Tudor Arghezi și lagărul de internați politici de la Târgu-Jiu (I)

744

„Mi-e dor de lagăr, din pricina comandantului!…”

După atacarea, la 1 septembrie 1939, a Poloniei de către Germania hitleristă, o mare parte din efectivele militare (60.000) şi din populaţia civilă (40.000) şi-a găsit refugiul pe teritoriul ţării noastre.
În acest sens, Guvernul Armand Călinescu a hotărât înfiinţarea de lagăre pentru cazarea acestor refugiaţi militari şi civili, pe întreg teritoriul ţării, astfel înfiinţându-se şi Lagărul de la Târgu-Jiu.

Aici s-a vărsat, prin desfiinţarea mai apoi a multor lagăre, în decembrie 1940, majoritatea refugiaţilor polonezi, beneficiind de alocaţie şi de celelalte înlesniri.
Mulţumiţi de tratamentul şi solicitudinea de care dă dovadă Comandantul Lagărului, în septembrie 1940, polonezii internaţi, în frunte cu căpitanul Iozef Wl. Kobylanski, îşi exprimă gratitudinea, trimiţând ziarului local „o mulţumire în versuri, adresată d-lui Col. Dumitrescu, comandantul acestui lagăr, care a dovedit tot timpul, faţă de aceşti oropsiţi ai soartei toată solicitudinea”. Traduse, versurile încearcă să păstreze „nu numai fondul, dar şi rima” textului original:
Prietenului nostru bun

Avem prieteni mulţi în România,
Să nu’ntrebaţi câţi, – căci prea puţin înseamnă, –
În unul, însă, stăruie prietenia
Că-i bun Român şi sufletu-l îndeamnă.

Durerea el ne-o cercetează’ntruna;
Pe tineri şi bătrâni, cum se cuvine
El îi cinsteşte. Mângâie întotdeauna
Pe cei ce azi n-au ţară, zori, cămine…

Din inimi implorăm noi, astăzi, Pronia
Pe cel ce cu atâta omenie
A înţeles dezastrul din Polonia,
Pe Dumitrescu, bun şi nobil, să ni-l ţie!…

În 1940, Lagărul de la Târgu-Jiu cuprindea circa 6000 de internaţi. În aceste condiţii nu prea confortabile şi salubre, în lagăr a izbucnit o epidemie de dizenterie, cuprinzând circa 4000 de internaţi. Medicul lagărului cu grad de căpitan (adică mobilizat la unitate „pentru lucru”) era la acea vreme Constantin Lupescu (1905-2003), medic primar, şef al secţiei de boli infecţioase a spitalului din Târgu-Jiu:
„Pe lângă activitatea mea de spital, am fost repartizat să asigur asistenţa medicală în lagăr (…). Ca medic al lagărului, aveam greaua răspundere de a stinge această epidemie şi de a îngriji bolnavii.”
Circa 100 de grav bolnavi au fost trataţi în spital „cu tot devotamentul” şi „mulţumit sufleteşte că prin activitatea mea de lagăr, însă, puteam materializa sentimentele de stimă şi simpatie faţă de acest popor, martirizat de mai multe ori în decursul istoriei.”
După plecarea polonezilor, lagărul din Tg.-Jiu a devenit, sub regimul Antonescu, lagăr pentru deţinuţii politici, având comandant pe col. Zlătescu, un „veşnic nemulţumit”, manifestând „o răutate cumplită faţă de subalterni şi faţă de deţinuţi, fiind un adevărat temnicer” (circula printre internaţi părerea că, drept pedeapsă divină, fiul acestuia se prăpădise pe front, iar colonelul, după 23 August 1944, fusese inculpat şi condamnat la 20 de ani, decedând în închisoare).
După plecarea colonelului Zlătescu, la conducerea Lagărului a fost numit colonelul Şerban Leoveanu. „Am fost medicul lagărului de sub comanda colonelului Leoveanu, având gradul de căpitan, mărturiseşte medicul Constantin Lupescu. Colonelul Leoveanu era considerat «pâinea lui Dumnezeu», în comparaţie cu col. Zlătescu, de către deţinuţii care cunoscuseră teroarea acestuia. Col. Leoveanu s-a comportat cu multă înţelegere, bunăvoinţă, cu spirit de umanitate faţă de deţinuţi”. Printre deţinuţi – îşi aminteşte dr. C. Lupescu – se numărau, în afară de persoane considerate indezirabile regimului, şi scriitori care atacau regimurile naziste şi fasciste şi colportau ştiri alarmante”, legionari şi comunişti evrei, mulţi deţinuţi de drept comun: speculanţi la bursa neagră, delapidatori, hoţi şi escroci, cocote şi patroni de case de toleranţă etc.
Dintre alţi deţinuţi mai cunoscuţi, cărora le-a oferit asistenţa medicală în calitate de medic al lagărului, dr. Lupescu aminteşte pe Gheorghe Gheorghiu-Dej (căruia i-a solicitat, mai târziu, recuperarea casei naţionalizate din Tg.-Jiu, în care se instalase odioasa instituţie a securităţii), Mihai Ralea ş.a. Să amintim şi pe etnograful, sociologul şi filosoful Ernest Bernea, pe scriitorul şi gazetarul Zaharia Stancu, pe misticul ortodox Sandu Tudor, pe Nicolae Carandino ş.a.
Evocând personalitatea scriitorului Victor Eftimiu (1889-1972), „oaspete” al lagărului în 1943 („suspectat ca agent al Moscovei, duşman al regimului mareşalului Antonescu, ca fracmason gradul 33 – cel mai înalt grad -, ca susţinător al iudaismului internaţional”), dr. C. Lupescu realizează acea imagine de „belfer” a dramaturgului, care-l determinase pe „colocatarul” Arghezi să aibă rezerve faţă de acesta:
„Colonelul Şerban Leoveanu, comandantul lagărului, avea multă înţelegere pentru toţi deţinuţii politici. Personalităţilor de vârf ale ştiinţei, culturii, literaturii, artelor, muzicii le acorda toată consideraţia şi toate înlesnirile. Lui Victor Eftimiu i-a permis [ca şi lui Arghezi, n.n.] să locuiască singur în cabană, să servească acolo masa, nu în sala de mese comună. I-a îngăduit să-şi procure alimente şi obiecte din oraş printr-un curier al lagărului. Putea fi vizitat în orice zi de către rude şi prieteni, nu numai în zilele fixate pentru vizite. Câtă deosebire de concepţii şi comportare dintre conducătorul lagărului de atunci, col. Leoveanu, şi predecesorul său, col. Zlătescu, considerat un zbir, un temnicer! (…) Privaţiunea de libertate de ordin politic a deţinuţilor de sub regimul mareşalului Antonescu s-a transformat într-o cumplită opresiune, teroare şi exterminare în închisorile comuniste. Temniţelor din ţara noastră, în care au fost aruncaţi deţinuţii politici sub regimul comunist, li se potriveşte caracterizarea imaginară pe care o face Dante Aligheri în «Infernul» din Divina comedie, porţilor iadului: «Lăsaţi orice speranţă voi ce-aţi intrat aici.»”

Deținutul Arghezi – cititor al «Gorjanului»

În tableta „Gorjiul şi Gorjanul”, publicată în ziarul „Adevărul” şi reprodusă, numaidecât, de Jean Bărbulescu în „Gorjanul” din 11 decembrie 1946 , Arghezi evocă una din cele mai nefericite întâmplări ale vieţii sale – detenţia în Lagărul de internaţi politici de la Târgu-Jiu, survenită ca „urmarea a poziţiei sale antinaziste”, unde a fost încarcerat la 2 octombrie 1943, în baza Ordinului M.A.I. Nr. 203208 / 1943 şi eliberat la 30 decembrie 1943, cu Ordinul M.A.I. Nr. 211168/1943.
Prin chitanţa de plată a „chiriei” lunare, se adevereşte că poetul a locuit nu la „comun”, ci într-o încăpere cu pat şi masă situată într-una din cabanele negre.
Tableta reprodusă de Jean Bărbulescu în „Gorjanul” este prevăzută de un fel de explicaţie, aparţinând, desigur, directorului-proprietar al publicaţiei:
„Sub acest titlu, într-un recent număr al ziarului «Adevărul», marele scriitor Tudor Arghezi ne face – modest – o confesiune, care înregistrează totuşi în ea destinul unui om, pentru care s-au deschis cu dărnicie porţile atâtor temniţe. Domnia sa n-a uitat însă «adăpostul» oferit de lagărul de la Tg.-Jiu, care – trezindu-i imagini autohtone – în noi desmorţeşte vechi amintiri, în care l-am recunoscut: acelaşi caracter, cu aceeaşi tărie, cu aceeaşi aleasă demnitate. – Artistul era înlănţuit!…
Scriitorul Tudor Arghezi ne aduce o laudă personală şi un cuvânt de frumoasă preţuire tânărului nostru colaborator, Picador, recunoscând într’însul un real talent al satirei.” Mulţumindu-i pentru cinstea ce face trudei noastre de fiecare zi, ne îngăduim a reda mai jos rândurile sale:
«E aproape ridicol – scrie Arghezi – că şi ofensele, odată trecute în amintire, îţi fac plăcere să-ţi fie evocate.
Astfel, lagărul din Târgu-Jiu, trăit în 1943, pe la sfârşitul toamnei şi începutul iernii, îmi trece pe dinainte, oridecâteori ajunge până la mine un zvon sau mă întâlnesc cu câte unul din «colegii» de internare. Cei mai mulţi din ei pentru mine au dispărut. (…) Imaginile lagărului se îmbulzesc. Sumedenii de privelişti şi personaje se succed într-un film al aducerilor aminte, fără sfârşit.
Oamenii, şi cei mai antipatici, cu care ai vieţuit un timp la închisoare, constrânşi la monotonia supravegheată a unui program jignitor pentru toţi, îţi reapar transfiguraţi, fiecare în dimensiunile şi culorile unei păpuşi, aruncată în sus şi jucată în labele de mâţă, ale destinului, amuzat să le zgârie şi să scoată din tărâţele lor o picătură de sânge. Iată-i trecând unul după altul în grupe şi convoaie, pe un petic de viaţă. Din cabanele lor de mucava la bucătărie, la atelier, la zăbrelele porţilor interioare. Prin crăpături se zăreşte carul cu boi al ţăranului liber, pe şoseaua netedă, străbătută la pas, cu copita şi opinca.”
„Nu cred să existe o instituţie mai eficace – scrie Arghezi – pentru educarea şi apropierea oamenilor ca puşcăria, în toate formele ei, născocite de civilizaţia becului electric şi a transformatorului motorizat. Arta de a guverna cu lacăt şi cu condeiul amorţit are nevoie de acest indispensabil adjutant (…)
Alte închisori şi arestări din timpul îndeletnicirilor mele de scrib, aproape le-am uitat, ori îmi amintesc de ele incidental, din când în când, prin coincidenţă fortuită. Lagărul din Tg-Jiu îmi e constant şi periodic prezent. La o săptămână, la două, poşta oltenească îmi aduce ziarul «Gorjanul». Cum sunt şi eu o ţâră Gorjan, odată prin lagăr şi odată prin descendenţă, mă reped numaidecât să-l desfac. Am neamuri de Tudori la Cărbuneşti, pe care nici nu le cunosc. Dar mi-e dor de ele. Materialul ziarului mă interesează orişicum şi orişicând (…).
Directorul ziarului, d. Jean Bărbulescu, îl scoate de 23 de ani. E un personaj scurtac, bondoc şi un om de mare ispravă, de care mă leagă o ineluctabilă suvenire. Lua drumul adeseori până la închisoare. Mă aştepta în biroul comandantului, colonelul Leoveanu, – alt mare om cumsecade – şi scotea din buzunarul paltonului, pentru deţinut, o sticlă de „apă minerală”. Clocea sub dop, de ani de zile, cel mai bun vin sau rachiu. La puşcărie, o picătură de drojdie e animatoare.
Ultimul număr al gazetei d-lui Jean Bărbulescu, care trebuie felicitat, descoperă şi un real talent de satiră strecurată. Semnătura Picador, din articolul „O recenzie cu reflecţii digitale” e revelatoare. Gorjul e sărac şi chinuit. Gorjul a dat pe Tudor Vladimirescu. Gorjul e viu. Gorjul gândeşte. Sus, Gorjule, sus! T. Arghezi» (Va urma)
Documentar de Prof. Dr. Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here