Tudor Arghezi şi lagărul de internaţi politici de la Târgu-Jiu (V)

150

„Mi-e gândul mereu la fostul meu comandant…”
Deşi în Adeverinţa nr. 1018/17.VII.1970, eliberată de Direcţia Generală a Arhivelor Statului Bucureşti se specifica destul de clar că poetul, arestat la 30 septembrie 1943, a fost internat în Lagărul de la Târgu-Jiu la 2 octombrie 1943 şi „eliberat la 30 decembrie 1943”, eliberarea propriu-zisă a avut loc cu câteva zile mai devreme. Poetul fusese pus în libertate înaintea Crăciunului, mai exact pe data de 20 decembrie 1943, după cum rezultă din scrisoarea trimisă lui Jean Bărbulescu de la Bucureşti la 29 decembrie 1943:
„Se împlini luni o săptămână de când am trecut pe la redacţia «Gorjanului» fără a fi avut plăcerea să vă găsesc, şi mi se pare că a fost acum un an – atât au trecut zilele încărcate de senzaţii variate.

Vă mulţumesc pentru numărul de Crăciun al ziarului, dar n-am primit pe cel precedent, cu sfinţirea bisericii din Lagăr. S-a pierdut? Vă rugasem să-mi trimiteţi vreo 3 exemplare.
Dacă vorbiţi cu Dl. Colonel Leoveanu, v-aş ruga să binevoiţi să-i comunicaţi (fiind dator o sumă de bani la Lagăr) că nevastă-mea îi expediase cu recipisa Nr. 41070 un mandat de 10.000 lei, care trebuie să fi ajuns după plecarea mea şi că a doua zi de sosire în Bucureşti am trimis Domnului Locotenent Trepăduş o scrisoare recomandată, rugându-l să-mi facă un cont despre ce mai trebuie să plătesc peste cifra mandatului. (E vorba de 41 kg de săpun cumpărat în Lagăr de mine, fără să se fi fixat preţul, cât şi de 2.200 lei costul expediţei şi al ambalajului, atât al săpunului cât şi al unei garnituri de grădină, plătită de mine mai de mult.). Nu numai că mă stinghereşte să fiu dator, dar nici n-aş vrea să-i fac Domnului Colonel impresia că aş fi un om fără obraz. – Locotenentul, căruia îi mai trimit o carte poştală o dată cu a Dv., nu mi-a trimis încă nici o vorbă.
Mi-e gândul mereu la fostul meu comandant. I-am consacrat în sufletul familiei o icoană. Admirabil om şi superior model de om! Mi-a rămas inima agăţată de candela din biroul lui şi mi-e dor – închipuiţi-vă! – de Lagăr, din pricina comandantului.
Poate că aţi primit o telegramă de Crăciun de la mine. Vă reînnoiesc sentimentele dintr-însa, în ajunul altui rând de sărbători şi nu uitaţi că vă stau cu dragoste la dispoziţie în orice împrejurare.
Tudor Arghezi.”

La 1 Martie 1944, Arghezi trimite „Colonelului iubit” o scrisoare-poezie, prin care îi face cunoscută dorinţa de a-i dedica, ca răsplată, volumul „Mărţişoare”:

„Mărţişorul (un volum)
Nu ştiu cum să i-l trimit
Comandantului iubit
Să nu sufere pe drum.

De-ar veni din Târgu-Jiu
Un gorjean sau vreo duducă
I-aş da cartea s-o aducă
De zi-ntâi sau mai târziu.

Telefonul (trei, trei, trei,
Cinci şi patru) îl adastă
Pe trimisul dumneavoastră
Să i-o dea copiii mei.

Pân’atunci, Doamna, Domnul,
Aibă-i bine-n pază, Domnul,
Şi să-i ţie tineri, teferi
Mărţişor cu doi luceferi.”

Deşi versurile par destul de drăgălaşe şi oarecum de o curtoasie ce trădează sentimente de scuze întârziate, deducem că poetul rămăsese apropiat lui Jean Bărbulescu, iar faţă de colonel avea o oarecare reţinere… Să-l fi menajat, în acest fel, pe ofiţerul căruia îi rămăsese îndatorat, având în vedere că războiul încă nu se sfârşise şi că relaţia de toleranţă şi înţelegere avută cu comandantul lagărului trebuia să rămână, deocamdată, nemărturisită…Aflăm, de altfel, din mărturisirile doctorului Constantin Lupescu, că Lagărul avea informatori ştiuţi şi neştiuţi, despre care colonelul Leoveanu avea, desigur, unele date: „Informator al Lagărului a fost un evreu din Basarabia, Burnstein, înalt, slab, cu barbă roşcată. Raporta zilnic comandantului starea de spirit a deţinuţilor, comportarea lor, dar, în acelaşi timp, spiona conducerea lagărului şi transmitea rapoarte Siguranţei generale din Bucureşti. Avea mulţi informatori în lagăr, subalterni, pe care nu-i cunoştea nici conducerea lagărului, deoarece ei au fost internaţi în lagăr ca deţinuţi.”.
Achitându-se ulterior de datoriile pe care le făcuse în Lagăr, cumpărând 41 kg de săpun şi „o garnitură de grădină”, poetul mărturisea bunului său prieten Jean Bărbulescu că „nu numai că mă stinghereşte să fiu dator, dar nici n-aş vrea să-i fac Domnului Colonel impresia că aş fi un om fără obraz…”:
„Mi-e gândul mereu la fostul meu Comandant. I-am consacrat în sufletul familiei o icoană. Admirabil om şi superior model de om! Mi-a rămas inima agăţată de candela din biroul lui şi mi-e dor – închipuiţi-vă! – de Lagăr, din pricina Comandantului.”
*

Ideea unei „Asociații a deținuților politici”
La doar un an de la ieşirea din lagăr, mai exact în 1945, Arghezi publică în noua serie a “Biletelor de Papagal”, tableta „O asociaţie lagăristă” în care îşi aminteşte de perioada detenţiei sale la Târgu-Jiu, precizând că ideea înfiinţării lagărelor „aparţine unei monstruozităţi, inventată la Berlin, numită, în doctrina prusacă, războiul total.” Perfecţionat, în timpul războiului, până la formele industrializate ale „masacrului în masă” (sic!), instituţia numită «lagăr» s-a răspândit pe teritorii vaste în Europa, întruchipându-se şi în câteva locaţii de pe teritoriul ţării noastre. Internaţii din lagărul de la Târgu-Jiu, în special comuniştii şi evreii, erau supravegheaţi de agenţii Gestapoului, ale căror rapoarte secrete informau despre condiţiilor de viaţă nu prea aspre, – de aici ideea unei provocări la evadare pentru a fi justificat un eventual “asasinat nocturn”:
„Lagărul, ca instituţie de pedepsire fără judecată şi sentinţă, a fost pentru noi idiot. N-aş fi putut crede, înainte de a-l fi trăit, că drepturile omului pot să fie nesocotite chiar într-atât. E adevărat că ele fac parte din concepţia franţuzească, despre om, care a consacrat involabilitatea persoanei. Lagărul, de mentalitate opusă, germană, aparţine unei monstruozităţi, inventată la Berlin, numită în doctrina prusacă, războiul total. L-au inventat şi l-au gustat până la saţ. Devastând continentul şi asasinând popoarele, naziştii au avut ce au dorit: cu o cadenţă de fatalitate la fiece zece zile, dispare de pe faţa pământului câte un oraş german. În timpul războiului, lagărul a mai fost perfecţionat, până la formele de masacru în masă, industrializate, culminate în ororile de la Lublin, Kiev, Krasnodar, şi din zeci şi sute de alte localităţi ale Uniunii Sovietice.
În lagărul din Târgul Jiu internaţii au cunoscut permanenta teroare a unui asasinat nocturn. Intenţia era în aer. Rapoartele secrete ale agenţilor geatapoului, camuflaţi în lagăr şi jucând grosolan rolul victimelor inocente, duseseră la concluzia că internaţii nu trăiau destul de mizerabil şi la teza că vor trebui suprimaţi. Comuniştii şi evreii, în mare număr, constituiau sâmburele abjectei probleme. Un pretext aproape juridic de a fi fost o evadare. Erau agenţi care sugerau deţinuţilor mijloace de a trece prin sârmele ghimpate, în puncte pregătite pentru acest scop. Deţinuţii au fost însă mai inteligenţi decât agenţii.”
Cât priveşte viaţa “comună” a internaţilor, aceştia au lăsat deoparte, în ideea solidarităţii, toate neînţelegerile, antagonismele şi idiosincraziile, de obicei politice, militând fiecare în parte pentru înţelegere şi toleranţă, pentru întrajutorare, învăţând unii de la alţii, astfel că lagărul a constituit pentru unii “o şcoală de civilizaţie şi toleranţă”:
„Dar internaţii au dus o viaţă comună, care nu poate fi uitată şi între ei, săraci şi bogaţi, milionari şi corvodari, s-a împăienjenit o atmosferă. Cei avuţi au plătit discret de foarte multe ori pensiunea celorlalţi, pentru a nu declasaţi la o categorie inferioară, dreptul de a sta la închisoare trebuind plătit. Au vorbit ceasuri îndelungate unii cu alţii, s-au înţeles, simţurile s-au apropiat, ajutorul material a însoţit permanent ajutorul moral. Au citit cărţile unei biblioteci, organizată de ei, au schimbat impresii şi gânduri, şi-au strecurat între dânşii scrisorile secrete pentru familiile rămase acasă dezolate. S-au instruit unii pe alţii. Au cântat împreună, au suferit împreună. Au îndurat o experienţă care le-a lăsat urme de camaraderie în sensibilitate. Au agonisit împreună o avere sufletească sigură, care face parte din moralul fiecăruia din ei. Pentru ce toate frumuseţile torturii din lagăr să nu fie păstrate laolaltă? Lagărul pentru unii a fost şi o şcoală de civilizaţie şi toleranţă.”
De aici „ideea de a se constitui după 23 August o asociaţie a foştilor internaţi în lagărele dictaturii”, ideea generoasă ce „pornise din lagărul Târgul Jiu şi părea să se înfiripeze ceva. A fost părăsită? Şe de ce? Nu ştiu precis cine a patronat-o, dar am fost întrebat cândva, parcă de camaradul de lagăr Cărăbuş, nu-mi aduc aminte exact, dacă ideea părea să aibă un conţinut de realizare.”
Documentar de Prof. Dr. Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here