
Mai mulţi poliţişti şi procurorul de caz s-au deplasat la domiciliul cadrului universitar, după ce mai mulţi studenţi ar fi reclamat că i-au oferit lui Văduva plicuri cu sume de bani pentru a promova examenele pe care le aveau de susţinut cu aceasta. Plicurile şi banii nu au fost găsite niciodată, procurorul Emil Moţa susţinând că acestea ar fi fost arse, lucru care nu a fost apoi confirmat de expertizele Poliţiei. Pe parcursul procesului, cei mai mulţi dintre studenţi au declarat că ei au dat plicurile unui coleg al lor, care a devenit şi denunţător, aceştia menţionând că nu au convingerea că banii ar fi fost şi daţi către Văduva.
Mariana Văduva afirmă că, deocamdată, nu a luat o hotărâre în privinţa solicitării unor despăgubiri, ea menţionând că analizează această posibilitate. Aceasta predă în continuare la Universitatea Constantin Brâncuşi şi spune că, în urma implicării sale în ancheta respectivă, a pierdut nu doar la capitolul „imagine”, ci şi la programul de lucru, fiindu-i redus numărul de ore inclusiv după ce instanţa supremă a pronunţat o sentinţă favorabilă ei.
Gelu Ionescu