Tudor Arghezi şi Carol al II-lea (VI)

228

CarolRecuzarea monarhiei

Dincolo de acest atașament de circumstanță istorico-biografistă, există, însă, în scrierile argheziene postbelice, o nouă atitudine față de instituția monarhică, multe vizându-l direct pe fostul Suveran, ca pome întregi din Stihuri pestriţe (1957) sau pe “flăcăul ţării”, care accidentează mortal un copil, „grăbit să-și ia cafeaua la Sinaia.” (Mormânt în drum).

Versul devine de o ironie mușcătoare și teribilă, precum în Cristelniță: “Mitropolitul când l-a botezat/ A spus că era gata să-l înece/ Nu c-ar fi fost cristelnița prea rece,/ Dar că s-ar fi născut și el căscat.// În neamul lui al treilea din leat,/ Toți s-au născut căscați, că trece,/ Din tată-n fiu, meteahnă-n câte zece,/ Și semnul de blazon e-asigurat…” Să nu uităm că, după încarcerarea în Lagărul de deținuți politici de la Tg.-Jiu, din toamna lui 1943, Arghezi va fi citat în Procesul Antonescu, luând apărarea Mareşalului care, spre mirarea nemților ce-l doreau încarcerat într-un lagăr german, se pronunțase categoric: “Arghezi a greşit aici, aici trebuie să plătească!” De asemenea, sunt cunoscute și scrierile sale în care condamnase alianţa cu Germania hitleristă, salutând apoi gestul crucial al României care întorsese armele împotriva acesteia. În ton cu noua ideologie, Arghezi este gata sa renege totul, situându-se pe poziții partinice conformiste, ce i-au asigurat revenirea glorioasă din recluziunea impusă. E destul să cităm poezia-sonet A fost, n-a fost, pentru a vedea cum din sentimentele și convingerile de altădată nu a mai rămas nimic, dovadă incontestabilă nu atât de conformism ideologic postbelic cât de reconsiderare a unei atitudini din care nu lipsiseră niciodată reținerile și temerile: „Se povestește că aveam un rege,/ Cum, care, când? Cătai și întrebai./ Îl căutai, ca-n sacul cu mălai/ Un bob de mei, și n-aveai ce alege.// Din povestire spusă te mirai/ Că n-ajungea din fapte să se-nchege/ Și nu aveai din pleavă ce culege,/ Pribeagă umbră, praf și mucegai.// Fugar de neam, de timp și de popor,/ Stins ca un muc și rece ca un ciot,/ N-avea răgaz, de-a fuga călător.// A fost? N-a fost? Rămâne să se știe,/ Fugind mereu, el a fugit de tot/ Din țara guvernată de o fotografie.” Cumplită este cerneala idiosincraziilor şi reconsiderărilor argheziene!…

Documentar de Z. CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here