Un fost subinspector din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti cere eliberarea din Penitenciarul Târgu-Jiu

1094

Mircea Alexandru Stănciulescu, fostul subinspector de poliție din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la Secţia 25, va petrece sărbătorile de iarnă în Penitenciarul Târgu-Jiu, deși magistrații de la judecătorie i-au admis, încă din noiembrie, cererea de eliberare condiționată. ”Admite propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, privind pe condamnatul Stănciulescu Mircea Alexandru. Dispune liberarea condiţionată. Cu drept de contestaţie”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu. Hotărârea a fost însă atacată recent de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, decizia definitivă urmând să fie stabilită pe 9 ianuarie 2017, la Tribunalul Gorj. Până atunci însă, bărbatul condamnat pe 18 martie 2015 la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, va rămâne după gratii. Curtea de Apel București a ținut cont, la stabilirea pedepsei, de acordul de recunoaștere a vinovăției. Dacă va fi eliberat, timp de trei ani, acesta nu are dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime”. Mircea Alexandru Stănciulescu a fost trimis în judecată pe 5 august 2014, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită și trafic de influență.
”În perioada 8 – 11 iulie 2014, inculpatul Stănciulescu Mircea Alexandru i-a solicitat insistent, în repetate rânduri unui martor denunțător, suma de 15.000 lei, în vederea rezolvării favorabile a unui dosar penal, în care acesta este cercetat pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. De asemenea, inculpatul i-a promis denunțătorului că va interveni și pe lângă procurorul de caz pentru ca, la rândul lui, să dispună o soluție de clasare a cauzei. Inițial, inculpatul a solicitat suma de 10.000 lei. Din acești bani, i-a spus denunțătorului că 5.000 de lei îi va da persoanei pe care acesta o lovise, ca să o determine să nu își mai susțină plângerea, iar din ceilalți 5.000 lei, 3.000 de lei îi va da procurorului care supraveghea cercetările din dosar, iar 2.000 de lei, îi va opri pentru el.
Ulterior, inculpatul, motivând că victima din dosarul în care era cercetat denunțătorul, dorea mai mulți bani pentru a-și retrage plângerea, i-a solicitat acestuia din urmă suma de 15.000 lei.
La data de 11 iulie 2014, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 4.500 lei, solicitată și primită de la martorul denunțător.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București”, se precizează în rechizitoriul DNA.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here