Volumul recent apărut la Editura Etnous din Brașov în 1914 sub semnătura lui Paul Șomăcescu este deopotrivă biografia romanțată a tatălui scrisă de fiu precum volum autobiografic scris prin ani la Mogoșani de Ilarion Șomăcescu – Ulică, țăran respectabil al satului Mogoșani din Gorj ce a trăit mai toate evenimentele social istorice ale veacului trecut.
Cunoscut sub numele Ulică, Ilarion Șomăcescu își relatează surprinzător de coerent și cu deosebită acuratețe, fără figuri de stil, cele mai semnificative episoade din frământata-i existență marcată de lipsuri,, trudă, cumpătare, ca o reală echilibristică socială între drept și nedrept, lege și liber arbistru, cinste și minciună, muncă și hoție, abil și înțelept, călit în vremuri de restriște spre a fii model descendeților.
A cunoscut copilăria în satul său prin muncă, la vârsta de 5 ani păscând oile cu mama lui Teșa ori ”Dugeac al bătrân …alergând de dimineața până seara după oile noastre și după ale lor” iar la 7 ani a mers la Școala din Bobu unde a învățat carte cu ”învățătorul Florea Nițulescu care a murit pe front în anul 1916” iar mai apoi cu suplinitorii Angheluță Ion, Mărgărit Bobulescu din Bobu, terminând 5 clase.
La vârsta de 16 ani a plecat la București cu un om din Glodeni pe nume Tănăsescu Matei zis Cărămidă cu promisiunea că-l bagă ca factor poștal cu sprijinul lui Păsărin din Magherești dar, 3 luni mai tîrziu lucrează la Fabrica de Oțet de pe Șoseaua Viilor și schimbă mai multe locuri de muncă în 5 ani câștigând destui bani ca să trimită și acasă, părinților săi. În anii petrecuți în București cât și mai târziu, prin viață s-a remarcat mereu prin cinste, onestitate, hărnicie, calități ce i-au facilitat ascensiunea, câștigurile și prestanța socială, fiind mereu omul ce inspira încredere și pe care se puteau bizui colegii și superiorii săi.
Din vremea petrecută în satul natal sunt de reținut evenimente, fapte, întâmplări dorite ori nu, ce ansamblate ca într-o frescă dau imaginea reală a satului Mogoșani unde existau culturi de cereale și legume pe vale și lunci, plantații de vie, pomi fructiferi și pășuni pe dealuri, de unde se înfruptau pe ascuns cei buni de fugă în nopți senine de vară ferindu-se cu dibăcie de pândari și de jandarmii ce patrulau ziua și noaptea prin sate și pe câmp.
Originalitatea volumului rezidă și în utilizarea toponimelor, antroponimelor, a unor porecle ce dau savoare și culoare narativă ”excursului istoric” al cărturarului Ulică, om cu puțină știință de carte dar multă înțelepciune spre a-și conduce frumos familia în vremuri de restriște o jumătate din veacul ce-a trecut.
După ce s-a însurat cu Maria fata mai mică a lui Magâlea de la Săcelu, înfiată de Ioana și Ilie Băzăvan, s-a așezat până la urmă în casa lui din Mogoșani gospodărind cu dibăcie și tact educațional, rosturile casei și ale câmpului precum și formarea celor 14 copii născuți din care viața și-a oprit doar doisprezece, toți făcându-și rost prin carte, muncă, cinste și adevăr spre plinirea fiecăruia în parte și a întregului neam ce s-a format.
Ineditul și nevoile l-au împins spre multe experiențe de viață, căutând îndestularea familiei prin orice mijloace fapt pentru care își amintește cu năduf cum i-a ieșit în cale un țigan ce avea o căldare în spinare și soața după el, promițându-i că-l îmbogățește ”peste noapte” dar să nu sufle o vorbă așa că i-a dat țiganului banii necesari ca să-i confecționeze bani numai că în scurt timp rămâne mai ”ușor” cu 60.000 lei, dar și fără banii promiși spre îmbogățire.
După terminarea războiului ”m-am trezit în curte cu un adventist din Bengești … Dumitru Sârbu” care avea să-l convertească iar după o experiență de 8 luni, destul de neplăcută și plină de învățăminte, marcat de discrepanța dintre vorbe și fapte ale liderilor religioși se întoarce la munca reală a ogorului umplându-și hambarele cu sudoare frunții lui și a lui Maria soția lui, ajutați de copiii ce crescuseră și se formau și ei.
A fost mai apoi agent agricol , s-a înscris în partid cu misia de a convinge oamenii să se înscrie în colectivă, a muncit împreună cu copiii cei mari și alte treisprezece familii din Bobu la Întovărășire dar după toate a rămas dezamăgit și cu necazuri multe cunoscând fățărnicia și răutatea superiorilor, a colegilor de muncă, sfârșind prin a se retrage la munca reală în folosul familiei departe de furia și lașitatea celor suspuși ; el, omul cu care s-a edificat un ev din istoria satului gorjean a înțeles că adevărul se găsește în familie prin muncă și onestitate și nicidecum în frazele sforăitoare ale liderilor politici, religioși ori șefilor de conjunctură.
În anul 1976 a trăit drama destrămării familiei prin moartea soției sale Maria care, obosită și bolnavă, s-a sfârșit în brațele fiicei sale Lenuța și a soțului Ulică. Din tot ce a fost mult, frumos și bun n-a mai rămas decât matricea numeroasei familii împrăștiață în patru zări, de unde s-au născut alte numeroase familii Șomăcescu ori colaterali, cu toții purtând amprenta ”bătrânului stejar” ce s-a ofilit și el plecând în veșnicie în vara anului 1980 lăsând , conform testamentului arghezian, un nume presărat pe-o carte : Ilarion Șomăcescu – Ulică.
Prefața și epilogul cărții au fost scrise de Paul Șomăcescu ca un remember tatălui, iar mie, consăteanului său îmi rămâne meritul de a elogia o existență onorabilă a unui erudit nativ și mândria de a fi contemporan cu doi din fiii săi, Paul Șomăcescu și Elena Cochină ambii autori de cărți publicate ori în curs de apariție.
Victor Gh Banța
