Un dac şi un roman, la Muzeul Judeţean Gorj

379

Picture 001Un nobil dac şi un soldat roman s-au mutat la Muzeul Judeţean Gorj. Este vorba de două manechine realizate de artistul plastic Emil Paşcalău ce vor face parte de acum din expoziţia de bază a muzeului, fiind menite să crească atractivitatea acesteia pentru publicul larg.

Cele două manechine au o înălţime de peste doi metri şi reprezintă un nobil dac şi un soldat roman, fiind realizate de către acelaşi artist plastic care a făcut omul preistoric amplasat în peştera preistorică reprodusă în una dintre sălile muzeului. “Manechinele au fost realizate de către artistul plastic craiovean Emil Paşcalău. De altfel noi am mai colaborat cu dânsul, prin intermediul realizării unor expoziţii temporare în 2009 şi 2010, expoziţii personale de pictură care s-au şi vândut bine la public. Când am început să amenajăm Muzeul de Istorie şi Arheologie, acelaşi artist plastic ne-a făcut şi omul preistoric care este amplasat în peştera ce este amenajată în prima sală. Ambele manechine ne-au costat 10.000 de lei”, a declarat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean. Potrivit acestuia, amplasarea acestor manechine este menită să crească atractivitatea expoziţiei de bază a muzeului în rândul publicului larg. De altfel, Muzeul Judeţean Gorj nu a dus lipsă de vizitatori în ultima perioadă: “Am avut destul de mulţi vizitatori în ultima perioadă, mai ales de când am adus şi expoziţia de reptile. De asemenea, cam toate şcolile din judeţ şi-au anunţat intenţia de a ne vizita în perioada 2-6 aprilie, când se va desfăşura programul educaţional “Şcoala altfel”, a precizat Dumitru Hortopan.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here