Tudor Arghezi şi Cercul scriitorilor olteni (IX)

203
IX. Festiva. sala EMINESCUGrig.Pusloj.Dragos.YenMai mult chiar, poetul îşi mobilizează condeiul venind în sprijinul ideii de înfiinţare, în 1965, a Universităţii din Craiova. Tableta „Ascultă, Oltule Măria Ta”, publicată în „Gazeta Literară” (11 februarie 1965), este o probă a ceea ce am putea numi activismul arghezian, din care nu s-a risipit verbul energic, logica argumentării şi, nu în ultimul rând, pitorescul viziunii şi expresiei memorabile.

Tableta a fost republicată recent de revista de cultură „Portal-Măiastra” , în cadrul comentariului mai larg semnat de dr. Gheorghe Gârdu, „Tudor Arghezi – precursor al întemeierii învăţământului universitar din Craiova”:

„Să ne raportăm numai la Franţa. Pe teritoriul ei se cuprind numeroase subteritorii, Normandie, Pitou, Flandra, Bourgogne, Savoia… fiecare cu caracteristicile lui, însă toate franceze, cu limba naţională franceză, în toate oraşele mari şi mijlocii cu câte o universitate şi o mişcare intelectuală proprie, începând cu Parisul.
România are numai patru subteritorii mari, Moldova, Muntenia, Transilvania, Dobrogea…
Oltule Măria Ta, neaoş, întreg, românesc de la izvoare până la vărsare, mărgineşti Oltenia şi poporul oltenesc, mai teafăr şi mai iute la minte decât alţii din fraţii lui.
O doamnă franţuzoaică, profesoară, stabilită în Bucureşti, nu ajunsese să înveţe cuvântul Oltenii, şi vorbind de ei, după strigătorii de marfă dimineaţa, spunea ce sont les precoupetzs…
Într-adevăr, oltenii plecaţi în cârd din sărăcie prin oraşele ţării, s-au impus cu singurul lor instrument deocamdată cultural, cobiliţa, biruind orice concurenţă de obicei streină, fără purtarea mărfurilor pe umerii spinării.
«Noi zmochine, noi roşcove, noi alune, noi» era strigătul lor…,«Dovlecei, dovlecei, joacă soarele pe ei»…
Cu cobiliţa de la ouă şi mere, Oltenii, scormonind pământul şi piatra celui mai sărac judeţ, Gorjul, care a dat vieţii politice şi artelor câţiva revoluţionari, fie cărturari, fie plugari, zmulg din adâncimi petrolul cel mai bun şi fabricile şi uzinele lor multiplicate de socialism, se înmulţesc văzând cu ochii.
Decum s-au aşezat pe învăţătura de carte, ei ne-au dat un număr considerabil de personalităţi şi valori excepţionale. În juvetele cu castraveţi şi „roşii” dormita un geniu latent.
Astăzi când ţara înviată are nevoie de vindecat racile şi beteşuguri moştenite, în epoca reîntineririi româneşti, oltenii dau statului numeroase energii, isteţime, hărnicie, devotament pe de-a-ntregul în sarcinile ce li se încredinţează. Nu e vorba de o selecţie de valori voită sau de o superstiţie oarecare. Selecţia e opera naturii.
Dar graţie indiferenţei din trecut, care voia o ţărănime slugarnică şi robi, Olteniei îi lipsea ceva. Lipsa e pe cale să fie împlinită şi să i se dea Olteniei, Oltule Măria Ta, rangul de putere culturală oficială şi de aer liber în creaţiile de care teritoriul de la Porţile de Fier latine e în stare.
Să nu se uite că amestecul şi împărechierile tradiţiilor în linie dreaptă, de la Roma până la tine, Oltule, au atins Oltenia cel mai puţin în grai, în cântec, în poezie şi gândire. Florile ei cele mai frumoase nu şi-au împrumutat sămânţa de la trecători.
Socialismul a umplut Oltenia, ca şi toată ţara, de şcoli pentru citit şi scris. El e în măsură să întemeieze la Craiova şi o Universitate. Băieţii şi fetele nu vor mai avea nevoie să alerge pentru calificarea lor ştiinţifică şi literară departe. Vor avea şi ei la îndemână, Şcoala mare de perfecţionare a intelectului şi a rafinamentului în opera de înălţare a omului nemuritor în sfera noţiunilor superioare.
Oltule Măria Ta, ţi se va face neapărat dreptatea bine şi mult meritată.”
Banatul Craiovei
În martie 1965, revista „Ramuri”, într-un gest de recunoştinţă pentru sprijinul acordat de la Bucureşti de Maestru, îi pune la dispoziţie o întreagă pagină, Banatul Craiovei, sub pavăza următoarelor cuvinte:
„Un martie pe Olt, buciumând pe toată valea de la Câineni până la Dunăre, ne-a îndemnat să-i trimitem ecoul reverberat până la Mărţişor, ca un oamgiu adus Lyrei noastre din Bucureşti.
Drept răspuns am primit aceste mărţişoare, pe care le multiplicăm la întreg tirajul „Ramurilor”, pentru cititori. Sunt, se spune maestrul, «nişte vechi amintiri olteneşti», de fapt o prefaţă monumentală la priveliştea de azi a Olteniei, care se ridică monumental în soarele acestei primăveri. Întorcându-i maestrului spusa, îndrăznim a mărturisi că din religia păgână a Oltului face parte tocmai poezia Domniei Sale».”
Să remarcăm că paginile publicate acum de Arghezi în „Ramuri”, sub genericul Banatul Craiovei, fac parte din mai amplele Amintiri olteneşti publicate în volumul „OLTENIA”, apărut în toamna anului 1943, la Craiova, sub directa îngrijire a lui C. Şaban Făgeţel, vreme în care poetul se afla internat în Lagărul de deţinuţi politici de la Târgu-Jiu. Reluarea mai vechilor „amintiri olteneşti” nu este decât o dovadă că, după două decenii şi mai bine, caracterizarea Olteniei ca peisaj etno-geografic şi sufletesc rămânea valabilă. Poetul regretă că nu a cunoscut Cetatea Băniei, Craiova, mai de mult, decât abia pe la sfârşitul primului război „după ce trecusem prin ea în copilărie, ca un copil. Nici atunci n-am făcut cunoştinţă cu ea şi am stat câteva zile în capitala Olteniei străin.” Oraşul nu prea îi reţine atenţia, căci vede în el „un oraş Bucureşti de acum 50 de ani, mai mic decât originalul, dar compus, ca şi el, din câteva târguri adunate, de prăvălii. Bicele, opincile, căldările, frânghiile, căciulile şi iţarii se vindeau la Craiova şi în centru, unde brâiele şi saricile se legănau în aerul destul de liber în răspântii. Dacă te întrebai ce populaţie deasă putea să servescă atâtea prăvălii, răspunsul ţi-l dădeau mărfurile spânzurate la uşi; Craiova trăia din clientela ţărănească. Oameni întregi agăţaţi de o ceafă de lemn încovoiaţi, de o cobiliţă scurtă, pluteau în uliţele târgului la rând.”
Hai Oltenii!
În aceeaşi viziune laudativă, patetică, – caracteristică esenţială a activismului arghezian din ultimii ani, – este scrisă şi tableta „Oltenia Felix”, în care poetul se arată recunoscător căluşarilor, despre care scrisese şi altădată, pe care îi vede, în 1966, la televizor, într-un grandios spectacol, trezindu-i un mai vechi sentiment de mândrie pandură:
„Televizorul, care aş fi preferat să poarte un nume mai puţin ştiinţific, ştie să se împace bine cu spiţa oltenească.
Cu pretextul că Bucureştii stau de vorbă cu Gorjul şi Mehedinţii, şi cu tot felul de judeţe dintre Amaradia şi Aluta strămoşească, el mi-a adus în odaie trei mii de olteni, plecaţi de acasă cu cobiliţa şi coşurile pline de astă dată nu cu roşcove şi usturoi, dar cu cărţi…Îi aşteptau în Sala Palatului alte mii de olteni încetăţeniţi în straie negre în Capitală, unde şi-a purtat Pandurii, Tudorul nostru din Vladimiri.
I-am auzit bătând din miile de palme şi strigând cu toţii la fiecare întrerupere de succes «Hai Oltenii!» strigăt de atac şi de izbândă.
Toate generaţiile de căluşari băteau podina cu opincile, de la un piţigoi de-o şchioapă, de patru ani, până la venerabilul unchiaş în vârstă de o sută treizeci şi opt voiniceşti. Viorile, naiurile şi ţambalul înviat din toate strunele lui cu mare însufleţire au ţinut isonele de orgă ale vastului taraf de hohote cântate în iţari.
Rămân mâhnit că n-am putut să iau parte de-a dreptul la marile bucurii, întocmite frumos de râvna Televiziunii, citind însumi câteva strofe, citite cu accentele şi nuanţele ritmului interior, de către un mecanic de locomotivă, care a întrecut până la inexprimabil, expresia de execuţie şi inteligenţă a profesioniştilor actori, supranumiţi artişti.
Primească în treacăt oltenii mei acest cuvânt final de omagii, creionat de-a fuga la coada maşinii de tipar, făgăduindu-le proză mai lungă şi îmbrăţişeri mai apăsate.
Hai Oltenii!
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here