Tudoran, pus pe liber de Timișoara

929

Gorjeanul George Tudoran nu va mai continua la Timișoara. Fostul mijlocaș al pandurilor și-a reziliat înțelegerea cu trupa din Banat. Fotbalistul a ajuns la Poli în această toamnă și a apucat să bifeze patru meciuri în tricoul ,,viola”. El a fost dorit de antrenorul Octavian Benga, cel care l-a pregătit pentru o perioadă și la Viitorul Târgu Jiu. Contractul se întindea până în vară, dar Tudoran trebuie să-și caute acum angajament. Un alt fost pandur, Patrick Popescu, a fost și el pus pe liber de bănățeni, care s-au despărțit și de alți jucători. ,,Politehnica Timișoara a reziliat contractul cu șapte dintre jucătorii care au încheiat sezonul de toamnă la club. Este vorba de Daniel Isvoranu (5 meciuri), Gabriele Germinio (13 meciuri), Silviu Pană (14 meciuri, 2 goluri), Răzvan Milea (10 meciuri), toți transferați în vară, Patrick Popescu (8 meciuri, 1 gol), George Tudoran (4 meciuri), ambii veniți în toamnă la echipă, Adrian Zaluschi (8 meciuri, 1 gol), la club din vara 2021. Cifrele dintre paranteze reprezintă numărul de meciuri (eventual și de goluri) din sezonul de toamnă al Ligii a II-a, în tricoul alb-violet”, este anunțul clubului timișorean. Tudoran are 26 de ani și este mijlocaș de bandă. Mai are în C.V. formații precum Viitorul Constanța, Rapid București, Olimpia Satu Mare, Dunărea Călărași sau Metaloglobus București.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here