A trecut mai mult de un an de la plecarea în cealaltă lume a celui ce a fost Titu Pânişoară, unul dintre destoinicii primari ai municipiului Târgu-Jiu înainte de 1989. Distinsul demnitar a murit în 19 aprilie, anul trecut. Pe lângă valoroasa operă ştiinţifică şi practică, a lăsat în urma sa un gol imens şi o tristeţe ireparabilă în sufletele membrilor familiei şi ale celor ce i-au fost apropiaţi.
Ca semne de omagiere a vieţii şi operei celui plecat, imediat după dispariţia sa, au şi avut loc manifestări, fapte şi acţiuni menite a-i păstra neştearsă memoria. La iniţiativa şi sub coordonarea profesorului universitar doctor Adrian Gorun, preşedintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a fost lansat volumul „Titu Pânişoară. Antologie”, care cuprinde o bună parte din scrierile celui evocat. Un amfiteatru al Universităţii din sediul din zona Griviţei a municipiului a primit numele lui Titu Pânişoară, în prezenţa familiei acestuia, în frunte cu profesorul Ion-Ovidiu – fiu, şi soţia – Ana.
În contextul exprimării admiraţiei faţă de traiectoria pământeană a omului Titu Pânişoară, scriitorul gorjean Florian Văideianu a oferit cititorilor cartea, intitulată cu tâlc, „Putere şi libertate”, scriere destinată a readuce şi păstra în amintire personalitatea exemplară şi complexă a fostului primar. Postfaţa este semnată de reputatul intelectual, prof.dr. Ion Mocioi.
După cum se observă, autorul alătură, încă din titlu, două concepte cu accentuate valenţe filosofice şi sociale, acelea de putere şi libertate care, volens-nolens, au făcut parte din întreaga durată a vieţuirii personajului principal al scrierii. Echilibrul între cele două noţiuni amplu folosite a făcut din Titu Pânişoară o persoană îndrăgită şi discutată în egală măsură. Puterea sa a constat, în principal, în capacitatea de a-şi influenţa semenii, ca urmare a propriilor calităţi care nu au putut fi contestate nicidecum. Puterea sa socială rezidă în felul în care ştia să asculte, să recepteze „indicaţiile” transmise de sus, dar – mai ales – în modul calculat, raportat la interesele celor din jur, în care le aplica. Era conştient de însemnătatea demnităţii publice ce-i fusese conferită, de realitatea că, până la urmă, apreciate sunt faptele, nu obedienţa liniştitoare şi fără consecinţe. Libertatea îi deriva din buna-credinţă în relaţia cu semenii, în cunoaşterea vrerilor celorlalţi, în depăşirea condiţiei unui posibil „surghiun” în funcţia deţinută; era mereu activ, căutător de soluţii printre întortocheatele recomandări şi directive; mai întotdeauna abandona abordările teoretice sau facile şi poposea în cotidianul concret şi stringent.
Asemenea adevăruri sunt puse în lumină pe parcursul textului volumului al cărui titlu a fost amintit mai sus. Domnul Văideianu construieşte un tip de roman cu tentă biografică, ce-l înfăţişează pe Titu Pânişoară în contexte diferite, definite de caracteristicile vetrei satului în care s-a plămădit, de specificul peregrinărilor prin viaţă (de la Ana la Caiafa), în bătălia dintre încorsetările multiple, inevitabile – pe de o parte – şi eforturile de împlinire a vocaţiei – pe de altă parte. De fapt, cele opt capitole „fotografiază” perioade istorice diverse, începând cu invaziile turceşti şi sfârşind cu zilele noastre. În privinţa perioadei comuniste, în care s-a format viitorul primar, autorul prezintă numeroase amănunte, unele cunoscute, altele nu, asupra evoluţiei, atitudinii şi comportamentului lui Titu Pânişoară.
Cum se spunea într-o altă împrejurare evocatoare, omul despre care vorbim a fost un „funcţionar atipic…, nu un activist habotnic, în sensul că nu aplica mecanic prescripţiile politico-ideologice, prescripţii care păreau mai degrabă a fi de esenţă religioasă, imuabilă, decât izvorâte din raţiune”. Era omul care gândea, care căuta mereu rezolvări posibile într-o atmosferă în care se derula o confruntare crâncenă între a fi disciplinat, docil, obedient necondiţionat şi a-ţi face datoria corect, onest, în limitele legii, dar şi ale bunului simţ.
Rezultă din volumul de care ne ocupăm felul exemplar de a fi ca om al regretatului Titu Pânişoară: meticulos şi temeinic în toate, serios, generos şi solidar, duşman al manifestărilor extravagante, voluntariste, arbitrare ce caracterizau modul iremediabil deteriorat, din perspectivă etică, al celorlalţi lideri. Era omul care refuza să profite de pe urma funcţiilor deţinute pe linie de partid şi de stat. În ultima parte a existenţei sale, Titu Pânişoară s-a exprimat ca un asiduu, competent şi complex cercetător şi organizator de evenimente ştiinţifice. Rămân pilduitoare simpozioanele consacrate muzicologului gorjean Petre Brâncuşi, precum şi memorabilele sale monografii ale unor aşezări şi personalităţi ale zonelor noastre.
După cum se observă, nu am prezentat rezumatul/recenzia cărţii domnului Florian Văideianu. Îndemn pe cei ce l-au preţuit pe Titu Pânişoară să citească volumul, asigurându-i că îşi vor regăsi, în multe privinţe, copilăria, adolescenţa, maturitatea şi celelalte etape ale devenirii fiecăruia.
***
Domnul Văideianu nu se află la prima creaţie literară pusă în circuitul spiritual gorjenesc. Domnia-sa este nu doar un colaborator tenace al revistei „Sămănătorul”, ci şi unul dintre realizatorii acesteia; revista promovează idei şi personalităţi remarcabile de pe la noi, impunându-se ca un excepţional agent cultural. Mai spre începuturile afirmării sale, Florian Văideianu s-a implicat activ – regizor, scenarist etc. – în organizarea unor apreciate manifestări artistice, ca – mai apoi – să scrie proză. Sunt cunoscute volumele „Din cenuşa vremii”, „A doua carte”, „Durerea aurului” şi altele primite cu mult interes.
Totuşi, „Putere şi libertate” se detaşează prin profunzimea documentării, acurateţea descrierilor şi, mai ales, prin dragostea pe care scriitorul o poartă personajului său principal.
NICOLAE BRÂNZAN
