Vara, pericol de toxiinfecţii

274

toxiinfectieToxiinfecţiile alimentare sunt consecinţa consumării fructelor şi legumelor nespălate, la care se adaugă ouăle, carnea, laptele, îngheţata, frişca, maioneza…alterate. În urma producerii toxiinfecţiilor apar diareea, greţurile, vărsăturile, durerile abdominale în interval de 3-16 ore după consumarea alimentelor alterate.

Toxiinfecţiile alimentare produc indigestie, o dată cu mâncarea alterată consumată. Toxina alimentară se dezvoltă datorită unor germeni care, în condiţii prielnice, de căldură şi umezeală, cresc şi intoxică organismul. Germenii răspunzători de apariţia toxiinfecţiei alimentare sunt Staphylococcus aureus şi Salmonella.

Salmonella o găsim în preparatele din carne, tocături, mezeluri, preparatele din ouă. Staphylococcus aureus apare la alimentele care au conţinut de proteine şi sare în cantitate mare: brânzeturi sau lactate.

Atenţie

Infecţia stafilococică se întâlneşte frecvent la persoanele care consumă brânzeturi din piaţă de la vânzători ambulanţi, deoarece aceştia le depozitează necorespunzător.

Pentru a evita aceste toxiinfecţii trebuie să fim atenţi la ce consumăm, în special pe timpul verii, la produsele şi băuturile alterate, vechi sau de calitate precară, care sunt contaminate cu bacterii şi paraziţi ce atacă organismul.

Toxiinfecţiile alimentare apar şi dacă recipientele sunt nespălate în momentul în care se găteşte. De aceea, trebuie să avem grijă să întreţinem o igienă elementară de spălare şi curăţare a fructelor, legumelor şi, nu în ultimul rând, a veselei.

Alimentele care produc toxiinfecţiile alimentare sunt produse animale nesupuse corespunzător procesului termic, brânză, ouă şi peşte.

Un alt factor care declanşează această problemă de sănătate este şi expunerea produsului alimentar într-un mediu înconjurător neigienizat sau contaminat. Fructele pot fi o altă cauză a toxiinfecţiei alimentare, atunci când culturile au fost udate cu apă contaminată sau când pentru creşterea lor s-au folosit îngrăşăminte chimice ce nu pot fi suportate de organism.

Cum se produc toxiinfecţiile alimentare ?

De cele mai multe ori, toxiinfecţiile alimentare se manifestă prin diaree, însoţită de dureri abdominale, greţuri, vărsături, balonări, colici abdominale, iar în anumite situaţii dureri de cap, paloare, transpiraţii, chiar febră.

Ştiaţi că…

Cele mai multe persoane fac toxiinfecţie alimentară după ce au consumat produse din carne, faţă de cele care au consumat brânzeturi.

Carnea si ouăle, dacă nu sunt depozitate la rece sau dacă nu sunt gătite cum trebuie, dau toxiinfecţie salmonelozică.

Semnele toxiinfecţiilor alimentare survin la câteva ore de la ingestia alimentului contaminat. Microorganismele nu sunt distruse de aciditatea gastrică, de aceea trec prin stomac şi ajung în intestinul subţire, unde se prind de pereţii acestuia şi aici se înmulţesc. Anumite microorganisme rămân în intestin, altele produc toxine care sunt eliberate în circulaţia sangvină, iar altele păstrează ţesuturi şi organe.

Măsuri de prevenire

Pentru a nu ne confrunta cu toxiinfecţiile alimentare trebuie evitate:

– Alimentele nespălate şi vechi;

– Carnea care nu este bine fiartă sau pregătită în sânge la grătar;

– Laptele nefiert.

Depozitarea şi păstrarea anumitor alimente cu grad mare de perisabilitate − ouăle, carnea de pui, peştele, lactatele − trebuie să se realizeze în cele mai bune condiţii.

Cel mai bun remediu pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare este să preîntâmpinăm deshidratarea, cauzată de diaree şi vărsături. În astfel de situaţii se vor consuma multe lichide, fără acid, pentru rehidratare, dar şi pentru a elimina toxinele din corp.

Cei mai vulnerabili în faţa acestei boli s-au dovedit a fi copiii, femeile însărcinate, bolnavii cronici, dar mai cu seamă cei ce suferă de diabet zaharat, deoarece prezintă un risc mai mare de deshidratare.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here