Uitaţi de greutăţi! Să primeze fotbalul!

1602

Falimentul bate la uşa Pandurilor, dar echipa de fotbal ţinteşte prima victorie acasă din actualul sezon. Clubul a anunţat deja că va face recurs la decizia de miercuri, dar până atunci jucătorii trebuie să rămână concentraţi la meciul cu Turris. Gorjenii nu au bifat decât un singur succes în acest sezon, în deplasarea de la Metaloglobus. ,,Fiecare meci este dificil, dar trebuie să ne pregătim corespunzător. Venim după o partidă bună cu Concordia, o echipă destul de solidă. Băieţii s-au pregătit foarte bine, suntem în creştere, am încredere în ei şi vă asigur că sâmbătă, la ora meciului, vor da totul pe teren. Au calitate, dar trebuie să fie concentraţi la antrenamente şi la meciuri. Turris este o echipă bună, cu mulţi jucători experimentaţi, dar nu îmi e frică de nimeni, am încredere în băieţi şi la ora meciului o să tragem să luăm cele trei puncte pe acest frumos stadion”, a declarat antrenorul Călin Cojocaru. ,,Am reuşit cu Chiajna să strângem rândurile şi să facem un meci bun. Ne-am apărat bine, am închis spaţiile şi pentru acest lucru îl felicit pe antrenor pentru munca titanică pe care a făcut-o în ultimele două săptămâni. Îi văd altfel, sunt conectaţi la ceea ce se întâmplă, sunt conectaţi pentru acest final de campionat, îşi doresc să joace şi să fie învingători. Ne aşteaptă un meci greu, Turris are o echipă bună, consolidată, care joacă fotbal. O să fie o partidă dificilă, dar am încredere în băieţi şi sâmbătă sper să fie prima victorie a Pandurilor pe Stadionul Municipal”, a spus şi directorul sportiv Camilian Floroiu.

Trancă: ,,Nu mă aşteptam să nu avem niciun succes acasă”
Mijlocaşul Pandurilor, Alexandru Trancă, a admis că situaţia din clasament a echipei era de neconceput la debutul în noul sezon, dar gorjenii trebuie măcar să lase o ultimă impresie bună. Trancă este de părere că mai mulţi fotbalişti vor părăsi formaţia în această pauză competiţională.
,,Când am început, în vară, nu mă aşteptam să nu avem niciun succes acasă în turul campionatului. Asta e, aşa a fost conjunctura, ne pare rău pentru asta, şi încercăm să fie acesta primul meci în care obţinem victoria. Cu Concordia am făcut un meci bun, am stat bine în teren şi ne-am bătut pentru fiecare minge. Fiind ultimul meci, acasă, poate pentru unii va fi şi ultimul meci aici dacă vor pleca în altă parte, e un meci important, ne dorim foarte mult ca oamenii din oraş să vină alături de noi, să ne susţină şi cu ei alături să putem aduce prima victorie acasă”, a declarat Trancă. Fotbalistul a mai spus că Pandurii trebuie să se ridice la nivelul formaţiei din Turnu Măgurele.,,Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bine pusă la punct, cu condiţii foarte bune, jucători experimentaţi, plătiţi, şi noi ne dorim să facem un meci cât mai bun şi fiind şi primul meci acasă să aducem şi prima victorie cu multă dorinţă şi agresivitate la fiecare duel. Suntem încrezători, se poate, am avut o victorie importantă la Metaloglobus când nu se aştepta nimeni, putem face asta şi acum, şi de aceea intrăm pe teren”, a adăugat Trancă. Partida începe la ora 17.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here