Un român al ambiţiei, curajului şi cutezaţei, cu ochii spre cer, Aurel Vlaicu (19.11.1882 – 13.09.1913)

143

La auzul rostirii numelui lui Aurel Vlaicu, ne cuprinde un sentiment de admiraţie pentru primul inginer aviator român, care la vremea sa a uimit o lume întreagă. De la apariţia sa pe pământ, omul a invidiat păsările care pluteau în aer. Şi cât de mult a dorit şi a încercat să le imite.

Visul acesta avea să devină realitate la băiatul născut în Binţinţi de lângă Orăştie, care, după absolvirea liceului, continuă studiile superioare la Politehnica de la Budapesta şi Universitatea din Munchen, obţinând, în 1907, diploma de inginer, după care lucrează la uzina Opel din Germania. Revenit în 1908 la Binţinţi, Aurel Vlaicu construieşte un planor. Planorul tras de trei cai, în iunie 1909, s-a ridicat la cca 20 metri, zburând pe o distanţă de 100 metri. Cu acest planor a efectuat mai multe zboruri şi nu a uitat niciodată pe cei trei flăcăi care chiuiau şi pocneau din bice ca bidivii să meargă mai repede, să imprime viteza. Se mută la Bucureşti, în toamna anului 1909 şi începe construcţia unui avion(Vlaicu I) la Arsenalul Armatei, avion cu care va zbura în 17 iunie 1910, la Cotroceni. După pornirea şi încălzirea motorului şi un rulaj de 40 metri, avionul s-a ridicat 3 – 4 metri deasupra, parcurgând 50 metri prin aer, după care a coborît uşor pe pământ. Bucuria tuturor a fost enormă. La concursurile internaţionale a cucerit numeroase premii.
Valentin G. Bibescu i-a trimis o medalie de aur, cu inscripţia: „În amintirea biruinţei zburătorului Aurel Vlaicu, de la 11 august 1910”.
În 1911, ajutat de Spiru Haret şi Şcoala superioară de arte şi meserii, Aurel Vlaicu realizează avionul „A Vlaicu nr. II”, mult mai performant decât primul. Atât primul avion cât şi cel de al doilea erau propulsate de un motor rotativ „Gnome” de 50 CP.
Greutatea avionului era de 200 kg. Cu pilotul la bord şi alimentat pentru zbor era de 300 kg.
A fost prieten apropiat cu Octavian Goga. În strădaniile sale, Aurel Vlaicu a fost sprijinit şi încurajat de către Spiru Haret – Ministrul Instrucţiunii Publice. Susţinători şi prieteni i-au fost Emil Gârleanu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, avocatul Romulus Boco din Orăştie şi alţii.
După demonstraţiile de zbor efectuate în parcul expoziţiei de la Filaret, directorul general de la Căile Ferate, Al. Cotescu şi colonelul Dumitru Iliescu de la inspectoratul general al armatei au întocmit raportul favorabil construcţiei aeroplanului lui Vlaicu. Iată deci, că şi în România s-a putut înţelege necesitatea sprijinirii acestui temerar al văzduhului, dar din păcate, alte genii nu au putut fi înţelese. Mă refer la Brâncuşi, Coandă, Vuia şi alţii, care au fost nevoiţi a se afirma peste hotare.
Din nefericire, ascensiunea temerarului Aurel Vlaicu a fost curmată de prăbuşirea din 13 septembrie 1913, lângă Câmpina, când pornise să traverseze Carpaţii. La Arsenalul Armatei era în construcţie avionul „Vlaicu nr. III”, proiectat de el, care va fi finalizat de către echipa de constructori. Pentru interesul deosebit al nemţilor, acel avion – „Vlaicu nr. III”, în 1916, a fost transportat de către ocupanţii vremelnici la Berlin, unde putea fi văzut până în anul 1940. Probabil, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial s-a pierdut.
Aurel Vlaicu rămâne, în galeria marilor români şi a inventatorilor, o figură luminoasă.
Jurist Ion M Ungureanu-Ţicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here