UN ROMAN DE MATURITATE

789

,,Missis Lazara’’, editat la Editura Măiastra, este al patrulea roman al scriitoarei Valeria Certăzeanu Zorilă, acesta urmând după Potirul cu patimi – Editura Spicon, Rădăcini – Editura Spicon și În bătaia vântului – Editura Phoenix, 2006.
Încă de la primul roman ne-am putut da seama de vocația de romancier a acestei autoare care cultivă ceea ce am putea numi, printr-o parafrază ,,dulcele stil realist romanesc’’, scriind bine în maniera obiectiv-realistă de factură balzaciană.
Desigur, așa cum spunea bunăoară Paul Cornea, acest gen depune mărturie, una elocventă am spune, pentru evoluția și maturitatea unei literaturi.
Primele două romane, Potirul cu patimi și Rădăcini se împleteau armonios, în cel de al doilea fiind reluate (tehnică balzaciană!) personajele din primul roman, ambele fiind complexe, constituind o radiografie a firii omenești, nelipsind, în pofida aspectelor realiste, introspecția și analiza, autoarea rămânând totuși neimplicată direct, deși vocea auctorială intervenea uneori în textul romanelor.
Există o anume știință a scriiturii romanești în cele două romane, autoarea știind a doza și prezenta gradat, în infernul pasional alături de fresca socială, efectele acțiunilor fără a uita însă și nuanțele exterioare care se datorează clocotului interior al personajelor Ana, Ioana, Maria, Lucica, Viluca sau colonelul Alexandru.
Titlul celui de al doilea roman intitulat Rădăcini amintește de cel al marei prozatoare Hortensia Papadat Bengescu. Aici o vedem pe Lia întorcându-se acasă, ea având conștiința datoriei față de rădăcinile sale și de ale neamului său, fapt care-i conferă o identitate certă, una în afara oricărei îndoieli.
,,Teroarea istoriei’’, cum avea să spună Mircea Eliade, răzbate până la cititor din scriitura complexă a celui de al treilea roman al autoarei Valeria Certăzeanu Zorilă intitulat În bătaia vântului, titlu ce pare a ne duce cu gândul spre celebrul roman Pe aripile vântului, fără a avea, însă, nicio legătură cu acesta, în romanul autoarei istoria națională ocupând un loc de frunte, aici fiind vorba de destinul zbuciumat și tragic, în multe privințe, al Basarabiei.
Subliniez că și cele două romane se țeseau tot pe istoria țării, respectiv; Războiul de Independență din 1877, Primul Război Mondial, înfăptuirea Marii Uniri și apariția României Mari, apoi Al Doilea Război Mondial, încheiat dezastruos pentru noi prin pierderi teritoriale și ocupație bolșevică.
Acest roman, cel de al patrulea, intitulat ,,Missis Lazara’’ este unul care depune mărturie pentru curajul autoarei ce reușește, în această construcție romanească, să stăpânească tehnicile narative și strategiile discursive, îmbinând armonios realitatea cu ficțiunea.
Ceea ce ni se pare interesant este faptul că autoarea reușește să scrie bine romane fără a fi scris înaintea acestora proză scurtă, așa cum în general se întâmplă cu majoritatea autorilor. Acest lucru, însă, poate să țină și de faptul că autoarea și-a scris primul roman la vârsta de 47 de ani, ea debutând în cadrul Cenaclului Columna din Târgu Jiu, publicându-i-se multe fragmente din romane în revista ,,Caietele Columna’’ din același oraș.
Dacă am folosi noțiunile de ,,doric’’ și ,,ionic’’ prezente în cunoscutul eseu critic al lui Nicolae Manolescu „Arca lui Noe”, am putea spune fără teamă că am greși că doricul e preponderent, iar ionicul conturat parțial în scriitura autoarei. De altfel, o anumită detașare este de multe ori necesară în arta romanului și scriitorul, aici scriitoarea, trebuie să aibă în vedere acest lucru. Există, însă, în romanele autoarei și situații în care observațiile subiective sunt numeroase și astfel doricul este parțial depășit și dominat de acestea.
Cuvine-se observat și faptul că autoarea nu divulgă totul în privința întâmplărilor și personajelor ci încearcă să le substituie proiectându-se pe sine ca pe un soi de ,,alter’’ al acestora.
Dialogul capătă dimensiuni mari, vocea auctorială e presărată în vocile personajelor, asistăm la un fel de invadare de către acesta a narațiunii, dialogul concurând în același timp și descrierea dar și portretul cutărui sau cutărei personaj. Autoarea intră în pielea personajelor, zăbovește acolo, având uneori tendința de a se identifica cu acestea.
Există un anumit sincretism lesne decelabil din temele abordate, o dozare reușită a ,,efectelor de real’’, cum spunea Roland Berthas, aspectele sociale fiind completate de trăirile intense, adeseori arzătoare ale personajelor cum este și în romanul Missis Lazara, roman în care aspectele realiste, documentare, ficționale se îmbină, axându-se pe o problematică extrem de complicată și complexă, favorizând, în același timp, epicul și construcția acestuia.
Ceea ce se cuvine neapărat remarcat aici e faptul că, raportat la primele trei romane amintite, romanul Missis Lazara este unul ,,în diferență’’. Diferit. Şi asta deoarece, spre deosebire de cele trei, care abordau tematic universul național, în acest roman tematica aprofundată din punct de vedere, temporal, spațial, istoric, politic, social, etnografic sau spiritual ne trimite pe alte coordonate geografice și anume tocmai în Cuba, personajele Lazara (cubaneză) și Dorin (român) depășind orice fel de prejudecăți fie ele rasiale, sociale, naționale sau religioase pentru a putea fi împreună.
Realitatea și ficțiunea încep să se întrepătrundă, realitatea trecând în ficțiune și invers. Există în acest roman și o notă evidentă de exotism cumva asemănător celui din romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade, exagerând puțin totuși – diferențele fiind mari, la Mircea Eliade Alan și Maitreyi neputând fi împreună, în timp ce aici Dorin și Lazara fiind expresia iubirii împlinite, curmate, însă, inevitabil, de moarte. Oricum, aici, iubirea este trăită integral, cei doi căpătând cumva dreptul de a intra în galeria cuplurilor celebre.
Dar nu este vorba doar de dragoste în acest roman care este și rămâne unul complex. Alcătuit din capitole numeroase, patruzeci și două în total, douăzeci și patru dintre acestea surprinzând imagini realiste din istoria Cubei, un adevărat infern istoric, social, politic, moral și spiritual, romanciera criticând la scenă deschisă ceea ce ea numește violența și inumanitatea colonialismului nord-american.
Apar aici dictatori monstruoși ajutați să mențină în sclavie pe plantații sau în fabrici populația de culoare, silită să suporte o muncă istovitoare, dar manifestând o pasiune nestăvilită pentru dans și muzică, în ciuda opreliștilor.
Titlurile unor capitole sunt întru totul elocvente: ,,Casa de Montoya, Suflete revoltate, Latifundiarul, Nana de Montoya, Telma, Lupii, Lazara și Rosita, Fidel Castro, Havana, Sierra Maestra și revoluționarii, Viva Cuba libre.’’
E o lume măcinată de conflicte sângeroase în care speranța pare să dispară chiar dacă tiranul Batista abdică, regimul lui Fidel Castro fiind tot unul dictatorial.
Restul capitolelor, de la 25-42, conține povestea de dragoste a celor doi protagoniști, Dorin și Lazara, ei tinzând să devină, oarecum, exemplari din acest punct de vedere.
Romanul Missis Lazara se prezintă ca fiind unul complex, interesante fiind și unele modalități stilistice prin care autoarea reușește să introducă intertextul prin scrisorile trimise din Petroșani în Cuba și invers.
Deopotrivă frescă socială și roman de dragoste, Missis Lazara ne oferă o lectură captivantă și înălțătoare, depunând mărturie pentru talentul și maturitatea literară a Valeriei Certăzeanu Zorilă.
Lazăr Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here