Un bun gospodar se cunoaşte pe vremuri de criză – La Bengeşti-Ciocadia se lucrează la o nouă investiţie

379

Cu toate că sunt vremuri de criză economică, acolo unde se dovedeşte că este cap, trec şi picioarele mult mai uşor.În comuna Bengeşti –Ciocadia se lucrează la asfaltarea unui drum comunal, încă din vară găsindu-se 

fondurile necesare pentru realizarea noii investiţii. Este vorba despre DC 21 care leagă satul Ciocadia de satul Bircii, pe o lungime de 5,5 km. După datele furnizate de edilul localităţii, deja se toarnă la primul strat de balastru urmând apoi a doua fază a execuţiei lucrării, prin turnarea de piatră spartă pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. Valoarea investiţiei se ridică la 32 milioane de lei.

Edilul Victor Geogia spune că lucrarea ar fi fost mai de mult finalizată dacă birocraţia nu ar fi fost atât de anevoioasă. „Am întâmpinat foarte multe obstacole până ce am obţinut toate avizele. Din cauza birocraţiei am întârziat cu începerea asfaltării, până în luna noiembrie. Noi ne planificasem să dăm drumul la lucrări încă din septembrie, ca la începerea iernii să fim gata. Dar, a trebuit să aşteptăm după aprobări. Ca să vă dau un exemplu, am aşteptat să obţinem un aviz, pentru o singură hârtie, 3 luni de zile”, menţiona Victor Geogia. Resursele financiare au fost asigurate printr-o bună gospodărire a bugetului local şi printr-un management public bine aplicat.
O altă investiţie în derulare este chiar la sediul primăriei, unde se lucrează la o nouă sală de şedinţe şi câteva încăperi adiacente. Pe de altă parte, edilul dă asigurări şi despre faptul că nu vor exista probleme cu plata asigurărilor sociale şi a persoanelor cu handicap. Nu există probleme nici în ceea ce priveşte plata salariilor cadrelor didactice din localitate şi nici a salariaţilor primăriei.
Oana PALOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here