Un deputat PDL din Vâlcea cere finalizarea urgentă a lucrărilor de pe Transalpina

280

Deputatul democrat-liberal, Romeo Rădulescu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cerut Ministerului Transporturilor lămuriri cu privire la continuarea lucrărilor la DN 67C Transalpina, având în vedere că CNADNR a sistat contractul cu firma care se ocupa de execuţia acesteia.

În urmă cu câteva zile, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a inspectat Transalpina. Din păcate, s-a putut constata la faţa locului neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care firma Romstrade le avea pentru a finaliza anul acesta lucrările de construcţie şi modernizare a şoselei Transalpina.
Rădulescu a subliniat importanţa acestui drum pentru dezvoltarea turismului în Vâlcea şi totodată menţionează şi alocarea de fonduri pentru reabilitarea DN 7A Brezoi – Petroşani, drum perpendicular pe Transalpina. “Suntem în mod special interesaţi de finalizarea urgentă a investiţiei de modernizare a rutei, de preferat concomitent cu repararea drumului naţional DN 7A care leagă municipiul Petroşani de judeţul Vâlcea. DN 7A poate fi o alternativă rutieră pentru cetăţenii Văii Jiului şi nu numai, în cazul în care defileul Văii Jiului ar fi închis temporar din cauza unor lucrări de întreţinere sau blocat din cauze accidentale”, a declarat Romeo Rădulescu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here