorii care cresc riscul apariţiei sinuzitelor sunt fumatul, poluarea, folosirea în exces a spray-urilor decongestionante, schimbarea bruscă de presiune, înotul în apă contaminată sau apă foarte rece.

ulei_volatileCum poate ajuta natura?
Bineînţeles că, odată ce apar astfel de simptome, cel mai indicat este ca pacientul să consulte medicul specialist care va pune un diagnostic corect şi va prescrie şi tratamentul corespunzător. Însă este bine de ştiut şi faptul că, în acest caz, natura poate fi de un real ajutor.
Rețete naturiste pentru tratarea sinuzitei:
Cataplasme cu hrean: hreanul dat pe razătoare poate fi folosit şi în combinaţie cu rădăcină de Untul Pământului. Se pun într-un tifon şi se aşază aproape de rădăcina nasului, 15 minute, hreanul producând un acces de lăcrimare şi de eliminare pe cale nazală a secreţiilor care blochează sinusurile. Se repetă procedura minim cinci zile.
Perna cu sare încălzită: într-un săculeţ de bumbac se pune sare care se încălzeşte în cuptor după aceea şi se aşază pe frunte până se răceşte, iar apoi se reîncălzeşte şi se repetă procedeul până când se observă o ameliorare.
Inhalări cu sare: în doi litri de apă clocotită se pun patru linguri cu sare şi se fac inhalări cu aceşti aburi, timp de zece minute.
Usturoiul este foarte eficient pentru că are efect antibacterian: peste un căţel de usturoi zdrobit se pun patru linguriţe de apă şi cu ajutorul unei pipete se pun câte zece picături din acest amestec în fiecare nară.
Băile de aburi cu ulei esenţial de brad, mentă sau eucalipt sunt foarte eficiente! În timpul băilor de aburi puteţi stimula circulaţia la nivelul sinusurilor, prin apăsări repetate cu degetele arătătoare, în partea de jos a nărilor, la rădăcina nasului, sub sprâncene şi la baza pomeţilor.
Pe sinusurile afectate, se aplică terci de tătăneasă, de coada-calului sau cartofi cruzi, daţi pe răzătoare. Dacă sunt afectate sinusurile frontale sau maxilare, se pot aplica frunze de varză strivite. Ziua se lasă 2-3 ore, iar noaptea se pot lăsa şi mai mult.
Sunt foarte eficiente şi cataplasmele cu mălai sau cu nisip cald. Respirarea de aer cald, umed de la un duş cu aburi, baie fierbinte sau dintr-o chiuvetă umplută cu apă.
Infuzie de flori de mușețel. Se pune o linguriță de plantă la o cană de apă clocotită. Se bea sau se folosește pentru inhalații de două ori pe zi.
Infuzie de frunze de salvie. Se beau două căni pe zi. Se poate folosi și în inhalații.
Infuzie din flori de coada șoricelului. Se pune o linguriță de plantă la 250ml de apă. Se beau două căni pe zi. Se poate folosi și pentru desfundarea sinusurilor prin inhalații nazale. Se masează locul dureros cu ulei de gălbenele, ulei de măghiran sau ceapă tocată mărunt.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here