Un cărturar gorjean: Gheorghe Ciorogaru

706

Ciorogaru-1Destinul cărturarului gorjean Gheorghe Ciorogaru a fost profund marcat de evenimentele, pe alocuri tragice, prin care a trecut România în zbuciumatul secol XX.

Născut la 20 februarie 1909, în Novacii Gorjului, dintr-un neam dârz de oieri pricopsiţi, scoborâtori din Mărginimea Sibiului, având un tată (Ion Ciorogaru) înzestrat cu simţul afacerilor care, deşi fără multă carte, Ciorogaru 2ajunsese proprietar de terenuri, păduri şi turme de oi, precum şi o mamă Maria (ns. Sitescu), originară dintr-o localitate apropiată, Pociovalişte, Gheorghe (Gică) Ciorogaru a avut norocul ca, printr-un concurs de împrejurări favorabile, să-şi desăvârşească studiile în străinătate. Astfel, un frate al mamei, pe nume Pantelimon Sitescu, care nu avea copii, urmase Academia Comercială şi devenise director general la Astra Română, avea, în această calitate, strânse legături cu oamenii de afaceri germani, fiind chiar căsătorit cu o nemţoaică. Unchiul simte că tânărul Gică are o stofă deosebită şi-l trimite, în 1928, pe cheltuiala sa, să urmeze cursurile Academiei de Studii Economice şi Politice de la Heidelberg, prestigios oraş universitar; acolo unde nu se afla nici un alt român, pentru ca nepotul să fie nevoit să-şi însuşească vrând-nevrând, limba germană, neavând nici un alt conaţional cu care să converseze. Gheorghe Ciorogaru va absolvi facultatea în anul 1932, obţinând ulterior titlul de doctor, cu o teză intitulată Păcatul istoriei faţă de ţărănime, publicată şi în ţară. Iniţial atras de ideile propovăduite de Ion Zelea Codreanu (ca, de altfel, mulţi alţi intelectuali gorjeni), după moartea Căpitanului va intra în conflict cu urmaşul acestuia, Horia Sima, care, în anul 1940, va fi chemat la guvernare, alături de generalul Ion Antonescu. Ca urmare, Gh. Ciorogaru va fi arestat de poliţia legionară, fiind închis într-un lagăr la Sinaia, unde îşi va aştepta condamnarea la moarte. În împrejurările tulburi care au urmat rebeliunii legionare, Gh. Ciorogaru pleacă în Germania unde va sta pe toată perioada războiului din Est, până în 1944, când revine în ţară. În 1945 este internat în lagărul din Caracal, unde iese în 1946. În anul 1951 este iarăşi arestat, fiind şi condamnat, de abia în 1956, la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, pedeapsă majorată în recurs la 6 ani. În 1957, când este eliberat, i se fixează domiciliu obligatoriu la Măzăreni, o localitate aflată la 20 km de Brăila. În 1958 este arestat din nou şi deţinut administrativ, fără condamnare penală, până în 1964, când regimul comunist, la presiunea străinătăţii, ia hotărârea eliberării tuturor deţinuţilor politici.Gică Ciorogaru s-a căsătorit în 1936, după venirea din Germania, cu o colegă a mamei mele, pe nume Ileana Giugiulan, originară şi ea din Novaci (Ileana fusese, de altfel, domnişoară de onoare la căsătoria mamei, în anul 1929, apărând în fotografia de nuntă a acesteia). Tatăl adoptiv al Ilenei, pe nume Ion Giugiulan, învăţător, va fi ultimul preşedinte al Băncii populare Gilortul din Novaci, înainte de desfiinţarea acesteia în anii postbelici. Soţii Gică şi Ileana Ciorogaru vor avea doi copii: o fată Maria – Ileana (Ţuţi). născută în 1937, care a urmat Academia de Ştiinţe Economice şi trăieşte la Arad, precum şi un băiat, Ion (Ionelaş), născut în 1941, inginer termoenergetician, care are o fiică căsătorită şi stabilită în Germania şi care, după pensionare, locuieşte împreună cu soţia în casa părinţilor săi din Novaci. Cu Ionelaş, de aceeaşi vârstă cu mine, am rămas şi astăzi prieten, legându-ne multe amintiri din copilărie, când petreceam multe clipe plăcute la Novaci, împreună cu părinţii noştri. În tot timpul detenţiei soţului său, tanti Ileana Ciorogaru şi-a păstrat neştirbită speranţa de a-l vedea întors acasă. Deşi era nevoită să înfrunte greutăţi materiale, câteodată insurmontabile, având şi doi copii de întreţinut şi de ajutat pentru a-şi termina studiile, aruncată din locuinţă şi constrânsă să-şi înjghebeze o altă gospodărie, era mai totdeauna cu zâmbetul pe buze, fiind o fire optimistă şi o prezenţă stenică. Îşi găsea, culmea, sprijin moral în soacra sa, Muma, care deşi în vârstă şi suferindă, nu se dădea în lături să facă cele mai grele treburi în gospodărie şi care va apuca să mai trăiască încă un deceniu după eliberarea din detenţie a fiului său (a decedat în 1974). Pe nenea Gică Ciorogaru l-am cunoscut mai bine ulterior anului 1964. Ca toţi cei care traversaseră iadul temniţelor comuniste, evita să vorbească despre această perioadă a existenţei sale. Ieşise din închisoare cu un glas aproape stins, suferind de o afecţiune a coardelor vocale. În perioada până în 1980, când se stinge din viaţă (la 5 mai), se va dedica exclusiv scrisului. Astfel, va traduce din limba germană mai multe cărţi de referinţă, care vor apărea cu note şi comentarii personale, în Editura pentru Literatură, Colecţia Biblioteca pentru toţi şi Editura Univers. Printre aceste cărţi amintesc: Scrieri estetice de Fr. Schiller; Călătorii în Italia de Goethe; Cultura Renaşterii în Italia, tradusă împreună cu Nicolae Balotă, care este şi autorul prefaţei şi a postfeţei. Postum, a apărut o altă carte a sa, despre viaţa şi activitatea lui Dimitrie Brezulescu, fondatorul Băncii populare Gilortul din Novaci. Fără a lega prietenii strânse în mediul literar, Gh. Ciorogaru era stimat în aceste cercuri pentru calităţile sale profesionale şi morale, fiind unul dintre traducătorii de limbă germană deosebit de apreciaţi (era, de altfel, membru al Asociaţiei traducătorilor). În alte condiţii de timp şi spaţiu, este sigur că traiectoria vieţii lui Gh. Ciorogaru ar fi fost cu totul alta, pe măsura calităţilor umane şi dotării sale intelectuale deosebite. Aşa însă, destinul său, ca, de altfel al unei întregi generaţii de intelectuali, a văduvit cultura românească de aportul deplin al unor reprezentanţi de frunte ai elitei spirituale. Printre care, desigur, un loc aparte, îl ocupă şi gorjeanul Gheorghe Ciorogaru.

Sorin Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here