Nicolas Maduro, care a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela, este un fost şofer de autobuz ajuns în politică prin intermediul sindicatelor şi favoritul mentorului său Hugo Chavez, care l-a desemnat succesorul său înainte de a muri.
Maduro, în vârstă de 50 de ani, înalt şi purtând mustaţă, este cel care a anunţat, cu vocea gâtuită, decesul fostului preşedinte, pe 5 martie.
Devenit între timp gardian al Revoluţiei şi garant al unităţii chavismului, el afirmă că „dacă ne uneşte ceva, acest lucru este dragostea faţă de Chavez (…). Noi, cu toţii, îndeplinim ordinele preşedintelui Chavez, începând cu mine”.
„Este unul dintre liderii tineri, cu cele mai bune capacităţi” pentru a conduce ţara „cu mână de fier, cu viziunea, cu inima sa de om din popor, cu talentul său cu oamenii (…), cu recunoaşterea internaţională pe care a dobândit-o”, declara Chavez pe 11 decembrie, desemnându-l drept urmaşul său politic, înainte de a pleca spre Cuba, unde a fost supus celei de-a patra operaţii pentru un cancer, din cauza căruia a murit.
Numele lui Maduro a fost citat cu din ce în ce mai multă insistenţă la momentul prognosticurilor privind numele succesorului preşedintelui bolnav.
Analiştii politici subliniază, de asemenea, capacitatea sa de a „naviga” printre diferitele curente ale chavismului, caracterul său conciliant şi marea sa capacitate de a negocia. Însă de când a început să exercite puterea în fapt, el şi-a înăsprit tonul faţă de opoziţie şi „inamicii din interior şi exterior”, reluând pe cont propriu retorica chavistă.
Ţinta sa favorită a rămas candidatul opoziţiei, guvernatorul Henrique Capriles, pe care l-a calificat drept „prinţul burgheziei parazite”.
După modelul mentorului său, el şi-a multiplicat apariţiile publice şi discursurile-fluviu, impunându-se ca noua faţă a Executivului. Deşi este departe de elocvenţa şi charisma lui Chavez, unii observatori sunt de acord că a înregistrat progrese.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş
