Valea Tismanei, urâţită de deşeuri

350

În urma topirii zăpezii unele locuri aflate pe valea Tismanei arată jalnic. Resturi menajere, materiale de construcţii aruncate în albia râului şi nu în ultimul rând sticle de plastic goale de ulei de motor şi saci goi cu tot felul de nume pe ei urâţesc peisajul văii unde, dacă ne uităm mai bine pe hărţi, chiar există nişte zone sau arii protejate.

Dacă prin Costeni, Izvarna, Sohodolul Izvarnei ori Pocruia, unde am făcut o tură în această perioadă pentru fotografii de primăvară, am fost surprins de curăţenia întâlnită în drum, nu acelaşi lucru l-aş spune, la finalul periplului meu, când am vrut să parcurg şi câţiva kilometri de la fosta Tabără Şcolară, în amonte de Tismana, până la confluenţa cu Tismăniţa. Mizeria aruncată, cel mai probabil de astă vară sau toamnă, de cei veniţi “la un grătar’’ în peisajul mirific, al locului (iarăşi aş mai zice eu câte ceva despre mult “pritocita” Lege a Picnicului, aprig dezbătută cu ceva timp în urmă de parcă se terminaseră toate legile, dar, din păcate, căzută în cea mai adâncă uitare – dar zic degeaba) a fost acoperită de zăpadă iar acum( odată cu primavara) a ieşit la iveală, ca nişte cicatrici, urâţind peisajul.

Molozul, aruncat pe malul apei
Acum trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că resturile de ţiglă spartă, moluzul şi resturile din râu nu au fost aduse de respectivii, “turişti-grataragii’’, ci, mai degrabă, de localnicii ce şi-au făcut anumite modificări la construcţiile ori anexele lor, iar moluzul l-au aruncat pe malul apei.
Dar, haideţi să nu ne suparăm prea tare şi să sperăm ca odată cu creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor faţă de problemele actuale ale mediului ambiental şi aceste apucături, ce pe lângă faptul că urâţesc peisajul, pot avea şi urmări neprevăzute pentru comunităţile din zonă, vor înceta. Perimetru Costeni-Izvarna-Sohodol-Pocruia este, dacă putem să-i spunem aşa, un fel de “echivalent în miniatură’’ al drumului de sub munte, prezentat cu puţin timp în urmă în paginile Gorjeanului, ce pleacă de la Curtişoara şi sfârşeşte la Polovragi. Sătucurile de munte, abundenţa de izvoare, unele chiar pe marginea drumului numite de localnici “bolboroase’’ sau “fierbători” (unde apa ce vine, în opinia unor hidrologi, pe sub munte, tocmai din zona Retezatului Mic având, în opinia lor, aceeaşi obârşie cu Izvoarele Cernei- cel mai puternic izvor carstic din ţară), localnici binevoitori, iată numai câteva dintre atributele ce s-ar putea constitui în motive pentru dezvoltarea potenţialului turistic al acestui perimetru, din păcate, prea puţin cunoscut pentru adevăraţii iubitori ai naturii gorjene.
De asemenea, cei ce doresc sa viziteze satul Sohodol ori Cheile Sohodolului de Izvarna vor fi cu siguranţă impresionaţi de pitorescul locurilor. Trebuie doar ca, la nivel de comunităţi locale, să fie conştientizat faptul că, aruncarea la întâmplare a deşeurilor ori moluzurilor poate influenţa în mod negativ ambientul local cu consecinţe greu de prevăzut pe viitor.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here