Un model peste timp

230

Ideea că a fi dascăl e ceva uşor e o idee falsă, răutăcioasă, care nu poate fi justificată şi nici susţinută. Dintotdeauna sistemele nu au fost prietenoase cu “Măria Sa”, dascălul. Dar el şi-a făcut mereu datoria, în linişte, trăind nu doar pentru el, ci şi pentru alţii, şi mai ales prin elevii săi. Dascălul este omul de care îţi aduci aminte toată viaţa. Sfaturile şi învăţăturile lui îţi rămân în minte, iar la maturitate, viaţa te „obligă” să-i dai dreptate, chiar dacă, în copilărie, le-ai dezavuat. El, dascălul, îţi călăuzeşte paşii vieţii şi îţi marchează existenţa. Dascălul adevărat îţi impune respect, are o reputaţie deosebită, care va rămâne prezentă, pentru totdeauna, şi despre care se va vorbi mereu şi mereu, chiar dacă părăseşte lumea  cu dor şi pleacă să împrăştie lumina ştiinţei în împărăţia lui Dumnezeu. Un asemenea dascăl a fost, este şi va rămâne, pururea, Doamna Profesoară Paraschiva Grigoroiu. Chiar dacă a părăsit această lume, în urmă cu 7 ani, parcă este adesea prezentă în mijlocul comunităţii leleştene, în sufletele foştilor elevi şi a celor ce au cunoscut-o, prin ceea ce a lăsat în urmă. Dăruită meseriei şi conştientă de răspunderea pe care o avea, îşi făcea datoria cu plăcere şi cu pasiune, punând suflet şi pricepere în tot ce realiza, avea vocaţie de dascăl… A fost şi va rămâne un model peste timp, un model puternic individualizat care s-a remarcat atât în şcoală, cât şi în comunitate. A fost o fiinţă specială, sinceră şi deschisă, mereu zâmbitoare. Cu subtilitate, discreţie şi delicateţe ştia să pătrundă în cele mai ascunse unghere ale sufletului tău, şi fără să-ţi dai seama, îţi oferea ajutorul nesperat, fără să ceară nimic în schimb. Era distinsă şi demnă, nobilă şi modestă, cu gesturi fireşti şi privirea blândă, degaja căldură şi sinceritate. Chiar şi după decenii de activitate, îşi amintea  cu drag numele elevilor de excepţie. Avea oglindită, în catalogul inimii, fiecare generaţie de elevi pe care a modelat-o. Iubea satul natal, iubea ţăranii din mijlocul cărora s-a ridicat, iubea tradiţia şi lupta pentru menţinerea ei, dar, cel  mai mult,  iubea şcoala şi copiii, alături de care a rămas până la sfârşitul vieţii. Să nu uităm că alături de soţul său, distinsul profesor, Ion Grigoroiu, a pus bazele şcolii leleştene. Sunt de notorietate  cuvintele doamnei profesoare “Nu-mi place că se desfiinţează unităţile de învăţământ de la ţară, pe motiv că sunt copii puţini. Eu sunt de părere că, închizând o şcoală, se deschide o puşcărie”.  Soţie ideală şi înger păzitor al celui mai valoros profesor al Şcolii leleştene, minunaţii noştri Dascăli, Paraschiva şi Ion Grigoroiu, modele de o probitate morală exemplară, deşi ne-au părăsit, trăiesc printre noi, prin spiritele profunde, aureolate de nimbul luminii veşnic nestinse. Nedespărţiţi în cer, cum au fost şi pe pământ, ne place să credem că ne veghează şi ne îndrumă cu aceeaşi patimă mistuitoare de odinioară. Veşnică să le fie pomenirea, precum au nemurit Şcoala leleşteană şi valorile ei!
Maria Făgaş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here