VASILE ALECSANDRI – 200 – Vasile Alecsandri, un exemplu de mare patriot

589

,,Dar, îmi vei spune, patria cere ajutorul tuturor fiilor săi și nu este îngăduit
niciunui român să se sustragă datoriilor sale față de România. Ei, dragul meu,
când îmi cercetez conștiința și când o întreb dacă de douăzeci de ani mi-am servit
în adevăr țara, conștiința îmi răspunde: Da, fără șovăire….Voi muri, sunt sigur,
așa cum am trăit, lucrând pentru gloria și înflorirea României.”
Vasile Alecsandri
-într-o scrisoare către Costache Negri, Paris, 10 noiembrie 1861-

Întreaga sa activitate politică, culturală şi literară constituie o expresie a patriotismului său. Poetul şi-a iubit ţara, „acest depozit sacru încredinţat nouă de părinţii noştri şi pe care suntem obligaţi să-l transmitem întreg la copii”, spunea lui Iacob Negruzzi, 1878. Dragostea lui pentru Mirceşti, unde se simte „fericit de a respira dulcele aer al ţării şi a bea apă proaspătă din grădină”, pentru lunca sa, ce i-a oferit izvorul de inspiraţie la crearea renumitelor ,,Pasteluri”, pentru lunca Siretului, constituie, fără îndoială, fundamentul dragostei lui pentru patrie. Multe scrisori reprezintă elogii ale Mirceştilor, unde răsună preţuirea adâncă a „pustnicului” pentru „mica sihăstrie, plină de lumină şi răcoare”, în care Alecsandri a produs opera sa. Puternica dragoste de patrie este o coordonată a întregii sale opere: poezii, proză, dramaturgie. „Talent oblige”, două cuvinte rostite de poet în 1855, vor deveni, pentru el şi întreaga lui generaţie, o adevărată deviză pe care o va respecta cu sfinţenie până la finele vieţii. Într-o scrisoare către Edouard Grenier, Alecsandri îşi defineşte concepţia sa despre artă, despre menirea scriitorului. A dovedi că „eşti adevărat poet şi adevărat cetăţean” înseamnă „A avea inspiraţii mari, a mânui limba la perfecţie, a propaga sentimentele nobile, a ridica sufletele, a le sfătui demnitatea, patriotismul, pornirile nobile”. Din dragoste şi respect pentru poporul din care face parte, într-o scrisoare către Ion Ghica, Mirceşti, 1 iulie 1865, afirmă următoarele: „Am visat totdeauna pentru ţara mea o bibliotecă populară, scrisă într-un stil simplu şi desluşit şi cuprinzând comorile ştiinţei omeneşti, pusă la îndemâna tuturor inteligenţelor”. Premiat la Montpellier, pentru „Ginta latină”, cu modestie, Vasile Alecsandri afirmă: „… şi astfel am ieşit eu triumfător. Cu atât mai bine pentru ţară. România este astăzi mai cunoscută în lumea învăţaţilor din lumea occidentală”. Critica societăţii contemporane, cu politicianismul şi demagogia patriotardă, căpătând pe alocuri accente pamfletare, izvorăşte tot din patriotismul său. „Cu cât asist la spectacolul acesta de bâlci – scria lui Ion Ghica, în 1881 – pe care ni-l dă trupa de cabotini politici de un bun număr de ani, cu atât sunt mai surprins de naivitatea spectatorilor”. De la Mirceşti, duminica mare, 8 iunie 1880, dezgustat de unele practici ale politicienilor vremii, îi scria aceluiaşi amic, Ion Ghica, că „această manie de a-şi atribui cu cinism tot ce s-a făcut bine şi mare în ţară este rezultatul unei boli mintale sau a unei obrăznicii neruşinate”. Cu ocazia ultimului An Nou din viaţa sa, 1890, adresându-se tot unui amic, Papadopol-Calimah, după ce-i face urările cuvenite, îi scrie următoarele cuvinte cu iz testamentar: „Cât despre deputaţi, senatori şi miniştri, le urez mai mulţi grăunţi sănătoşi în creieri, pentru ca să înţeleagă că ei nu sunt decât slujitorii ţării, iar nu uneltitorii de vrajbe, spre satisfacerea unor patimi meschine şi a unor interese personale”. Din nefericire, această urare se potrivește de minune și pentru politicienii de azi. Avem o pletoră de politicieni, mai degrabă politicianiști și politicaștri, dar nu și oameni de stat. Sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor, trăsătură dominantă a profilului său moral, răzbate şi în corespondenţa sa bogată. Alecsandri are conştiinţa datoriei împlinite, nimic nu are să-şi reproşeze. „Ei, dragul meu, îi scria lui Costache Negri, din Paris, la 10 noiembrie 1861, când îmi cercetez conştiinţa şi când o întreb dacă de douăzeci de ani mi-am servit în adevăr ţara, conştiinţa îmi răspunde: Da, fără şovăire şi prin urmare îmi acordă din plin dreptul de-a face în sfârşit ceva şi pentru mine, după ce am făcut atâta pentru alţii”. Lui Ubicini, în 1857, se destăinuia astfel: „Am luat parte, după cum ai văzut, la toate mişcările politice şi literare care au avut loc în mod cinstit. Conştiinţa mea nu are nimic să-şi reproşeze.” Peste tot, pe unde călătoreşte, dorul de ţară îl urmăreşte, soarele străinătăţii nu este atât de prietenos. Zulniei Sturdza, sora Elenei Negri, îi împărtăşeşte, într-o scrisoare, expediată din Paris, la 10 noiembrie 1848, ce înseamnă pentru el acest „ groaznic” sentiment al dorului de ţară: „Dar în timp ce gândul meu se cufundă în aceste plăsmuiri, adesea dorul de ţară mă cuprinde şi atunci mă apucă tristeţi nesfârşite. Mă ajunge dorul, cum se spune la noi, mă apucă jalea, şi s-a isprăvit atunci cu mine, îmi pierd capul. Ah, este un sentiment groaznic dorul ţării când îl încerci, soarele străinătăţii îţi aruncă în inimă raze reci”.
Participant cu întreaga lui dăruire la cele trei evenimente cruciale din istoria ţării noastre, petrecute în veacul al XIX-lea: revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Războiul de Independenţă, pentru scuturarea jugului turcesc 1877-1878, cântăreţ inspirat al acestor momente hotărâtoare, cetăţean şi scriitor, doritor să contribuie la ridicarea noastră culturală şi literară, la răspândirea numelui nostru în lume, mare patriot, Vasile Alecsandri poate fi considerat unul din ctitorii României moderne şi unul din făuritorii literaturii române moderne. El a fost un deschizător de drumuri în literatura română. Într-o scrisoare adresată prințesei Aglae, Mircești, 5 octombrie 1877, Alecsandri notează: ,,Despărțindu-mă de fiica mea, mă reîntorc la țara mea, ca să fiu cu totul al ei. Am nevoie să fiu scutit de orice preocupare personală, pentru ca să admir în voie vitejia îndârjită a tinerei noastre armate. Ce lucru uimitor! Simpli țărani smulși de la plug să devină dintr-odată eroi. Inima mea a luat proporții care mă înăbușă, de când cu cele petrecute la Grivița. În sfârșit, suntem cineva în lumea aceasta. Curcanii au meritat pene de vultur la căciulile lor.” Vasile Alecsandri ține conferințe în Iași, Piatra, Bacău, Bîrlad și Galați, în folosul răniților din Războiul de Independență. După opinia noastră, a raporta valorile scriitoriceşti ulterioare, moderne, la valoarea operei lui V. Alecsandri este o eroare. Vasile Alecsandri poate fi judecat în funcţie de timpul şi de multitudinea preocupărilor sale. El rămâne scriitorul care ilustrează epoca în care a trăit, perioada organizării moderne a statului român şi a formării naţiunii române. Prin opera sa, el contribuie la configuraţia spirituală şi la profilul moral al atâtor generaţii, numele lui va răsuna mereu în conştiinţa urmaşilor urmaşilor săi. Fiecare scriitor lasă în urmă, într-o măsură mai mare sau mai mică, o dâră de lumină.
Este cazul să reflectăm cu cea mai mare stăruinţă asupra cugetării lui Liviu Rebreanu despre modernism: „Adevăratul, preţiosul modernism înseamnă râvna de a produce valori estetice îmbrăcate în spiritul timpului, dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente. Adevăratul artist trebuie să-şi însuşească organic tot ce s-a produs valoros în domeniul său până la dânsul şi să adauge în plus ceea ce el are”. „La orice răspântie a istoriei şi a culturii române din o bună parte a veacului trecut – scria Garabet Ibrăileanu, îl găseşti pe Alecsandri. Din cei o sută de ani de cultură şi literatură modernă, Alecsandri domină aproape cincizeci, de la 1840 când apare pe scenă, până la 1890, când moare”.
„Voi muri, sunt sigur, aşa cum am trăit, lucrând pentru gloria şi înflorirea României” – îi scria amicului său, Costache Negri, 1861. Titu Maiorescu, cel care îl situa pe Vasile Alecsandri „în fruntea noii direcţii” (1868-1872) înmănunchează, mai bine decât oricare altul, meritele bardului naţional, în finalul studiului critic „Poeţi şi critici” (1886): „Alecsandri are o altă însemnătate. În Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis: iubirea omenească (românească) şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi, el le-a întrupat; frumuseţea proprie a pământului nostru natal şi a aerului nostru el a descris-o; când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi în Bucureşti; el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa, în războiul din urmă, el singur a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunii sale literare”. Acest text se pretează şi la o analiză stilistică. Repetiţia pronumelui personal ,,el ”este stilistică. Desigur, această repetiţie potenţată de topică şi intonaţie are rolul de a evidenţia însemnătatea lui Vasile Alecsandri pentru cultura şi literatura română. Părţile principale de propoziţie, respectiv propoziţia principală, se află după cele secundare sau după propoziţia subordonată. De fapt, pronumele personal ,,el ”repetat de cinci ori, forma de genitiv a aceluiaşi pronume, ,,a lui” , şi cuvântul ,,totalitate” sunt subliniate de autor, în text, literele fiind cu alte caractere decât în restul textului. Titu Maiorescu pune în valoare şi disponibilităţile sale retorice. Şi pentru a întregi imaginea Omului Vasile Alecsandri şi valoarea operei sale, aşa cum reiese din corespondenţa sa, reproducem aprecierile, poate puţin cam exagerate, ale lui Bogdan – Petriceicu Hasdeu, el însuşi o minte genială a aceluiaşi secol, ca un răspuns la întrebarea lui I.L.Caragiale, în anul 1897: „…, Care e, după d-ta, d-le Hasdeu, cea mai mare figură a literaturii noastre?” Iată răspunsul: „Alecsandri …El este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii şi simţirii româneşti. El a cântat toate dorinţele, el a plâns toate nevoile şi necazurile românimii. El a încurajat şi a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea mai bine să înţeleagă; a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranţă şi de credinţă, glumeţ şi înţelept ca poporul român însuşi. În mintea lui întreagă n-a fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific românesc şi în talentul lui nicio pornire care să nu fi fost specific românească. Alecsandri este gloria nediscutabilă a literaturii româneşti din secolul acesta. La o aşa înălţime nu mai văz alta”.Desigur că timpul mai cerne valori. Prin urmare, îndemnul Elenei Negri: „Urmaţi cum aţi început, cel mai frumos titlu de glorie la care aţi început, cel mai frumos titlu de glorie la care un poet trebuie să năzuiască este acela de poet naţional şi popular” a devenit realitate. Alecsandri, pentru români, rămâne „bardul de la Mirceşti”, antonomază pătrunsă de mult în conştiinţa românească.

„Mărire, slavă ţie, o, rege-al poeziei!
„Ovidiu”, „Despot-Vodă”, „Fântână Blanduziei”
Prin veacuri al tău nume cu flăcări îl vor scri,
Mărire, slavă ţie, Vasile Alecsandri!

Cântat-ai pe Rodica şi zborul berzei, leneş,
Reduta unde falnic luptă vestitul Peneş,
Şi-ai spus ce gânduri poartă un om în mintea lui
Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui.

Trecând apoi hotarul, cântat-ai Franţa, Rinul,
Balaur lung şi verde ce curge ca destinul,
Apoi Mediterana, nemărginit safir,
Şi-ai plâns pe cei ce pleacă în drumul spre Sibir.

Înalt şi alb, Ceahlăul cuprinde toată zarea:
Moldova şi Ardealul, câmpia, Istrul, marea…
Înalt şi alb ca dânsul pe toţi tu ne priveşti,
Mărire, slavă ţie, rapsod de la Mirceşti”.
VICTOR EFTIMIU

N.B. Din păcate, azi se rostesc tot mai rar aceste cuvinte sacre: patriot și patriotism. O politică distructivă a dus la expatrierea a câtorva milioane de români, iar o parte din ei sacrifică sentimental patriotic și renunță la dictonul ,,Ubi patria, ibi bene” (lat. ,,Unde este patria, acolo e bine”), în favoarea expresiei ,,Ubi bene, ibi patria” (lat. ,,Unde e bine, acolo e patria”).
Constantin E Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here