Un scriitor complet… în devenire

851

În revista târgujiană „Caietele Columna” nr. 91-2/2019, în pagina 2, intitulată „La prima lectură”, am comentat placheta de versuri cu titlul „Poeme brumate”, a scriitorului Gheorghe Cârstoiu, considerând că poate aspira, cu un spor de creativitate literară, ca viziune şi stil, la un debut decisiv, evident avansat, în impozantul „Dicţionar al scriitorilor români contemporani”, care apare la Editura TipoMoldova din Iaşi, coordonat de Ioan Holban, un critic şi istoric literar de incontestabil prestigiu, demn de lista canonică a confraţilor de specialitate.
Apariţia gorjeană a acestui „Dicţionar al scriitorilor români contemporani” se explică prin efortul generos al celor doi scriitori infatigabili, ieşeanul Aurel Ştefanachi şi brâncuşianul… transmodernist Ion Popescu-Brădiceni.
Gheorghe Cârstoiu poate fi considerat un scriitor complet, pe orizontală afirmându-se tenace şi consecvent, ca autor de versuri brumate, autumnale, create spre vârsta a treia, de proze scurte şi piese de teatru, cu aptitudini şi vocaţii dramatic-comediografice. Cu anul nu demult timp încheiat, scriitorul Gheorghe Cârstoiu şi-a sporit zestrea literară, cu alte trei opere comediografice cu titluri incitante: „Terapeuţii” şi „Să ucizi moartea de patru ori”, tipărite la Editura Sfântului Ioan din Brăila, anul 2019 şi „Puricele de pe gât”, colecţia Thalia, apărută la Scrisul Românesc Fundaţia-Editura din Craiova, tot în anul precedent, 2019.
Prima piesă de teatru, „Terapeuţii” este lansată de inimosul dramaturg gorjean şi brăilean, ca fiind o comedie în trei acte, iar a doua, „Puricele de pe gât”, tot comedie, dar în două acte.
Cu prima lui comedie în trei acte, intitulată „Familia Bogatu”, dramaturgul Gheorghe Cârstoiu ar putea să emită pretenţia de a deveni şi de a fi cunoscut ca autor al unei trilogii comediografice, dacă cele patru creaţii ar îndeplini condiţiile şi exigenţele specifice şi obligatorii pentru a fi reprezentate pe scenă ca spectacole teatrale: continuitate şi unitate tematică sau problematică, de acţiune şi umanitate dramatică, de conflict şi stil comic.
Deocamdată este interesant de remarcat faptul că scriitorul Gheorghe Cârstoiu reuşeşte să exerseze aptitudinile lui creatoare, frecventând cele trei genuri literare clasice sau tradiţionale, liricul, epicul şi dramaticul la un nivel artistic remarcabil şi demn de a fi încurajat, mai ales că, de peste un secol, dramaturgia nu se mai manifestă ca literatură şi spectacol, la nivelul valoric al poeziei şi al prozei. Acest adevăr a fost lansat şi argumentat în mod convingător de câţiva critici şi istorici literari de incontestabil prestigiu, ca exegeţi şi evaluatori ai literaturii noastre.
La fel de important şi de interesant de remarcat este faptul că Gheorghe Cârstoiu relevă şi concretizează prin creaţia sa literară de până acum, o conştiinţă echilibrată şi modestă, fără anacronisme ori veleitarisme moderniste stridente.
Urmărind programatica/tematica celor trei piese de teatru în ordinea cronologică şi dramaturgică a apariţiilor editoriale, de la „Familia Bogatu”, la „Terapeuţii” / „Să ucizi moartea de patru ori” şi apoi la „Puricele de pe gât”, se poate constata că autorul Gheorghe Cârstoiu ridiculizează şi satirizează cu tipurile arhicunoscute ale comicului, de la Vasile Alecsandri şi Ioan Luca Caragiale încoace, moravuri şi vicii familiale, sociale şi morale care se perpetuează până în zilele noastre din tranziţia aceasta prelungită şi imundă. Cu aceste modalităţi comice tradiţionale, de moravuri, de caracter, de situaţie, de limbaj şi de nume sau onomastice chibzuite, comediograful nostru contemporan Gheorghe Cârstoiu ancorează în realităţi imaculate şi detestabile ce par imuabile de la Aristofan şi Moliere, până la comediografii noştri din ultimele două secole, al XIX-lea şi al XX-lea (Mazilu, Băieşu, Gârbea, Everac ş.a.).
Cu „Terapeuţii”/ „Să ucizi moartea de patru ori”, Gheorghe Cârstoiu ne oferă posibilitatea de a fi prezenţi la un spectacol comic în trei acte, desfăşurat într-un imaginar timp şi spaţiu terapeutic. Se ştie că terapeutica este o ramură sau disciplină importantă a medicinii care studiază tratamentul bolilor.
Din distribuţia personajelor, deducem că fauna umană, cu sens peiorativ, a comediei lui Gheorghe Cârstoiu reprezintă o parte importantă a mediului social profesional medical: un terapeut şef (Ilarie Martiniuc), un alt terapeut subaltern (Gigi Sulfină), şeful ordinului medicilor pe judeţ (Nae Guţă), un medic oncolog (Apostol Turtici), un medic de familie (Agata Săftescu), o farmacistă (Marta Ilinciuc), trei pacienţi (Marieta Paţanghel, Silicu Bouleanu şi Gică Tărăşenie zis Gică Contra sau Obezul), o gestionară Plafar (Nuţa Musteţea) şi o femeie de serviciu (Aluniţa Stoian). Terapeutul şef Ilarie/ Ilarion Martiniuc şi farmacista Marta Ilinciuc, prin numele lor, par veniţi de prin Moldova, după antroponimia lor ucrainiană într-un mediu citadin oltean/muntean. Acţiunea piesei, mai degrabă de dramă medicală bine ancorată în realitatea actuală, de cât de comedie, conflictul însuşi declanşat în sistemul medicofarmaceutic, concentric macrosistemului definitoriu pentru tranziţia noastră coruptă, se desfăşoară alert „în cabinetul lui Ilarion Martiniuc (…) la etajul unu al unui bloc într-un apartament cu două camere (…) la parter într-o garsonieră, fiind sediul magazinului Plafar, gestionat de doamna Nuţa Musteţea”.
Gheorghe Cârstoiu are deprinderea de a desfăşura sau derula subiectul dramatic uneori prea simplu, pe acte şi pe scene, personajele intrând şi ieşind din spectacol la comanda sa regizorală, ceea ce denotă deopotrivă rutină şi… superficialitate dramaturgică ori de creaţie dramatică. Personajele sunt bine individualizate, prin replici şi prin nume, prin viziune şi stil profesional, ierarhic medical.
Din actul 1, scena 1, cititorii sunt puşi în tema, acţiunea şi conflictul piesei prin dialogul personajelor Gigi Sulfină, un terapeut inventiv, receptiv la suferinţele celor trei pacienţi, Marieta Paţanghel suferindă de cancer, Silicu Bouleanu, cu diabet şi Gică Tărăşenie zis Gică Contra sau Obezul, cu maladia din poreclă şi Aluniţa Stoian, o femeie de serviciu, isteaţă şi abilă în conversaţia ei cu oamenii cu care intră în legătură.
De la început ea motivează starea de veselie partenerului de dialog: „De ce n-aş fi? Doar nu-mi plâng copiii de foame. Or plânge ei, în Italia unde au plecat de câţiva ani. Dar bine că nu se plâng la mine.” Terapeutul Gigi Sulfină este cunoscut nu în medicina clasică, ci în cea homeopată, naturistă. El deţine elixirul tratamentului şi vindecării oricărei maladii, intrând în conflict cu Nae Guţă, şeful medicilor pe judeţ, cu Marta Ilinciuc, medic de familie, Apostol Turtici, medic oncolog. Reputaţia lui Gigi Sulfină creşte printr-o emisiune televizată în care îi duce pe pacienţii Marieta Paţanghel, bolnavă de diabet şi cancer şi pe Silicu Bouleanu, bolnav de diabet. Paradoxal, Marieta moare imediat după ce l-a prezentat favorabil pe terapeutul homeopat Gigi Sulfină.
Finalul piesei este destul de idilic şi edulcorat, taberele conflictului întorcându-se, savurând ceai de sulfină cu coniac.
Cealaltă piesă cu titlul „Să ucizi moartea de patru ori”, este considerată de autor tot o comedie în trei acte şi pare a fi mai izbutită prin fuziunea dintre banalul realităţii şi unele inserţii de fantastic şi miraculos.
Tema vieţii şi a morţii este abordată prin prezenţa celor opt personaje, cuplul cu numele Călău, Dumitru, pensionar şi Margareta, soţia, prin fiica lor, Dănuţa Apetisanta Călău, cu nume uşor oximoronice, viitoarea soţie a medicului specialist Mircea Glonţ, Fane Mărunţelul, fost coleg cu Dumitru, o vecină pe nume Salomia Sida Cherem, Elena Frântu, sora mai mică a lui Dumitru şi Sabin Frântu, medic UPU, soţul Elenei. Dumitru Călău ajunge la concluzia că moartea trebuie eliminată prin ucidere, intriga comediei sumbre fiind coma profundă în care se află Nelu Cazacu, vărul lui din partea soţiei. Dumitru Călău doreşte o moarte clinică, ajutat de doctorul Sabin, cumnatul lui.
Moartea, văzută metaforic ca intercalată, trebuie să fie eradicată, ucisă, pe drumul luminilor, până la poarta luminii veşnice. Gheorghe Cârstoiu este un autor de versuri brumate, sentimentale, scrise spre senectute, de piese de teatru şi proze scurte, un scriitor complet… în devenire, capabil de surprize literare remarcabile.
Un eseu de Ion Trancău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here