Ultima lună a lui 2009, bogată în amenzi pentru angajatorii gorjeni

330
amenzi-munca-la-negruÎn cursul lunii decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 149 de controale şi au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 99.500 lei.

Principalele motive pentru aplicarea amenzilor s-au referit ala muncă fără forme legale de angajare, nedepunerea la inspectorat a unor documente, netransmiterea în termenul legal a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, instruirea necorespunzătoare a personalului. Acestora li s-au adăugat şi neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea dispozitivelor şi a echipamentelor de muncă, neefectuarea evaluării riscurilor.

De asemenea, inspectorii din cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă şi Consultanţă au controlat 83 de angajatori, aplicând, pentru deficienţele constatate, 44 de sancţiuni, dintre care 6 pentru munca fără forme legale de angajare, însumând 13.500 lei. „Angajatorii amendaţi aveau la lucru 9 persoane fără acte de angajare, dintre care 4 femei”, ne-a declarat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj. Totodată, pe parcursul lunii trecute s-au înregistrat 26 de scrisori şi sesizări adresate direct ITM Gorj cât şi cele remise de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Inspecţia Muncii, şi alte instituţii. De altfel, au mai fost înregistrate şi 4 accidente de muncă ce s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă. Printre cauzele de producere a acestora putem enumera instruirea necorespunzătoare, căderi de la înălţime sau de la acelaşi nivel, neutilizarea echipamentului individual de protecţia muncii, neevaluarea tuturor riscurilor pentru fiecare loc de muncă. Domeniile în care au fost înregistrate accidentele au fost exploatarea cărbunelui şi construcţii, precum şi în fabricarea cauciucului. Tot în decembrie, inspectorii din Compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă au efectuat un număr de 66 de controale şi au aplicat 18 sancţiuni a căror valoare se ridică la suma de 45.000 lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here