Veste bună pentru profesori

412

Mai mulţi senatori PSD au depus la Senat două proiecte, aflate în dezbatere publică, pentru modificarea Legii educaţiei, prin care profesorii cu peste 25 de ani de experienţă, îşi pot reduce programul cu două ore pe săptămână sau se pot pensiona la cerere cu trei ani mai devreme. Proiectul este susţinut de 19 senatori PSD, printre care şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, liderul senatorilor social liberali, Mihai Fifor, fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, şi senatorul UNPR Ioan Iovescu şi senatorul independent Dan Aurel Ionita.
„Pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori (norma didactică de predare, învăţare, evaluare – n.r.) se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, potrivit proiectului de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here