Unde eşti Tu, Iubire platonică şi romantică?

153

Dragobetele, o veche sărbătoare populară cu răspândire locală şi în Gorj, dragobetele, un fel de Cupidon autohton, ne prilejuieşte unele reflecţii despre iubire, un dat al fiinţei umane ce ne aminteşte de oamenii primordiali, biblici, Adam şi Eva, care au săvârşit “păcatul originar” prin înfruptarea din Pomul Cunoştinţei (binelui şi răului), adică iniţierea lor.

Iubirea, acest fermecător spectacol interior, este sentimental cel mai înălţător, dar cel mai răscolitor şi mistuitor. Marile iubiri îţi creează senzaţia că pot schimba lumea, marile iubiri au produs capodopere, dar au dat naştere şi la războaie, au născut eroi. Să ne amintim de minunatele poveşti de dragoste din literatura română şi universală, unele petrecute în viaţa unor scriitori. La nouă ani, Dante Aligheri s-a îndrăgostit de o fată de vârsta lui, Beatrice Portinari, pe care o va iubi cu ardoare şi puritate până la dispariţia prematură a acesteia, la numai douăzeci şi patru de ani(1290). Dragostea pierdută este principala sursă de inspiraţie pentru capodopera marelui poet florentin, “Divina Comedie”, al cărei vers final proslăveşte puterea universală a iubirii: “Iubirea…. mişcă soarele şi celelalte stele”. Iubitei îi închină această măreaţă operă. Cele mai izbutite versuri ale poetului italian, Francesco Petrarca, sunt inspirate din marea iubire pentru Laura. Goethe, autorul celebrului vers, ”Etern – femininul ne –nalţă –n tării”, la vârsta de 75 ani, se îndrăgosteşte de tânăra Ulrike. Iubirea, pentru el, este o experienţă spirituală, o împlinire sufletească, reprezintă absolutul. Să ne amintim de cuplurile erotice Vasile Alecsandri – Elena Negri şi Mihai Eminescu – Veronica Micle, surse de inspiraţie pentru opera lor. “Ei (Elenei Negri) îi datorez- spune Vasile Alecsandri în renumita scrisoare către A. Ubicini- tot ce am făcut mai bun şi, dacă nu aş fi avut nenorocirea de a o pierde, aş fi facut capodopere”. Poezia erotică îl situează pe Eminescu printre marii lirici ai lumii. Unele compoziţii ale lui Ciprian Porumbescu sunt inspirate din înflăcărata iubire pentru Berta.
Dacă e să împrospătăm unele amintiri, refulate undeva în subconştient, despre relaţiile amoroase dintre băieţi şi fete din perioada când generaţia noastră, acum trecută de şaptezeci de ani, se afla în primăvara vieţii, vom constata că iubirea avea partea ei de sfinţenie, ce nu putea fi profanată, era platonică, adică pură şi ideală, avea o anumită încărcătură poetică, era romantică. Partenerii prinşi în jocul iubirii îşi făureau idealuri. Dragostea avea şi are nevoie de cuvinte şi de tandreţe.
Răsfăţaţi de lumina mângâietoare a blândei luni, iubiţii îşi spuneau şoapte de amor însoţite de gesturi tandre bine cumpănite care să nu depăşească limitele unei conduite decente. Byron a spus pe drept cuvânt: “Credinţa înalţă pe om la Cer, dragostea coboară cerul în om”! Fetele îşi purtau castitatea ca pe o virtute, ca pe un act al demnităţii şi al pudorii. Se priveau contemplativ ochi în ochi, dar învăţau să privească şi în aceeaşi direcţie.
Corespondenţa îşi avea vraja ei, te obliga să citeşti literatură. În concluzie, partenerii aveau resursele educative necesare pentru a păstra un echilibru între creier, ca semn al raţiunii, şi inimă, ca simbol al afectivităţii. Rareori se întâmpla să încalce această conduită şi să se aventureze în jocul periculos al dragostei.
Dacă e să ne referim la situaţia din prezent, suntem încercaţi de o mare întristare şi de o profundă dezamăgire. Dintr-o greşită înţelegere a noţiunii de modernitate, este întristător să constatăm următoarele tendinţe:
-răspândirea unor moravuri “uşoare” în care legăturile preconjugale capătă aparenţa firescului şi a modernului, iar prostituţia, prin excese sexuale epuizante, dăunătoare sănătăţii fizice şi morale, ajunge să fie interpretată drept o profesiune ca oricare alta. E o cădere în promiscuitate.;
-preocuparea exagerată a tinerilor pentru sex;
-dorinţa tinerilor de a se cunoaşte intim înaintea semnării actului matrimonial, mai précis, ”căsătoria de probă”;
-concubinajul preconjugal tot mai frecvent;
-criza mariajului.
Am preluat de la societăţile de consum tot ce este mai rău: desfrâul, imoralitatea şi drogurile. Unele adolescente ”îşi pierd capul”, se angajează în jocuri amoroase destul de periculoase, ele îşi poartă virginitatea ca pe o povară jenantă sau ca pe o infirmitate de care caută să se elibereze, ignoră respectul pentru propria lor demnitate. Iubirea e deromantizată în favoarea unui pragmatism prost înţeles, lipsit de afectivitate, la fel şi limbajul, acesta devine uneori mitocănesc, trivial. Sms-urile şi e-mailurile nu au farmecul scrisorilor, discotecile de azi cu o muzică excesiv de tare, asurzitoare, adevărat factor poluant, cu schimonoseli care mai de care mai indecente, practicate în semiîntuneric, nu se compară cu reuniunile şcolare de altădată.
Afirmaţia următoare stă sub semnul paradoxului: progresul tehnic duce la regresul vieţii interioare. Televiziunea, internetul şi o parte a presei (“Libertatea”, “Cancan”, “Click”) îi imbecilizează pe tineri. Tot mai multe căsnicii se destramă, făcând loc concubinajului, se petrec multe crime şi sinucideri din cauze amoroase. Toate acestea ne poartă cu gândul spre cugetarea lui Shakespeare, exprimată cu mai multe secole în urmă: ”O, puternică iubire! Într-o privinţă faci din bestie om şi în alta din om bestie”. Iată că are un suport real în vremurile noastre.
Răspunsurile aşteptate la următoarele întrebări nu ne dau pace: Obsesia banilor aruncă dragostea în subsidiar, în derizoriu? Iubirea a ajuns o problemă de business? Familia monogamă este o instituţie perimată? Extraconjugalitatea, ca o compensaţie, chipurile, a monotoniei, este preferabilă în locul fidelităţii? Toate aceste tendinţe care se manifestă în societatea noastră contemporană trebuie să stea în atenţia sociologilor, psihologilor, pedagogilor şi a tuturor factorilor educativi. Şcolii de toate gradele şi familiei le revin sarcini importante precum: educaţia inteligentă (intelectuală, spirituală), prin cultură, a elevilor, nu prin observaţii moralizatoare, educaţia fetelor şi a băieţilor să se realizeze prin cultivarea lor în spiritul pudorii , al respectului pentru propria demnitate şi al decenţei în conduita lor de toate zilele, educaţia în spiritul castităţii şi al fidelităţii, să li se explice că raţiunea trebuie să primeze asupra impulsurilor instinctuale. Fetele să ia aminte spusele lui Stendhal: ”Bărbaţilor nu le plac victoriile prea uşoare” (“Despre dragoste”). Pregătirea adolescenţilor pentru viaţa de familie este o îndatorire cardinală pentru toţi factorii educativi şi mai ales pentru şcoală. Să-i facem să înţeleagă că familia rămâne o instituţie fundamentală. Prin căsătorie, se reglementează relaţiile dintre sexe ceea ce asigură reproducerea populaţiei şi, implicit, a forţei de muncă, pe lângă aceasta, familia este principalul mediu educativ şi afectiv, aici se rezolvă probleme de ordin financiar şi economic, de asemenea, aici îşi face loc simţul măsurii, al ordinii şi al echilibrului.
Să nu uităm o clipă că adolescenţii au nevoie de modele, dar, din păcate, cu amărăciune, constatăm că nici o parte din mass-media, nici şcoala şi nici societatea, în general, începând cu politicienii, nu le oferă. În învăţământ au pătruns şi mulţi neaveniţi, eufemistic vorbind, aceştia sunt roadele unor universităţi care au ajuns pur şi simplu nişte tiparniţe de diplome sau societăţi comerciale.
Ideal ar fi ca iubirea, acest sentiment sacru şi universal, să redevină ceea ce a fost odinioară: platonică şi romantică.
Profesor, C.E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here