Tudor Arghezi şi Carol al II-lea (II)

172

Arghezi24.Arghezi încearcă să recâștige încrederea Regelui

Faptul acesta nu l-a împiedicat pe poet să colaboreze în continuare la R.F.R. până în aprilie 1939, când o boală „necruțătoare” îl va doborî la pat vreme de câteva luni (episodul misterioasei boli, în legătură desigur cu biografia acestei perioade de „marginalizare”, va fi evocat într-o tabletă, din care aflăm că nu pe cale spitalicească ci prin intervenția unui renumit taumaturg își va recăpăta sănătatea).

Poetul va relua colaborarea la R.F.R., fiind prezent în numărul omagial „Restaurația 1930-1940. Regele” (nr. 6/1940), alături de condeieri de seamă, semnând versurile Carol II rege (pp. 483-484), un omagiu inexplicabil și târziu adus celui ce, după pierderea Basarabiei și Ardealului de Nord, va abdica la 6 septembrie 1940: „De-a pururi de-aici nainte/ Au să ni-l ție vremurile minte (…)// El a mutat Carpaţii vechi din loc/ şi-a-ncins cu ei, cu cremene şi foc, / Altarul noilor hotare (…)/ Răscoala lui a fost a tuturor,/ Durerea lui era durerea lor/ Iar biruinţa lor întreagă e-n izbânda/ şi-n truda lui, care-a sfinţit osânda (…)// Dar sufletele, inimile toate/ Bat lângă Tine, Doamne. Sănătate!” Desigur, Arghezi dorea să recâştige încrederea Suveranului şi să iasă din izolarea autoimpusă. Evită, însă, a se angaja într-o publicistică politică, având trista experienţă din timpul Primului Război Mondial, când s-a ales cu o condamnare politică, fiind încarcerat luni de zile la Văcăreşti.

5.Arghezi şi „Caracostii Academiei”

După abdicarea Suveranului, la 6 septembrie 1940 şi venirea pe Tron a lui Mihai I, poetul continuă să publice în R.F.R. şi în 1941, dar fără a se înregimenta în corul celor ce-l proslăveau pe Mareşalul Ion Antonescu, cel ce readusese Basarabia, răpită în 1940, la trupul Ţării, prin intrarea în război alături de Germania hitleristă împotriva Uniunii Sovietice. Colaborarea cu noul director al R.F.R., D. Caracostea, se întrerupe în 1941, în urma publicării crezului artistic arghezian Dintr-un foişor, căruia conducătorul revistei îi răspunde cu ironii şi negaţii (un negativism care prefigurează episodul de tristă amintire din 1948 cu Sorin Toma!). Mai târziu, în 1946, poetul va publica pamfletul Caracostii Academiei, cu adresă precisă la o anumită ostilitate de „gașcă” politică, ironizând meritele îndoielnice ale „nemuritorilor” nou-aleşi… Condeiul acid al poetului va fi fără cruţare, culminând cu pamfletul Baroane din 30 septembrie 1943 (din Informaţia zilei”), care-i aduce trei luni de detenţie politică în Lagărul de la Târgu-Jiu (2 octombrie – 20 decembrie 1943).

6.Recunoașterea oficială a Poetului

Abia în 1944, Revista Fundaţiilor Regale, având un nou comitet de direcţie, îi va solicita poetului colaborarea (în nr. 8: Tablouri biblice / Versuri de abecedar), continuând să publice în coloanele acesteia până în 1947.În 1946, poetului i se decernează Premiul naţional (pentru poezie), în decembrie acelaşi an fiind sărbătorit de noul ministru al artelor, Ion Pas. Poetul nu scapă de ironia şi critica ziarului „Liberalul”, care-i va imputa un anumit comportament obtuz şi interesat „între nişte cocoane, între nişte miniştri, între nişte false lumini, printre care şi-ai plimbat speranţa şi căciula.” (I, 269, 5 ian. 1947, p. 2). Era vorba de o imputare ce privea raporturile poetului cu monarhia, destul de vizibile. (Va urma)

Documentar de ZENOVIE CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here