Un sinistrat cu handicap din Rasova și-a vândut locuința nouă ridicată din bani guvernamentali! Preferă să trăiască pe terenul alunecos

812

Unul dintre sinistrații din 2006 din Rasova, căruia autoritățile locale i-au dat o parcelă de teren în centrul localității, iar Guvernul i-a achitat materialele de construcții și mâna de lucru necesară ridicării unei noi locuințe, și-a vândut casa nouă. Cetățeanul, alături de soția sa, a preferat să încasese bani pe casa realizată din fonduri publice și să locuiască în continuare în aceeași locuință afectată, pentru care a beneficiat de sume de bani cu statut de ajutor guvernamental. Ion Petrescu, persoană cu handicap, a explicat că și-a vândut casa legal, știind că riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului în cazul în care locuința sa veche va fi afectată iar de alunecările de teren din zonă. Primarul comunei, Mădălin Ungureanu, a menționat că vânzarea locuinței s-a făcut legal, contractul având la bază dreptul de superficie pe care l-a preluat și cumpărătorul, și alți sinistrați intenționând să-și vândă casele noi pe aceeași procedură. Edilul subliniază însă că sinistratul a făcut asta pe riscul său, deoarece în Rasova nu mai are voie să construiască nimic chiar dacă locuința veche i se va dărâma în urma altor alunecări.

Cinci cetăţeni din localitatea Rasova, comuna Băleşti, au primit în 2006 ajutor guvernamental şi mari facilităţi de la autorităţile locale, pe motiv că locuinţele lor le-au fost afectate atunci de inundaţii şi alunecări de teren. Gorjeanul relata cu trei ani în urmă că, pe lângă materiale de construcţii, sinistraţii au primit bani, numai prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, lor dându-li-se aproape o jumătate de miliard de lei vechi în vederea construirii unor noi locuinţe, dar şi câte o parcelă generoasă de teren, de la autoritățile locale, în centrul comunei. Beneficiari ai ajutorului guvernamental au fost atunci Petrescu Dumitru Mihăiţă, al cărui socru este și în prezent consilier local, acesta finalizându-şi în ultimii ani vila, Petrescu Ion, persoană cu handicap, care între timp şi-a înstrăinat deja noua construcţie printr-un act de vânzare cumpărare aprobat de autoritățile locale, Popa Gheorghe care a rămas cu vila fără acoperiş, pe motiv că şi-ar fi vândut o parte din materialele de construcţie primite gratis, Şarapatin Dumitru care şi-a finalizat şi el, cu ani în urmă, noua locuinţă cu etaj şi Lina Udriştoiu și ea posesoare a unei vile cu etaj în centrul comunei.

Vilele goale, banii cheltuiți
Vilele ridicate în apropierea fostelor grajduri ale IAS-ului comunal din centrul Băleștiului, cu bani publici, sunt însă majoritatea goale, sinistrații preferând să locuiască tot în vechile case afectate de alunecările de teren, unii construind acolo în continuare, deși autoritățile le-au interzis asta. Primarul Mădălin Ungureanu a menționat pentru Gorjeanul că primăria nu a mai emis și nici nu va emite autorizații de construcție pentru locuințele afectate din Rasova. Edilul susține că cei care vând sau intenționează să-și înstrăineze casele noi o fac pe riscul lor, deoarece locuințele unde preferă să stea sunt calamitate, chiar dacă unii le-au reabilitat fără autorizații.

Sinistrat cu handicap, fără teamă!
Într-o astfel de situație gravă se află, de anul trecut, sinistratul Ion Petrescu din Rasova, care anul trecut a cerut acordul autorităților să-și vândă casa ridicată din bani guvernamentali, pe motiv că preferă să stea tot în locuința de pe terenul care a alunecat cu 12 ani în urmă. Omul, persoană cu handicap, a primit acordul autorităților pentru vânzarea casei, considerând chiar că doar pentru el s-ar fi făcut o concesie. “Pentru mine, deoarece sunt persoană cu handicap și nu am copii, autoritățile au făcut o concesie și mi-au aprobat vânzarea noii locuințe. Eu am băgat acolo mulți bani, și am primit mai puțin de 50.000 de lei de la autoritățile locale. Am investit însă acolo mai puțin de 100.000 de lei. Nu consider că am făcut vreo ilegalitate. Eu locuiesc în continuare în vechea locuință din Rasova și nu mă tem de alte alunecări de teren. Îmi asum riscul de a rămâne fără acoperiș deasupra capului”, a declarat Ion Petrescu.

Fără concesii
Edilul comunei Bălești susține însă că pentru Petrescu s-a aplicat legea, nefăcându-se vreo concesie, aceeași lege fiind aplicată pentru toți sinistrații care vor să-și vândă locuințele noi. Primarul susține că pe de o parte îi înțelege pe proprietari că fac asta deoarece locuințele noi nu au fost racordate la utilități, abia anul acesta autoritățile inițiind un astfel de demers legat de curentul electric și apă. “Terenul vândut este din domeniul privat, iar contractul încheiat între părți este de superficie cu obligativitatea ca modificările care se vor face să se realizeze doar cu acordul părților, adică a Primăriei și Consiliului Local Bălești. Contractul de vânzare-cumpărare este perfect legal, a fost avizat astfel și de un notar public, cu mențiunea că noul proprietar al locuinței lui Petrescu a preluat și el prevederile contractului de superficie. Mai exact, nici el nu va putea vinde locuința decât cu acordul autorităților din Bălești’’, a conchis primarul. În zona Rasova, terenul pe o anumită porțiune este calamitat, mai multe locuințe, pe lângă cele beneficiare de ajutor guvernamental, fiind și ele afectate din 2006. Alte trei au primit doar teren de la primărie, pe lângă cele cinci, dar mai există cel puțin trei care sunt afectate.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. DOMNUL PRIMAR E UN DOBITOC!
    CONTRACTUL ERA LEGAL NUMAI DACA ESCROCUL-VANZATOR RESTITUIA INTEGRAL SI ACTUALIZAT AJUTORUL DE CARE A BENEFICIAT DIN PARTEA AUTORITATILOR!
    SI TARE MI-AS FI DORIT SA SE FACA PUBLIC DE „NEVINOVATUL” CUMPARATOR!
    CONSIDER CA IN ACEST CAZ, CA REPREZENTANT AL GUVERNULUI IN TERITORIU, PREFECTURA GORJ E OBLIGATA SA SE AUTOSESIZEZE! E CLAR O UTILIZARE DEFECTUOASA A FONDURILOR PUBLICE.
    DACA ACEST CAZ NU ARE IZ DE PENAL, ATUNCI SFATUIESC ORICE AGENTIE IMOBILIARA SA IL „ANGAJEZE” PE NUMITUL PETRESCU ION DIN BALESTI, SA CONSTRUIASCA IMOBILE CU AJUTOR DE LA BUGET, DUPA CARE, „CONFORM LEGII”, SA VANDA… BENEFICIU MAXIM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here