Viaţa sănătoasă – Cum mâncăm după Postul Paștelui

907

Efectele binefăcătoare ale postului sunt recunoscute astăzi și de medicină. Cel mai sever dintre toate, cu cele mai multe restricții, Postul Paștelui, este aproape de sfârșit, iar mâncarea vegetariană, ușoară, va fi înlocuită de mâncarea plină de proteine, colesterol și zaharuri specifică sărbătorilor pascale. Din acest motiv, medicii nutriționiști ne recomandă ca realimentarea după post să se facă progresiv pentru a fi evitate problemele de sănătate, camerele de gardă și secțiile de gastroenterologie. Specialiștii spun că cea mai mare greșeală după o perioadă de post este consumul unei mari cantități de alimente deodată, care deseori sunt alimente grase, foarte fierbinți, astfel declanșându-se crize de gastrită, dar și disfuncții biliare. Studiile în domeniu arată că în timpul sărbătorilor se produce un fenomen periculos pentru anumite persoane. Din cauza meselor copioase, însoțite de cele mai multe ori și de consumul de alcool, sângele este furat către stomac în procesul digestiei, ceea ce poate duce la apariția crizelor de inimă (angina). De asemenea, consumul exagerat de alimente și alcool crește riscul de infarct sau accident vascular cerebral. De aceea, pentru a evita riscurile, se recomandă, în primul rând consumul moderat de alimente. Este bine să nu consumăm la o singură masă o cantitate foarte mare de alimente. De altfel, nu trebuie combinate foarte multe feluri de mâncare, iar desertul sau fructele trebuie consumate separat de masă. Medicii spun că, atunci când se întâlnesc foarte multe alimente ce conțin proteine, glucide, lipide, apar fenomene de fermentație, balonare, disconfort digestiv. Consumul de lichide este foarte indicat după o masă copioasă și, când spunem lichide, excludem alcoolul și ne referim la apă sau ceai. După o astfel de masă, nu trebuie să ne așezăm imediat în pat sau pe canapea. Ideală este o plimbare scurtă, care ajută foarte mult digestia. Recomandată este și cafeaua, însă numai una pe zi. Aceasta, datorită proprietăților sale diuretice, contribuie la eliminarea excesului de sare din organism. Friptura, în special cea din carne de miel care conține foarte mult colesterol, este bine să fie combinată cu legume sau salate. Astfel, vor fi absorbite mai ușor grăsimile și se va asigura aportul de fibre necesar facilitării tranzitului intestinal. Fructele sunt deosebit de benefice în această perioadă. Ele sunt depurative și conțin foarte multe fibre, condiția fiind să se consume ca gustare la două, trei ore după masă. Pentru cei care se știu cu diferite afectiuni digestive, medicii recomandă anumite măsuri de genul administrării unui pansament gastric, a unui supliment de enzime care să favorizeze digestia. Persoanele care știu că au probleme cu bila, pancreasul, e bine să-și cumpere din timp medicamentele de care au nevoie.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here