Pe un soare orbitor şi dogoritor, sâmbăta trecută, călare pe bicicleta personală am purces la Arcani. La insistenţele profesorului Dan Pupăză, viceprimar al comunei Arcani, dar mai a ales la cele ale profesorului şi poetului Ion Sanda, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, fost „ministru al Culturii” în Gorj, pus în funcţie, după expresia domniei sale de “preşedintele Ion Iliescu şi de academicianul Răzvan Theodorescu”(alt fost ministru al Culturii României).
Crinul SATELOR
La un an de la Revoluţia Română, prin decembrie 1990, nişte oameni cu suflet mare şi dornici de a perpetua tradiţiile satului românesc au scos de sub teascurile libertăţii câştigate cu sânge o revistă „Crinul SATELOR”. Apăruse ca periodic al Societăţii Cultural-Ştiinţifice „JALEŞUL” Stolojani-Gorj. Evident, era vorba despre o Serie nouă, nr. 1 – Decembrie 1990, iniţiator fiind dr. Gheorghe Gârdu(1990-2007). Regretatul economist dr. Gheorghe Gârdu s-a zbătut până în ultima clipă a vieţii spre a continua ideea fondatorului Gheorghe Găvan Jaleş (1920-1924) şi a reuşit s-o editeze anual pe propria cheltuială. În plus, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi îndeosebi al redactorului fiecărei ediţii post-revoluţionare, Constantin Popescu, să asigure 
apariţia anuală a revistei „Crinul SATELOR”. Reviste ce publicau comunicările susţinute de participanţii la Simpozionul „Satul românesc tradiţional”. Simpozion ce s-a transformat, după aderarea României la Uniunea Europeană în Simpozionul „Satul românesc, sat european”. Şi revistele apăreau, în condiţii grafice cu mult mai modeste ca nr. 22 – septembrie 2010, aniversar în Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, director Ion Cepoi.
Coperta superbă a numărului jubiliar am publicat-o şi în numărul de ieri al „Gorjeanului”, iar asupra sa vom mai reveni. Se prezintă ca o veritabilă carte şi se deschide cu articolul „90 de ani de la apariţia revistei Crinul Satelor”, semnat de Cornel Şomâcu.
Cu prilejul lansării mai multor cărţi şi reviste, în sala Consiliului Local al comunei Arcani, viceprimarul prof. Dan Pupăză a primit din partea autorilor cărţi pentru Biblioteca din Arcani. Mulţumind frumos, Dan Pupăză se plângea că: „Avem cărţi, nu avem cititori!”. Iar Ion Sanda i-a dăruit şi primele patru numere din colecţia revistei „Crinul Satelor”, din vremurile de început, când domnia sa era directorul revistei.
Visul unei Biserici – Baia de Fier
Mai toate studiile şi comunicările fură extrem de interesante. Una plină de învăţăminte a susţinut prof. univ.dr. Nicolae Mischie: „Valea Jaleşului – zonă de bogată încărcătură etno-folclorică. Doctă şi echilibrată ni s-a părut şi aceea a prof. univ. dr. Grigore Zmeu: „Atitudini li mentalităţi contemporane – pro şi contra tradiţiei populare”, iar comunicarea cu titlul „Despre speranţe, iluzii şi dezamăgiri” a prof. dr. ing. Gheorghe Ţiclete vorbeşte de la sine despre conţinutul său trist. De altfel, Nicolae Mischie a şi tras nişte semnale de alarmă pentru a se adresa autorităţilor române un manifest pentru salvarea satului românesc, atâta cât mai este el de tradiţional. „Vrem să fim europeni sau nu mai vrem să fim români? Riscăm să ajungem un popor de dezrădăcinaţi!”, sunt doar câteva idei lansate ca un strigăt de jale de către profesorul Nicolae Mischie. O interesantă personalitate originară din Gorj, prof. univ. dr. Gheorghe Mecu, între altele autor a peste 15 volume de poezie şi membru titular al Uniunii Scriitorilor din România a vorbit despre un proiect şi vis al său. De vreo câţiva ani, în urma visului său, a iniţiat şi pornit fondarea unei asociaţii sub sloganul „Dragoste fără frontiere”, ce se ocupă cu construirea unei Catedrale ortodoxe de Baia de Fier, comună de unde se trage domnia sa. Cu sprijinul Primăriei Baia de Fier, construcţia Catedralei este în stadiu avansat, ajungând la acoperiş, iar de vreo doi ani a cumpărat tabla din cupru ce urmează să fie pusă în această toamnă.
Poeta populară Lenuţa Cotoi şi învăţătorul Constantin Cheznoiu
Cei doi – Lenuţa Cotoi şi învăţătorul Constantin Cheznoiu – sunt nişte oameni admirabili. Pe amândoi îi iubeşte şi-i susţine admiratorul lor – poetul Ion Sandală. Rima excelează prin memoria formidabilă în care-şi „scrie” versurile ce le recită cu talent, ca o poetă ţărancă şi, în acelaşi timp, „actriţă ţărancă” din Arcani ce este.
Ar merita o prezentare separată şi promitem s-o facem Despre solida Monografie a comunei Arcani, lucrare în format mare şi de peste 600 de pagini, poetul Ion Sandală a scris un eseu-recenzie de vreo 40 de pagini.
Pubilicistul şi poetul Ion Căpruciu ne-a predat în manuscris o altă recenzie, mai suculentă şi sintetică, urmând ca şi acestea să vadă lumina tiparului.
La cei 86 de ani ai săi, de 34 fiind solitar, învăţătorul Constantin Cheznoiu a dat o Monografie admirabilă comunei Arcani şi nu a cerut nimic în schimb. De aceea, domnia sa merită aplauzele noastre scrise şi credem că ar avea încă multe de spus generaţiilor actuale mai tinere.
Ion Predoşanu
Baladă pentru Arcani
Cum eram acasă, vineri pe la prânz
de-aş fi avut cal, adăpam un mânz
mă sună Ion domnul Predoşanu
lui de-i fată oaia îi moare cârlanul
„Ioane, pe-unde bântui,
tu, la telefon”
„Eu, eu sunt acasă,
chiar în Peştişani
vreau numai să-ţi spun,
unul din Arcani
mă sună să-l pup
pe-un obraz de-un ban”
„Să-ţi fie de bine.
Nu am nici trăsură
şi nu am nici cal
iar somnul mă fură
ce îmi pasă mie…”
„Vine Protopopul să
sfinţească Plopii
pâinea şi cu vinul,
vine fata popii
şi se mai lansează
o Monografie
chiar despre Arcani
a lui C. Cheznoiu
şi ne-au invitat că
şi noi de soiu
nu suntem departe”.
„Ioane mie dorul
mă purta-n Arcani
cam acum sunt vreo cincizeci de ani
vinul cu ulciorul
şi fete frumoase-n zăvoi
la Stroieşti şi cântecu-acela Mândro dacă mă iubeşti.
Dar au fost şi alţii mai ca mine zmei
şi pe Marioara mi-au luat-o ei
şi pe Viorica… Vrei să mergem, de-i
aşa mare grabă, să-mi pun doar nădragii
chiar de-i vremea gri
azi vor înflori
în Dealul Bătrân teii şi chiar fagii.
Cum a fost odată
m-am pupat cu Nae
coleg de liceu şi coleg de bancă
dar şi de odaie
şi-o fotografie am făcut sub salcă.
Şi-am pupat şi fata, „avui drum pe-aici”
da pe Viorica, cum o chema, ghici.
Ion Căpruciu
