Un Brâncuşi de Cărbuneşti

360

un brancusi de bucurestiBogat în roade artistice, Cărbuneştiul se poate mândri cu încă un nume de marcă, recunoscut deja la nivel naţional: sculptorul Cătălin Geană.

Galeria Simeza a Uniunii Artiştilor Plastici va găzdui, între 10 şi 24 ianuarie, expoziţia personală a artistului, autor, printre altele, a peste 10 lucrări monumentale expuse pe întreg teritoriu al judeţului nostru. Numeroase alte opere ale sale sunt expuse în întreaga ţară.

Între 1998 şi 2001 a fost profesor de sculptură la Liceul de Muzică şi Arte plastice „Costantin Brăiloiu”, din Târgu-Jiu. Lucrările sale au mai fost expuse în importante galerii din Bucuresti şi din ţară, în cadrul unor expoziţii personale sau colective. A contribuit la realizarea Monumentului Revoluţiei din Capitală, precum şi a fântânii Bibliotecii Naţionale a României. Aprecierile unora dintre cei mai importanţi critici despre artistul gorjean scot în evidenţă valoarea lucrărilor sale: „Cătălin Geană şochează copleşitor cu bronzurile sale venite parcă de peste mări şi oceane… E un tânăr artist european, mai precis un oltean plecat din suflul modernităţii lui Brâncuşi şi copleşit de arta neagră ori de infinitul aztec, transpuse în chipuri şi măşti, în atitudini şi ipostaze vibrând de taine. Ai senzaţia că străbaţi temple şi tăceri misterioase de piramide, întunericul lor fiind luminat de făcliile bronzurilor…” (Liviu Tudor Samuilă, critic de artă). „Opera sculptorului Cătălin Geană reflectă o preocupare pentru tensiunile care definesc raportarea omului la divinitate, dar şi natura umană în general: trup-spirit, raţional-sexual, creativ-distructiv. Originalitatea operei constă în asocierea neaşteptată a unor elemente recurente în spatiul cultural occidental postmodern, din care rezultă o operă figurativă, ficţională prin entităţile mitice reprezentate. Sculpturile lui Geană tratează problematica relaţiei individului cu propriul corp şi evidenţiază conflictul dintre natură şi cultură, una dintre principalele preocupări ale omului contemporan.” (Sandu Petre, curator Anno Mundi). un brancusi de carbunestiCătălin Geană a mai expus la Salonul de sculptură mică „Bucureşti“ (1996, 2005), Sala „Eforie“ (2001, expoziţie personală), Galeria „Căminul Artei“, Bucureşti (2004, expoziţie personală), Salonul de toamnă „Bucureşti“, Salonul „Desene de sculptori“ (2006-2010), „Vârsta de bronz“ (Cluj-Napoca, 2009), „Galeriile de artă ale Municipiului Bucureşti“ (2010), Galeriile „Orizont“ (Bucureşti, 2010), Casino Sinaia (martie şi septembrie 2011), AFI Palace Cotroceni (Bucureşti, aprilie 2011), Opera Center Bucureşti (decembrie, 2011). A câştigat Premiul al treilea la expoziţia de sculptură „Brâncuşiana“, organizată la Târgu-Jiu, în 2005. Ne-am bucura ca tânărul artist să participe la o expoziţie la Târgu-Jiu. Pământul de obârşie al lui Tudor Arghezi, Târgu-Cărbuneşti, care a dat roade şi în domeniul artelor plastice prin operele unor nume precum Florin Isuf şi Gheorghe Plăveţi, ar putea organiza, de asemenea, o expoziţie prin care să onoreze talentele pe care le-a dat României. Sperăm ca propunerea noastră să fie luată în seamă de conducerea oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Ioana Rosenberg, editor IBU Publishing

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here