Vernisaje avem, dar şi săli închise – Criza culturii, închiderea expoziţiilor!

350

DSCN4790Ar fi o mare greşeală să se creadă că pe vremuri de criză economico-financiară şi socială, arta plastică intră şi ea neapărat în colaps. Nu. Artiştii o duc mai greu, lucrările lor nu se vând ca mai înainte, dar ei îşi văd de treabă.

Şi foarte adesea, cu sărut-mâna pe la sponsori, mai ajung să expună şi chiar să-şi plaseze, ce-i drept, pe bani mai puţini lucrările lor.

Un păcat supărător ar fi şi faptul că locul de expunere aparţine statului. Cel puţin eu nu am ştiinţă, deocamdată, de existenţa unor galerii private la Târgu Jiu.

Icoane, la „lumină din lumină”

DSCN4788Prin grija directorului dr. Dumitru Hortopan, la Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu”, încă de marţea trecută, elevii Liceului Teologic Târgu Jiu, conduşi de profesorul şi pictorul Gheorghe Plăveţi, au vernisat o expoziţie de icoane. Sub genericul „Lumină din lumină”, tinerii viitori teologi, dar şi, posibil, pictori de biserici, se prezintă în faţa privitorilor cu gingaşe icoane de sfinţi ori îngeri, aşa cum şi-i închipuie tinerii artişti. La vernisaj, s-au petrecut întâmplări minunate. S-au putut auzi Cântece bisericeşti din Cântările Triodului, sub îndrumarea prof. Ioan Sorin Bora, şi un recital de poezie religioasă, prezentată de elevii coordonaţi de prof. Dumitru Bărăscu.

Sacrul în artă

Joi după amiază, s-a vernisat, la Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu, o altă expoziţie tematică, inspirată ca şi prima de perioada prin care trecem. Aceea a Săptămânilor Patimilor Mântuitorului.

Toată stima şi respectul pentru eforturile Asociaţiei Gorj a Artiştilor Profesionişti din Domeniul Artelor Vizuale, ale preşedintelui Filialei Gorj a UAPR, pictorul Vasile Fuiorea, precum şi ale partenerilor acestora. Despre valoarea plastică a picturilor şi sculpturilor expuse de cei 23 de gorjeni, plus doi invitaţi de la Craiova au glăsuit criticii şi universitarii Ion Mocioi şi Ion Popescu-Brădiceni.

Absolut remarcabile, lucrările pot fi văzute, din păcate numai în timpul săptămânii. Ca şi la expoziţia de icoane, nici Sacrul în artă nu are o soartă mai bună. Ambele expoziţii sunt deosebit de interesante, numai că nu pot fi vizionate sâmbăta şi duminica. Adică, exact atunci când omul îşi mai poate găsi timp şi pentru suflet.

Sacrul şi Sfinţii, numai în biserici

Spre bucuria şi fericirea acestor gorjeni, ori târgujieni, duminica, şi atunci numai până la prânz mai pot trece pragul bisericilor. Cât despre arta plastică, rămâne cum am spus. Criza şi apartenenţa sălilor la domeniul primăriei municipiului Târgu Jiu, ori al UAP, de care n-am ştire a se fi privatizat, nu permite iubitorilor de artă să vizioneze expoziţii la sfârşit de săptămână.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here