Vezi câţi angajaţi vor pleca de la Minprest

478

497 de angajaţi ai firmei prestatoare de servicii deţinută de Complexul Energetic Oltenia, Minprest Rovinari, vor fi disponibilizaţi în următoarele şapte zile. Decizia a fost luată după trei zile de negocieri dintre reprezentanţii societăţii şi administraţia CEO. „În final, 497 de locuri vor fi scoase din organigramă, până săptămâna viitoare, cel târziu. Deja semnez la o parte din deciziile de încetare la cei care au contracte pe perioadă determinată, iar cei care vor primi preaviz, cu contracte pe perioadă nedeterminată, îl vor primi săptămâna viitoare, pentru că trebuie să fie finalizată procedura de notificare a AJOFM. Ei intră în concedierea colectivă. Vineri o să primim redistribuirea serviciilor şi o să ne dăm seama care este numărul exact al celor cu contracte pe perioadă nedeterminată. Sunt în jur de 120 de persoane afectate de concedierea colectivă şi vor primi preaviz”, a declarat Giorgi, directorul Minprest Rovinari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here