Valer Neag

117

În central geografic al ţării, în Doştat-ul din podişul Secaşelor, nu departe de Alba-Iulia, oraşul Unirii, la 17 septembrie 1954, a apărut şi şi-a cerut zgomotos dreptul la viaţă, Valer Neag.

Pui de ardelean harnic, cuminte şi cu dragoste faţă de atât de necăjitul pământ transilvan, Valer Neag a fost înzestrat cu disponibilităţi pentru cunoaştere şi pentru studiu, pentru cercetare şi experimentare. Fire agreabilă, dornică de a rămâne permanent tânără, veselă şi… boemă cât încape, exuberantă, entuziastă şi optimistă (de viaţa de… după, nici nu vrea să audă), amator al companiilor plăcute (pe care le cultivă şi le animă), cel care nu cunoaşte ce-i ranchiuna sau… complicitatea şoptită, care luând din viaţă ce-i frumos, îşi face din ce în ce mai mulţi prieteni şi admiratori. Proverbiala pacienţă ardelenească , îl obligă (volens-nolens) să-şi demonstreze permanent sinceritatea sentimentelor şi să-şi pună inima-n palmă în faţa oricărui partener de dialog. Înclinat spre frumos şi inedit, în urma unor studii superioare de specialitate, dovedeşte (sieşi şi admiratorilor săi) că arta plastică şi decorativă nu mai are secrete pentru el. Cei care-i cunosc polivalentul său travaliu creator, lumea sa de forme, în care se exprimă cu uşurinţă, modalităţile acesteia de exprimare fiindu-i familiare şi dezinvolt cultivate, în care performează, cred că nu el a ales arta, ci arta l-a ales pe el. Cum, de la hotarul dintre secolele 19-20 şi, mai ales, după al doilea război mondial şi-n ultimele decenii au apărut foarte multe… sugestii de a face arta (modalităţi care şi-au luat diferite denumiri) ajungându-se chiar în situaţia când, de multe ori, formularea „creator de artă” să fie înlocuită cu cea de „producător de artă”, în care, firesc, se observă şi apariţii ale impostorilor şi imposturilor, a tautologiilor obositoare (fără identitate, uniforme etc.), afectând sfera noţiunii de artă adevărată, Valer, meditând ardeleneşte, acceptă tendinţa de permanentă căutare a modalităţilor de exprimare a artei (liberă, originală, sintetică, spontană etc.), fără a se entuziasma de… modă. Nu-şi face concesii, „a contré coeur” şi nu preia mecanic, mot- a- mot ceea ce… se poartă ci, „ascultându-şi vocea interioară” îşi caută note specifice de exprimare („se caută pe sine” şi „analizează îndelung, care, de fapt, sunt vorbele impuse de zodia Fecioarei în care-i născut”) , note care „să rezoneze cu sentimentul pe care vrea să-l încorporeze” în fiecare subiect (fiecare operă), în văditele sale intenţii de a le înzestra cu harul pe care vrea să-l transmită privitorului, har care să vină de dincolo de starea fizică a operei. Cum şi căutarea perfecţiunii îi este impusă de aceeaşi zodie, Valer, scrupulos cum este, vrea să facă numai artă adevărată, artă care e concepută prin actul retragerii sale, în liniştea de anahoret a atelierului, unde, pentru fiecare operă concepe nenumărate crochiuri, schiţe şi studii care, apoi, le transpune în diverse materiale, exprimând „adevărul trăirilor sale moderne”, adăugând tot ceea ce crede că-l ajută să transmită cât mai direct „sentimentele sale şlefuite, numitorul său comun, care să-l reprezinte, să semene doar cu el”, cu care doreşte să emoţioneze plăcut pe privitorul lucrărilor sale. Exigent cu el, Valer îşi pune semnătura doar pe lucrări care simte că-l reprezintă doar cote superioare, care-i exprimă sentimentul deplin, sincer, convins fiind de zisa că „arta este în primul rând sentiment, materializat în forme, culori, volume, mişcări, sunete etc., folosite separat, sau sincretic”. (G.C. Argan). Chiar dacă n-o spune întotdeauna, Valer detestă facilul şi compromisul în creaţia artistică. Aceeaşi părere având-o şi asupra evaluării artei, care trebuie făcută folosindu-se doar judecăţi de valoare, nu judecăţi de gust şi, cu atât mai puţin, improvizaţii neavenite, deseori rizibile. Cum, genul preferat al lui Valer este arta sticlei („arta focului şi luminii, a clarităţii, prospeţimii şi delicateţii”),exploatând la maximum transparenţa acesteia, imaginile pe care le expune şi ni le propune („Sturion”, „Omagiu lui Dali”, „Templu” etc.) sunt evidente contrageri artistice moderne, după cum, în „Familie” (opal alb), „Ion săritor în apă”, „Ion pe placă”, „Mere-n fereastră” etc., exprimarea modernă, curată e complementată fericit cu elemente antropomorfe şi vegetale. Discursul artistic al lui Valer (nesuferitul meu prieten şi, sunt convins, că eu îi sunt şi mai nesuferit) e polivalent, dobândit de permanentul interes pe care-l manifestă faţă de diversele genuri artistice, e demonstrat şi prin lucrările sculpturale (în piatră şi lemn) unde, de asemenea, pe lângă notele sale inconfundabile de exprimare sintetică, mânuind cu mare abilitate instrumentele specifice genului (şi demonstrate şi în lucrări de for public, „Zmeu de ape”, fiind doar un exemplu), ca şi prin lucrări valoroase care ţin de alte genuri de creaţie (pictură, gravură, desen, scenografie, ilustraţie de carte etc.), uneori, a combinării diferitelor genuri cărora pretenţiile acestora pentru realizarea „arhitecturii interioare a fiecăreia” şi „stăpânirea materiei şi sensul ei” (P. Comarnescu). Valer este un… mehenghi, atât al companiei plăcute, cât şi a artei de bună calitate, înzestrată cu atribute de certă valoare spirituală, întorcând spatele (politicos, sau nu) nonvalorii artistice (realizată… material sau doar… vorbită) acoperite de… concret, îl mai pârâm pe Valer şi că certele sale valori artistice au făcut parte din zeci de manifestări expoziţionale (în ţară şi peste hotare) şi că, întrunind sufragiile a multor jurii exigente, a fost gratulat cu diverse premii (de invidiat). Adăugând şi faptul că ori pe unde ajunge se face un „bineprimit”, că este un foarte bun coleg şi, în general, un … cazeur, calităţi care, spre lauda lui, merită a fi cultivate şi luate ca exemplu pentru artiştii mai tineri care, năbădăioşi, deseori se grăbesc şi, tot deseori greşesc, lucru mai greu de înţeles de ei.
Prof. Marin Colţan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here