Veteranii de război au şters lacrimile de pe obrazul sfânt al ţării

1048

VETERANI DE RĂZBOI ÎN VIAŢĂ, SIMBOLURI ALE TUTUROR RĂZBOAIELOR
Urmele istoriei militare se şterg zi de zi, nivelate de indiferenţă, de o amnezie de neînţeles, de rătăcirea continuă a sufletului şi a spiritului românesc.
Pe veterani îi ia Dumnezeu, în rânduri tot mai dese, pe rând, înainte de rând sau fără rând…
Dintre cei 21.000 de veterani gorjeni luaţi în evidenţă după 1989, mai sunt în viaţă, unii bolnăvi şi neputincioşi, aproximativ 250-289. Ceea ce a fost istorie vie moare în fiecare zi! Şi ce mai rămâne?
Istoria moare treptat, dusă pe umeri de VETERANII DE RĂZBOI, şi noi n-am învăţat nimic din ea…

OMAGIU VETERANILOR
“S-a terminat! – îngână toţi soldaţii –
Asta a fost ultima zi de foc!”.
Stau liniştiţi visând la decoraţii,
Din prima linie scăpat-au cu noroc.

Din când în când le bântuie retina
Imagini groaznice pe care le-au trăit
ergând pe drumul sfânt spre Bucovina,
Dar şi de-aici încolo, peste Prut.

În clipele aceiea seculare,
Când moartea dădea buzna în tranşee
Nu s-au oprit – de parcă realitatea
Nu le putea pătrunde prin cornee.

O singură deviză-aveau cu toţii:
“Nu vrem să nimicim ce ne stă-n faţă,
Dar un popor, în spate, stă să moară,
Ca să-şi câştige dreptul la viaţă!”

Trecută e şi cea din urmă luptă,
Soldaţii, mulţumiţi că s-a-ncheiat,
Stau liniştiţi şi parc-abia mai suflă
După atâtea câte-au îndurat.
Filip Alexandru Giorgi-student-

Mi-e dor de voi
Priveşte veteranii, ei se grăbesc să plece
Azi mai sunt doar sute, mâine vor fi zece
Şi-au pus zălog chiar viaţa, erau parcă-n visare
Iar cei sosiţi acasă, rămas-au în uitare.

Bărbaţi ai datoriei, viteji nemuritori,
Aţi chinuit pe front, aţi înfruntat orori
Şi v-aţi întors în ţară adevăraţi eroi…
Familiile voastre trăit-au în nevoi.

Veterani, veterani! Sunteţi cei mai tari!
V-aţi luptat ca leii, ca nişte titani!
Golgota v-a fost drumul şi aţi urcat pe el…
Iubirea de moşie a fost al vostru ţel.

Mi-e dor de voi, de chipul pur şi îngeresc!
Privesc plângând portretul şi vreau să-l învelesc
În mantia de aur a istoriei rescrise
Cu slove decupate din zeci de manuscrise.

Privesc cum veteranul, cu pasul său grăbit,
Întoarce iute capul spre zare-n răsărit
Îşi face Sfânta Cruce şi-aşteaptă ceasul său
Lăsând în urm doruri şi mari păreri de rău.
de Prof. Ion Făgaş

IN MEMORIAM
Prea mulţi camarazi de arme (peste 22.000) care ne-au stat alături în cadrul filialei, nu mai pot răspunde chemării celei de-a 26-a aniversări a ANVR – Gorj.
Ei s-au îmbarcat în LUNTREA LUI CARON – cum se exprima Lucian Blaga – şi au trecut pe rând sau înainte de rând în împărăţia Tăcerii. De acolo, aceşti minunaţi bărbaţi ai datoriei, ne veghează gândurile vorbele şi faptele şi ne şoptesc – „SĂ NU NE DAŢI UITĂRII”.
Dorul de făptura lor ne cuprinde uneori, precum căldura unui vis frumos, iar alteori ne pârjoleşte inimile ca un jeratic nestins.
Dar amintirea lor este mereu vie în memorie noastră. Le aprindem lumânări în biserici şi cimitire. Murmurăm rugăciuni către Bunul Dumnezeu de a-i cuprinde în CEATA ce stă veşnic în preajma SA. Le binecuvântează duhurile care aleargă peste fermecătoarele plaiuri ale Gorjului, iubite de ei cu patimă şi credinţă.
La acest ceas aniversar, veteranilor de război care în cei 26 de ani au îmbrăcat cămaşa morţii, se cuvine să le înălţăm o frântură de sanctuar sufletesc pentru pomenire şi închinare.
Tuturor acestor bravi şi viteji ostaşi ai armatei române, trecuţi în eternitate, le aprindem în sufletele noastre candela preţuirii şi recunoştinţei, pentru devotamentul, pasiunea şi truda închinate organizării şi desfăşurării activităţii Filialei Judeţene „Tudor Vladimirescu” a Veteranilor de Război.

“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”
Despre această frumoasă şi emoţionantă poezie se spune că a fost găsită în raniţa unui soldat mort toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură.

– MESAJ –
Acum, în clipa de adâncă reculegere, să-i preţuim şi din adâncul conştiinţei noastre să şoptim:
“Morţilor, pentru onor!”
Vouă, Bărbaţi ai Datoriei, care aţi luptat pentru veşnicia ţării şi Onoarea Armatei Române, vă deschidem larg porţile inimii şi vă aprindem în suflet candela recunoştinţei!
Astăzi, numele vostru stă scris la loc de cinste, fără nicio discriminare în această carte şi păstrate în inimile celor dragi vouă… Copiii de la şcoală şi adulţii o citesc şi se mândresc cu actele voastre de bravură şi vitejie.
Astăzi, gândurile tuturor se îndreaptă către faptele voastre pilduitoare, înălţând către Dumnezeu rugăciuni întru slava şi pomenirea voastră.
Aşa cum v-am făgăduit – că nu vă vom da uitării – făgăduim şi azi, în faţa luminii voastre: Toţi cei care s-au luptat pentru neam şi ţară, ca şi voi, vor fi onoraţi, iar urmaşii voştri îşi vor primi, din bucuria neamului, rodul înălţării noastre: ocrotirea şi grija ţării –
Pe jertfa voastră, pe virtuţile şi sacrificiile voastre se va întemeia o ţară nouă şi puternică, cinstită de prieteni şi temută de duşmani, o ţară în care fiecare român să se simtă mândru şi fericit că este Român.
Vouă, Bărbaţi ai Datoriei care v-aţi încadrat în unităţile din Ceruri luând drumul veşniciei, vă mărturisim că nicicând nu v-am uitat; pentru generaţiile de azi şi de mâine, voi aţi devenit pildă de dăruire, de devotament şi de jertfă pentru neam şi ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here