Tunurile pe Sepsi! Oltenii vor să-și ia revanșa după înfrângerile din sezonul trecut

1049

Universitatea Craiova va debuta în meciurile oficiale împotriva coșmarului din sezonul precedent. Oltenii deschid campionatul în fața proprilor suporteri cu Sepsi OSK. Alb-albaștrii nu au reușit să-i învingă pe covăsneni în edița trecută a Ligii 1, când au izbutit doar o remiză în sezonul regular, și au fost eliminați din semifinalele Cupei României de către trupa lui Cristiano Bergodi. Chiar și așa, președintele juveților. Sorin Cârțu, crede că acum datele problemei vor sta diferit. Partida se joacă vineri, 15 iulie, de la ora 21.30.
„Cel puţin până la etapa când întâlnim FCSB, spun că este un program accesibil, pe care trebuie să îl abordăm cu mare încredere şi cât se poate de concentraţi. Pentru că începem cu Sepsi, avem o revanşă de luat, chiar dacă nu mai avem aceeaşi bancă tehnică sau poate nu o sa mai fie şi alţi jucători dintre cei care au jucat cu ei şi în Cupa României. Dar, din punctul meu de vedere, trebuie neapărat să câştigăm. Trebuie să facem un pas cu dreptul, mai ales că e o conducere tehnică nouă şi are nevoie de a începe bine acest campionat, apoi să continuăm cu partida din Conference League. Vreau să jucăm cât mai mult din 3 în 3 zile, dar asta ar însemna şi participarea în Conference mai de durata. Mi-aş dori măcar cum a fost data trecută cu Cornel Papură, când trebuia să fi eliminat şi pe AEK Atena. Sunt convins că dacă nu ar fi fost acel incident să jucăm fără spectatori, altfel ar fi fost desfăşurarea celor 2 partide. Cel puţin pănă la întreruperea campionatului va fi o perioada grea, mai ales dacă Universitatea trece şi în Conference de primele 2-3 tururi”, a spus Cârţu la Orange Sport. Antrenorul Laszlo Balint știe că va avea parte de un joc dificil, dar crede că echipa sa trebuie să atingă forma maximă până atunci. ,,În campionat debutăm cu Sepsi, un adversar dificil, câștigătoarea Cupei. Sunt în formă și în această perioadă de pregătire, au avut rezultate bune împotriva unor adversari puternici, dar important este să ne uităm la noi. Trebuie ca la ora primului meci să fim pregătiți, astfel încât să fie posibilă o victorie încă din prima etapă“, a declarat tehnicianul Ştiinţei. Universitatea Craiova a reușit, duminică, un nou succes în cantonamentul austriac. Doljenii au învins-o pe divizionara secundă din Germania, FC Heidenheim. Unicul gol al confruntării a fost izbutit de Andrei Ivan, din penalty. Este a doua victorie obținută în Austria. Până acum, alb-albaștrii au trecut de Arminia Bielefeld, scor 4-1, și au remizat cu Qarabag, campioana Azerbaidjanului, scor 1-1. „A fost un meci dificil, a fost final de săptămână pentru noi și s-a văzut oboseala din teren. Ei au avut mai mult mingea, s-a văzut asta, dar contează că ne-am apărat bine și că am și câștigat acest meci. Contează fiecare gol, pentru că îmi doresc să ajut echipa cum se poate. Pregătirile sunt mereu grele, două antrenamente pe zi și facem tot ce putem pentru a porni bine în campionat. Avem un meci foarte greu în prima etapă, mai ales că știm ce am pățit cu ei anul trecut. Este timpul să jucăm bine și să câștigăm cu ei“, a spus și Andrei Ivan. Miercuri, 6 iulie, alb-albaştrii vor susţine un al patrulea joc de pregătire în compania formaţiei Al-Duhail (Qatar).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here