UE acceptă derogarea cerută de Cehia în privinţa Tratatului de la Lisabona

136
tratatul-lisabona-604-afpLiderii statelor membre ale UE au acceptat să acorde Cehiei derogarea pe care o solicita pentru a ratifica Tratatul de la Lisabona, înlăturând un obstacol major care stătea în calea intrării sale în vigoare, au anunţat surse oficiale.

“S-a ajuns la un acord în privinţa derogării cehe”, a declarat o sursă din apropierea preşedinţiei suedeze a Uniunii Europene.
“Textul (solicitat de preşedintele eurosceptic ceh, Vaclav Klaus) a fost aprobat în forma propusă de Suedia”, care asigură preşedinţia Uniunii Europene, a afirmat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Guvernului ceh, Roman Prorok.
Preşedintele ceh eurosceptic dorea ca ţara sa să beneficieze de o derogare de la aplicarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale pentru a nu permite germanilor din regiunea Sudetă expulzaţi în 1945 să beneficieze de despăgubiri.
Potrivit unui diplomat european, Praga a obţinut ce solicita Vaclav Klaus, adică un tip de derogare similar celui obţinut în 2007 de Marea Britanie şi Polonia pentru alte motive.
Din punct de vedere juridic, este vorba despre un “protocol”, care va fi supus ratificării ţărilor europene, însă ulterior, fiind probabil ataşat tratatului de aderare al următoarei ţări care se va alătura UE, respectiv Croaţia. Acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în 2011.
UE preconizează texte anexă şi pentru alte ţări, precum Ungaria şi Slovacia, care au manifestat temeri faţă de excepţia acordată Cehiei.
Înaintea summitului, Vaclav Klaus a asigurat că, odată ce va obţine derogarea, nu se va mai opune ratificării Tratatului de la Lisabona.
În Cehia mai există însă un obstacol în calea adoptării tratatului, menit să eficientizeze funcţionarea Uniunii Europene. Curtea Constituţională naţională trebuie să se pronunţe, în mod cert la 3 noiembrie, asupra unui recurs formulat împotriva textului, depus de parlamentari eurosceptici, apropiaţi ai lui Vaclav Klaus.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here