Vernisaj şi lansare – Revista “CONFESIUNI” la expoziţia MIRACOLUL CRĂCIUNULUI

331

Laborioasa activitate a Filialei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România – preşedinte pictorul şi universitarul Vasile Fuiorea – a încheiat anul 2012 în trombă. Cu două expoziţii vernisate în aceeaşi lună a cadourilor – decembrie. În speranţa că despre ea vor scrie cronicarii plastici Ion Popescu Brădiceni sau Marin Colţan, ori chiar amândoi, să ne oprim puţin asupra revistei “Confesiuni”.

Desigur, densa publicaţie de literatură şi artă editată de Centrul Municipal de Cultură „Contantin Brâncuşi” ar merita ea însăşi o descriere, ceea ce voi şi face lapidar, ori nişte aprecieri critice. Lansată de noul director, Adina Andriţoiu, tânăra şi ambiţioasa ce doreşte să reactiveze o instituţie de cultură aproape ajunsă la inactivitate s-a declarat puţin cam nemulţumită de calitatea actului tipografic. Pe care nu-l neglijăm, dar nici nu-l lăudăm. Totuşi, conţinutul primează. Pe prima pagină, regretatul brâncuşiolog Ion Pogorilovschi este revalorificat – ceea ce nu se prea petrecea sub directoratul doctorului ing. Sorin Lory Buliga. Noi felicităm noua conducere şi direcţia ideologică şi axiologică pe care aproape sigur şi-a pus amprenta Doru Strâmbulescu, el însuşi semnatarul eseului “Noapte sub aripa îngerului!” Revista merită citită şi adnotată, iar apropierea “Noica&Brâncuşi – Deschideri în seninătatea fiinţei” este, orice s-ar zice un veritabil centru de greutate al minunatei publicaţii. Graba, care de obicei strică treaba, ne împiedică să ne permitem a emite judecăţi de valoare. Ghilotina orei de predare la tipografia noastră, aceeaşi cu tipografia domniilor lor, adică ProdCom SRL, dar pe care-o apreciem ca din ce în ce mai profesionistă ne obligă la scurtisime. Deocamdată. Aşa că, ne vom limita la semnalarea celor care mai semnează în numărul 2 al revistei de 24 pagini “Confesiuni”: Gretuţa Mihaela Ştefănescu, Gheorghe Grigurcu, Magda Ursache, Petru Ursache, Barbu Cioculescu, George Drăghescu, Nicolae Coande, Lucian Gruia, Ion Popescu-Brădiceni, Gelu birău, Zoia Elena Deju, Daniel Murăriţa, Mihaela Popescu Marinescu, Lazăr Popescu, Doru Fometescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Grit Friedrich & Florentine Anders, Ion Pogorilovschi, Vasile Vasiescu, Zenovie Cârlugea, Genoveva Logan, Marinela Pârvulescu, Anghel Păunescu, Dorin Ciontescu-Samfireag, Mihaela Cristea, Mălina Conţu şi Maria Bălăceanu. După cum se vede, numai nume unul şi unul. Iar cele de mare calibru le cam ştiţi şi domniile voastre, stimaţi cititori.
Ion Predoşanu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here