Tudor Arghezi şi Regele Carol al II-lea (III)

96

Tudor argheziAtaşament şi rezerve faţă de Carol al II-lea

După cum menţionam, Tudor Arghezi a fost ataşat de politica culturală a lui Carol al II-lea, dar a avut rezerve serioase faţă de autoritarismul acestuia începând de prin 1937. Rezervele argheziene, niciodată tranşante la acea vreme, din motive lesne de înţeles, se resimt de către oficiali, ceea ce îl determină pe poet să se replieze în liniştea Mărţişorului.

Însă, în 1938, văzând că izolarea nu este cea mai înţeleaptă atitudine, Arghezi încearcă să recâştige simpatia Suveranului. Acum, în 1938, cu prilejul aniversării Regelui, va semna tableta De ziua Lui…, ce va fi publicată şi în „Gorjanul” (XV, nr. 38, 20 octombrie 1938, pp. 1-2), după ce apăruse mai întâi în Allgemaine Zeitung (An. III, nr. 10 006, 16 octombrie 1938, p. 1), fiind reluat de o întreagă presă naţională: „Ancheta” (Brăila), „Cuvântul” (Brăila), „Ecoul” (Galaţi), „Curierul Tecuciului”, „Ştirea” (Timişoara), „Ardealul” (Braşov), „Presa Olteniei” (Craiova), „Conştiinţa română” (Satu Mare), „Noua Gazetă de Vest” (Oradea), „Acţiunea” (Galaţi), „Estilop” (Cluj), „Az Uisag” (Salonta), „Szekely Nep” (Sfântul Gheorghe), „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi), „Solia Dreptăţii” (Orăştie), „Volksblatt” (Arad). – Tudor Arghezi, Scrieri, vol. 41, p. 468. Anul 1938 era, de fapt, anul desfiinţării partidelor istorice, al abolirii Constituţiei din 1923 şi al introducerii dictaturii regale. De aici puternica propagandă ce se făcea în întreaga presă românească, supravegheată de cenzură, pregătind terenul apariţiei partidului unic, Frontul Renaşterii Naţionale. De precizat că elogiul „Prinţului cu ochii albaştri”, care ar fi iniţiat o epocă de „renaştere naţională”, îl făcuse Arghezi şi într-o conferinţă radiofonică din septembrie 1933 (publicată în revista „Radiofonia”, 24 septembrie 1933, cu titlul: „Medalion. Regele” – Eugen Denize, Istoria Societăţii Române de Radiofonie, vol. I, 1928-38, partea I, 1928-1944, S.R.R., Direcţia Patrimoniu, Bucureşti, 1998, p. 174). Să menţionăm că acest articol, apărut iniţial în „Allgemaine Zeitung”, la 16 octombrie 1938 şi preluat apoi de publicaţii din întreaga ţară, avea o puternică miză propagandistică, mai ales că era semnat de „cel mai mare poet român în viaţă”, Tudor Arghezi. Citită cu atenţie, tableta De ziua Lui… relevă un sentiment de recunoştinţă, dar şi o deferenţă izvorând dintr-o temere justificată, deoarece, văzându-se izolat, poetul trăia cu sentimentul apăsător al răului ca i s-ar fi putut face. De aceea, tableta cu pricina nu trebuie citită ca un elogiu fără rezerve, ci ca o tactică a apărării într-un moment delicat al relaţiilor sale cu Casa Regală. Desigur, destituirea lui Titulescu în 1937 şi moartea suspectă, în mai 1938, a lui Goga, la Ciucea (care, după căderea guvernului său, îl ameninţa pe Suveran cu mari dezvăluiri, dar imediat după o călătorie la Berlin moare subit la Ciucea, zice-se „otrăvit”!) îi dădeau serios de gândit lui Arghezi. În această idee, reproducem un fragment din tableta argheziană De ziua Lui, sugerând o meditaţie în spiritul celor evocate mai sus:

DE ZIUA LUI…

“De ziua naşterii unui copil, cu bretonul blond şi ochi albaştri, cum îl arată fotografiile de altădată, în braţele Reginei Maria… Regina Mamă a plecat din grădinile ei pe un drum de panglică violetă şi nu s’a mai întors. Copilu este azi [sic!] de 45 de ani şi Rege. Are un Regat mare, popor de peste 20 milioane de oameni şi trăeşte o epocă, din toate amintirile istoriei excepţională, evenimente noi şi accelerate.[…] Aglomerat de activităţi, adesea diametral opuse, Majestatea Sa nu s’a dat înapoi de la nicio iniţiativă, neobişnuită nici cititorilor bogaţi, necum Şefilor de Stat. E primul Rege editor, cunoscut de istorie. Are două edituri întreţinute cu cheltuieli personale, pentru cititorul cult şi pentru popor. A înfiinţat aşa numita Ziua Cărţii, devenită Luna Cărţii, pentru care de curând a clădit un Pavilion al Culturii, expoziţie a cărţilor apărute într’un an, la toate editurile din ţară. Şi ca să nu se piardă din vedere legătura neîncetată ce trebuie să dureze între literatură şi Stat şi interesul datorit cărţii, la exemplul continuităţii şi periodicităţilor – reviste, ziare, buletine în toate centrele de mişcare intelectuală – Suveranul a înfiinţat un Premiu naţional personal de poezie şi proză.[…] Tot ale M. S. Regelui, sunt şi cele două monumente, pe cale de edificare şi care se construiesc zi de zi limbii româneşti, tălmăcirea Sfintelor Scripturi şi Enciclopedia. Şi acum în urmă, guvernul Majestăţii Sale, a pus în fapt o idee discutată 30 de ani, un nou Abecedar şi o nouă Carte de Citire, două cărţi de temelie ale oricărei culturi, pe popoare şi naţii. Prin prezentarea neîntreruptă a manuscriselor la un concurs, aceste două prime cărţi ale copiilor şi adulţilor vor atinge perfecţionarea de expunere şi metodă dorită de Ctitor. Aş produce o amintire personală, încă proaspătă după trecerea anilor de la data evenimentului când s’a petrecut. […] Pe neaşteptate, Majestatea Sa, coborând până în satul meu, mi-a acordat Premiul Majestăţii Sale. Premiul avea un protocol. Titularul trebuia să se ducă la Palat şi să-l primească din mâna Suveranului. N’am crezut să iau vreun premiu vreodată; în viaţă am fost un codaş. Premiul Majestăţii Sale avea o valoare hieratică. Mă gândeam că puteam să fiu un budist tăvălit în ţărână şi că Buda, desfăcându-şi douăsprezece mâini de piatră, şi le-ar fi pus pe creştetul meu. M-am dus la Palat în haine de şiac. […] Regele însuşi! Alb, îmbrăcat ca un ofiţer. M’am uitat… Figura Îi surâdea proaspătă, fragedă, ca o floare matinală. N’am putut rosti o şoaptă: numai emoţia era în funcţiune. Am primit un plic, pe care mi l-a întins într’o tăcere de mare răsărit de lună. Mi se părea că stau în zodia luceafărului, echilibrat pe un nor de mătase. Ori emoţia mea mă înşela, ori era şi Regele emoţionat… Mi-a strâns mâna şi mi-a rămas mâna îmbrăcată într’o mănuşă de răcoare caldă… N’am mai dat-o cu nimeni toată ziua. E datină în popor ca de sărbătoarea când iei împărtăşania să nu-ţi mai săruţi nici părinţii.[…] Se trezesc luminile, oridecâteori mă duce gândul la el. Sunt şi aici de faţă, deasupra iscăliturii mele… T.Arghezi”. (va urma)

Documentar de Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here