Urmărit naţional, prins de poliţiştii târgujieni

192

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Bucureşti, care se sustrăgea executării unei pedepse de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost depistat luni seara de către poliţiştii târgujieni. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat luni seara, în jurul orelor 21:30, pe strada 23 August din municipiu, un bărbat în vârstă de 41 ani, din municipiul Bucureşti, care ulterior s-a dovedit a fi urmărit naţional, acesta sustrăgându-se executării unei pedepse de trei ani de închisoare. „După identificare, poliţiştii au constatat că bărbatul figura urmărit naţional, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea, la care fusese condamnat de către Judecătoria Sinaia. Bărbatul a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii l-au încătuşat şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here