Vameşii din Gorj, la trântă cu Blejnar

301

vamatgjiuVameşii din judeţul Gorj dar şi colegii lor din Craiova, care au rămas fără locuri de muncă ca urmare a reorganizării decise de către şeful Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au atacat în instanţă ordinul lui Sorin Blejnar, solicitând, de asemenea, suspendarea executării ordinului, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei depuse în prealabil de cei nemulţumiţi.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins însă solicitarea vameşilor, chiar marţi, încă de la primul termen de judecată, lăsând ordinul şefului ANAF în picioare şi pe perioada în care contestaţia celor 25 de vameşi se află pe rol.

Ordinul şefului ANAF, din iulie 2011, i-a lăsat fără locuri de muncă pe trei dintre salariaţii Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj. Cei trei nu au mai putut participa la examenul de testare profesională de care au avut parte colegii lor din Dolj, deoarece posturile lor au fost desfiinţate pur şi simplu de noul ordin. La testările din Craiova, care au avut loc în perioada 22-28 iulie, au participat însă în jur de 50 de vameşi, susţin reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. “Din câte ştiu unul dintre posturile care a fost desfiinţat de la Vama Gorj este de şofer. Restul nu cunosc”, a declarat Doina Radu, inspector de informare publică în cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, care susţine că cei care au contestat ordinul ANAF sunt vameşii care au picat examenul din iulie, dar şi personalul contractual. “Dacă salariaţii au considerat că au fost neîndreptăţiţi au atacat în instanţă. Oricine are dreptul să facă acest lucru”, a completat Doina Radu.

Examenul de luna trecută, contestat

Cert este că 25 de salariaţi atât de la Direcţia Regională cât şi de la Direcţia Judeţeană Vamală Gorj s-au adresat Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, solicitând apoi în instanţă suspendarea executării ordinului şefului ANAF prin care au fost aprobate statele de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor ANAF, atât a aparatului central cât şi a unităţilor subordonate, şi regulamentele de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională. Asta însă până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva acestuia. Sindicatul nu a solicitat, în dosarul aflat la Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, doar suspendarea aplicării actului respectiv. S-a contestat, de asemenea, şi examenul de testare profesională susţinut recent.

Contestatarii nu şi-au anunţat superiorii

Vama gorjeană are în jur de 25 de salariaţi, postul de director fiind deţinut de Gabriela Liao, membru PDL, care a ocupat funcţia prin concurs. Postul de director adjunct al direcţiei este dorit de UNPR Gorj, asta mai ales după ce Gheorghe Cocină, vicepreşedinte al acestei organizaţii, a renunţat la funcţie în momentul în care a promovat concursul de director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Salariaţii care au atacat în instanţă ordinul lui Sorin Blejnar, despre care se bănuieşte acum că nu mai sunt angajaţi ai Vămii Gorj, nu şi-au anunţat superiorii în legătură cu demersul lor, prin intermediul sindicatului amintit. Cei trei salariaţi ai Vămii Gorj au intrat în preaviz pe data de 8 iulie iar pe 8 august, adică luni, le-a expirat contractul de muncă ei nemaifiind, în prezent, angajaţi ai direcţiei cu sediul în Târgu-Jiu.

Anamaria Stoica

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here