Varza murată, indicată în diete

179

varza murataEste preferată de mulţi dintre noi şi este bine-venită în acest sezon. Se spune că varza murată se potriveşte foarte bine în curele de slăbire. Varza murată are un gust foarte bun, este bogată în vitamine şi e foarte sănătoasă.

Poate fi servită alături de carnea de pui la grătar, lângă soteuri de legume, sau lângă preparate de peşte la cuptor sau la grătar. Asta o spun franţuzoaicele, care preferă foarte mult varza murată. Iată ce beneficii aduce varza murată.

Se ştie că varza murată este mult mai bună decât cea în stare proaspătă. Conţine multă vitamina C şi fibre şi este un ingredient natural, considerat un veritabil medicament datorită probioticelor care se găsesc în aceasta, în special acum iarna, când organismul este predispus la numeroase infecţii. Probioticele din varza murată se produc prin procedeul de fermentaţie şi au efecte bune asupra florei intestinale, susţinând imunitatea generală a organismului. Varza murată conţine foarte multă apă şi are puţine calorii.

Este recomandată şi persoanelor care au probleme cu stomacul, deoarece se digeră uşor şi chiar dacă are calorii puţine oferă senzaţia de saţietate pentru câteva ore.

Varza murată este indicată a se consuma în special sub formă de salată. Se pregăteşte destul de uşor, trebuie doar să o scurgi bine, să o toci, să pui ulei şi să presari piper sau boia, eventual şi cimbru uscat.

Dacă vrei ceva mai sofisticat poţi adăuga la varza murată nuci pisate, migdale, boia iute şi ulei.

Este foarte bună dacă se adaugă stafide şi câteva bucăţele de portocală.

Se mai poate combina cu morcovi fierţi, mazăre şi boabe de porumb peste care se va pune şi ulei şi pătrunjel verde dar şi o lingură de smântână degresată.

Este o salată sănătoasă, cu puţine calorii şi care satură destul de repede.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here